Connect with us
Advertisement

Actualitate

Turismul cultural: oportunitate pentru valorificarea patrimoniului natural din Regiunea Centru. Seminar cu experți din 6 țări

Publicat

ADR Centru vă invită să participați, alături de experți în dezvoltarea turismului din Portugalia, Spania, Marea Britanie, Slovenia Bulgaria și România, la seminarul tematic “Valorificarea patrimoniului natural prin turism cultural”.

Evenimentul se desfășoară online, joi, 4 noiembrie 2021.

Proiectul RAMSAT – detalii de la ADR Centru

Zonele montane au avut întotdeauna o semnificație simbolică și metaforică și, în ultimii ani, au crescut ca destinație turistică, în special datorită faptului că oferă posibilitatea de a evada din mediile din ce în ce mai urbanizate.

Cu toate acestea, potențialul turistic este valorificat în mod greșit prin intermediul turismului de masă, care dăunează biodiversității fragile și unicității acestor zone, sau nu este valorificat, populația și afacerile locale rămânând singure și neputând beneficia de acesta.

În acest context, proiectul RAMSAT și-a propus să contribuie la protejarea patrimoniului natural și cultural al regiunilor montane izolate, prin promovarea turismului alternativ durabil.

Pentru atingerea acestui obiectiv, proiectul RAMSAT a facilitat organizarea unor evenimente/vizite online în Regiuni din Europa, pornind de la Pleven Heights (Bulgaria), trecând prin Parcul Natural Serra of S. Mamede (Portugalia), Mărginimea Sibiului (România), dealurile Sava (Slovenia), Sistemul Iberic (Spania) și Munții Sperrin (Marea Britanie, Irlanda de Nord).

Luând în considerare aspectele de mediu, economice și socio-culturale, partenerii proiectului RAMSAT vor dezvolta planuri de acțiune pentru protejarea biodiversității și conservarea mediului natural, în scopul de a contribui la creșterea numărului de vizitatori ai siturilor de patrimoniu cultural și natural.

Eveniment pentru susținerea turismului și promovarea patrimoniului natural și cultural

În scopul identificării de soluții dedicate dezvoltării turismului durabil în zonele montane și revitalizării acestor zone prin utilizarea sustenabilă a resurselor existente și prin promovarea patrimoniului cultural și natural partenerii proiectului RAMSAT, vor prezenta și vor dezbate în cadrul acestui seminar tematic interregional cele mai bune practici și politici de susținere a turismului și promovării patrimoniului natural și cultural.

Evenimentul va fi organizat de partenerul din Irlanda de Nord, Rural AreaPartnership In Derry Ltd, sub forma unui webinar online și având ca focus tematic politici și bune practici dedicate valorificării patrimoniului natural și cultural regional și va reuni parteneri de proiect și actori relevanți din cele șase regiuni partenere ale proiectului.

Evenimentul va oferi participanților atât oportunitatea de a descoperi bune practici pentru promovarea patrimoniului cultural și natural provenind din toate regiunile participante la proiect, cât și posibilitatea de a efectua o vizită ”virtuală” în Irlanda de Nord, zonele rurale montane din Derry.

Potențial de dezvoltare a turismului, susținut de tradițiile locale

„Turismul este un motor al dezvoltării Regiunii Centru, contribuția lui la produsul intern brut regional, în 2017, era de 3,8%.

Zonele montane ocupă aproape jumătate din teritoriul Regiunii Centru, peisajele naturale și biodiversitatea adăpostită de aceste zone constituind împreună cu bogatul  patrimoniu cultural regional, motivația majoră care atrage an de an numeroși turiști români și străini.

Turismul rural are un potențial deosebit de a se dezvolta, susținut de tradițiile care încă se mai păstrează, de arhitectura locală diversă pe care o întâlnim încă nealterată în unele zone montane din Apuseni dar și din Mărginimea Sibiului, Țara Făgărașului, satele săsești și secuiești din Regiunea Centru.

În zonele rurale avem 6 din cele 7 obiective UNESCO din Regiune și numeroase monumente istorice de categoria A și B.

Prin Programul Operațional Regional 2021-2027 vom finanța printr-o axă dedicată zonelor rurale, investiții în conservarea patrmoniului cultural și istoric, dar și în dezvoltarea turismului, scopul acestor finanțări fiind de a consolida rolul culturii și turismului în dezvoltarea economică, incuziunea și inovarea socială în zonele afectate substanțial de pandemia Covid-19”, a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.

Participarea la seminar, gratuită

”Având în vedere potențialul semnificativ de dezvoltare a turismului și promovare a patrimoniului cultural natural în regiunea noastră, precum și contribuția importantă a actorilor regionali la menținerea unui curs ascendent prin dezvoltare calitativă și sustenabilă, ne face o deosebită plăcere să invităm organizațiile interesate de promovarea turismului și patrimoniului cultural și natural în zonele montane din Regiunea Centru să participe la acest webinar online”, transmit reprezentanții ADR Centru.

Participarea la eveniment este gratuită, iar înregistrarea poate fi făcută AICI.

Detalii suplimentare despre acest eveniment, precum și despre proiectul RAMSAT sunt disponibile pe pagina de internet a proiectului RAMSAT.

Echipa RAMSAT din cadrul ADR Centru vă stă la dispoziție cu detalii suplimentare despre acest eveniment: Ovidia Caba – ovidia.caba@adrcentru.ro, Dumitrița Burduf – dumitrita.burduf@adrcentru.ro,  Marius Duca – marius.duca@adrcentru.ro.

ADR Centru

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement