Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Soluții propuse pentru RCA: Emiterea poliței în funcție de istoricul șoferului și despăgubirea pe propria poliță. Ce spun asiguratorii

accident rca

Publicat

accident rcaEmiterea polițelor RCA în funcție de istoricul șoferului și deontarea directă, adică posibilitatea ca un asigurat care este accidentat din vina altuia să fie despăgubit pe propria poliță RCA și nu pe polița RCA a vinovatului sunt câteva dintre soluțiile propuse spre analiză grupurilor de lucru din ASF în vederea rezolvării problemelor din piața RCA. Asiguratorii susțin că introducerea decontării directe va afecta negativ asiguratorii stabili financiar și că efectul imediat va fi creșterea prețurilor RCA pentru acoperirea costurilor suplimentare.

Andreea Paul, prim-vicepreședintele PNL, a susținut luni o conferință de presă alături de Cristian Muntean, președinte al Asociației Societăților de Service Auto Independente, în care a propus un set de 8 prevederi care ar putea reprezenta soluții la problemele din piața RCA din România.

Cele „opt soluții privind piata RCA”, au fost transmise acum o săptămână în cadrul grupurilor de lucru ale ASF la care Andreea Paul a fost invitată să participe și făcute publice luni în cadrul audierii parlamentare din comisiile reunite de buget.

Cele 8 soluții:

– Creșterea competiției pe piața RCA, benefică pentru consumator prin presiunea pusă pe prețuri.

– Aplicarea principiului proportionalității dintre valoarea daunalității și creșterea de prima RCA. Dacă daunalitatea a crescut în ultimul an cu 50%, se propune ca și polița RCA să crească proporțional, cu 50% și nu cu 400%, așa cum se întâmplă în prezent.

– Simplificarea procedurilor de transfer a clasei de bonus în cazul achiziționării unui vehicul nou.

– În prezent, clasa de bonus se pierde de către asigurat în momentul în care își achiziționează un nou autovehicul și o ia de la început de la clasa B0, ceea ce e mai degrabă, potrivit inițiatorilor propunerilor, o formă de supraprofit nejustificat în asigurări.

– Flexibilizarea modului de achiziționare a polițelor RCA prin posibilitatea încheierii RCA si pentru perioade mai mici (1-3 luni) sau prin plata în rate lunare/trimestriale a asigurării RCA (mai ales pentru protejarea celor cu venituri mici). Totodată, se propune acordarea posibilității suspendării politei RCA pe perioada în care vehiculul nu este utilizat (ex: prin scoaterea din circulație cu caracter temporar a autovehiculului).

Astfel, durata de asigurare va fi stabilită în funcție de nevoia asiguratului și nu în funcție de voința asiguratorului, asa cum se întâmpla în prezent.

– Creșterea gradului de cuprindere în asigurare prin creșterea disciplinei prin implicarea mai activă a poliței – acest lucru implică sancționarea pe scară largă în trafic a șoferilor care conduc mașini fără RCA. Totodată, se va cere Guvernului să dispună CNADNR furnizarea de informații privind mașinile aflate în trafic.

– Emiterea polițelor RCA în funcție de istoricul șoferului, prin individualizarea cu acuratete mai mare a riscurilor. Se propune ca Poliția/DRPCIV să acorde acces la informații privind istoricul și comportamentul în trafic al șoferilor, iar cei cu accidente și abateri grave să plătească o poliță RCA mai mare, pentru că au un profil de risc accentuat, în timp șoferii responsabili, cu istoric curat, să plătească mai puțin decât în prezent valoarea RCA.

– Creșterea calității serviciilor și responsabilizarea clientului în alegerea asiguratorului RCA prin modificarea întregului sistem de despăgubire RCA. Asta înseamnă introducerea decontării directe, adică posibilitatea ca o daună să fie plătită de către asiguratorul părții pagubite, urmând ca societatea respectivă să își recupereze contravaloarea despăgubirii de la asiguratorul părții vinovate.

– Diminuarea cheltuielilor de intermediere a polițelor RCA prin: separarea brokerilor de asiguratori. Astfel, comisionul brokerilor să fie încasat separat de la clienți. Suma plătită de clienți ar avea 2 componente: prima RCA plătită către asigurator + comision de intermediere încasat separat de către brokeri.

Tot luni, asiguratorii membri ai UNSAR (Uniunea asiguratorilor și reasiguratorilor din România) au subliniat din nou ca introducerea decontării directe ar afecta negativ piața asigurărilor RCA.

„Compensarea directă funcționează doar în câteva state din Europa, fie în regim voluntar (companiile de asigurări aleg să intre în acest sistem pe baza de acord privat (Franța, Belgia, Spania), fie obligatoriu (Italia, Rusia, Suedia).

Păgubitul are alternativa să apeleze fie la asiguratorul RCA al vinovatului, fie la propriul asigurator RCA. Dacă alege despăgubirea pe propria poliță, vinovatul fiind asigurat la altă firmă parte din protocol, asiguratorii convin să-și despăgubească proprii asigurați.

Compensarea directă voluntară: Păgubitul va alege dacă să utilizeze polița RCA a vinovatului sau polița proprie pentru acoperirea daunei. Această opțiune va pune presiune pe asiguratorii stabili financiar, întrucât aceștia vor fi alegerea numărul 1 atât a păgubiților, cât și a vinovaților.

Compensarea directă obligatorie: Asigurarea RCA va funcționa ca asigurarea CASCO, iar păgubitul își va acoperi paguba prin polița proprie. În această situație, prețul politei RCA nu va mai putea fi stabilit în baza acelorași calcule actuariale, în care se ține seama de istoricul daunelor celui asigurat.

În oricare din cele două variante, costurile din sistem vor crește exponențial:

– impredictibilitate și mai mare în rata daunalității

– impact în fluxul de numerar

– pierderea controlului daunelor RCA, gestiunea lor fiind făcută de alți asiguratori

– întârzieri și blocaje previzibile în procesul de decontare între asiguratori

– costuri mari în administrarea decontării

Consecințe imediate:

– afectarea asiguratorilor stabili financiar, într-o piață RCA nesigură și dezechilibrată

– creșterea prețului poliței RCA, pentru a acoperi costurile suplimentare

– implicații fiscale (neclarități privind înregistrarea plăților despăgubirilor)

– efecte juridice (dacă asiguratul e nemulțumit de plată, pe care asigurator îl cheamă în instanță?)”, au transmis membrii UNSAR.

Asiguratorii au următoarele propuneri pentru îmbunătățirea pieței RCA:

„- eliminarea procentului de 0,2% penalizare / zi de întârziere la plata despăgubirilor și înlocuirea cu dobândă de referință a BNR sau un procent anual nu mai mare de 10%;

– eliminarea posibilității ca o unitate reparatoare să factureze la costuri mai mari decât reprezentantul oficial al mărcii în România, pentru a diminua nivelul fraudei în acest domeniu;

– reglementarea despăgubirilor privind daunele morale și vătămărilor corporale, în baza unor bareme de calcul;

– eliminarea TVA-ului în cazul plăților păgubiților care sunt persoane impozabile cu drept de deducere a TVA;

– punerea în aplicare a unui cadru legislativ privind sancțiunile aplicabile șoferilor care nu dețin polița de asigurare obligatorie RCA;

– eliminarea obligației de plată a despăgubirilor în unitățile de service (s-ar reduce riscul de tarife neconcurențiale practicate în aceste unități și s-ar putea acorda și despăgubiri celor care solicită TVA deductibil);

– introducerea sistemului <Telematics> de tip GPS ca soluție de optimizare a primei de asigurare RCA în funcție de datele operaționale și de performanța a șoferului;

– posibilitatea verificării automate a poliței RCA în sistem similar cu vigneta CNADNR”.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax