Ce trebuie să ştii despre ASIGURAREA OBLIGATORIE a LOCUINŢELOR. Modificările din legislaţie
Unele locuinţe vor trebui verificate printr-o inspecţie de risc, înainte de a fi asigurate, iar apoi se va...
Unele locuinţe vor trebui verificate printr-o inspecţie de risc, înainte de a fi asigurate, iar apoi se va...
Aproximativ 100 de revoluționari s-au întâlnit, sâmbătă, la Alba Iulia pentru a participa la un congres al Blocului...
Începând de luni au intrat în vigoare modificările din Legea drepturilor de autor. Actul normativ stabilește categoriile de...
Instituțiile, firmele şi persoanele care nu respectă regulile de prevenire a incendiilor vor plăti, din luna iulie, amenzi...
Decretul de promulgare a Legii privind pensiile militare de stat a fost semnat joi de președintele Klaus Iohannis,...
Consilierii județeni din Alba s-au reunit joi în ședință ordinară, cu opt proiecte de hotărâre pe ordinea de...
După ce luni președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind anularea unor obligații fiscale, actul normativ a fost...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea...
Persoanele cu handicap grav sau accentuat care dețin mașini nu vor plăti impozitul auto, indiferent dacă autoturismele sunt sau nu adaptate handicapului proprietarului, potrivit unui act normativ publicat luni în Monitorul Oficial și care va...
Firmele vor putea fi dizolvate de către tribunal în anumite situații, potrivit Legii nr. 152/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative...
Legea privind procedura prin care Registrul central al comerţului şi registrele comerţului de pe lângă tribunale vor face parte din sistemul de...
Raport de 1 la 18 între salariul minim și salariul maxim, cinci trepte principale de salarizare, dar și...
Actualitate
Proiectul de lege care facilitează plata amenzilor contravenționale a trecut, luni, de Senat şi urmează să intre la...
Proiectul de lege privind incompatibilităţile parlamentarilor a fost adoptat, luni de Senat şi va ajunge în atenţia Camerei...
Proiectul de lege privind pensiile militare de stat a fost adoptat de Senat, luni, cu 120 de voturi...
Măsuri speciale pentru mămici şi salariatele gravide, pe care trebuie să le respecte angajatorul, sunt prevăzute în Legea...
În România, ar putea fi reintrodus serviciul militar, însă nu va fi obligatoriu, ci pe bază de voluntariat. Rezerviştii voluntari vor fi oamenii pe care armata se va baza în cazul în care se declară...
Un proiect de lege adoptat de Parlament prevede că asigurarea facultativă a locuinţei se încheie doar după asigurarea obligatorie a imobilului. Societăţile...
Proiectul Legii pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată marţi de plenul comun al Senatului și Camerei Deputaților. Au fost 303 voturi...
Guvernul a completat cadrul legal privind deținerea și utilizarea armamentului de către personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor și...
Legea care interzice autostopul a intrat în vigoare din 8 iunie. Astfel, şoferii care transportă persoane contracost, cu...
La începutul lunii septembrie, legea va mai permite vânzarea de maşini noi doar cu motorizare Euro 6. Motoarele...