Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Evenimentele lunii MAI 2024 în Alba. Concerte, spectacole antice, festival de teatru, târg de carte, concursuri sportive. PROGRAM

Publicat

În luna mai începe sezonul evenimentelor organizate la Alba Iulia și în județul Alba. De la spectacolele de reconstituire antică în Cetatea Alba Carolina, la festivalul internațional de teatru, târgul de carte, Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș, Sărbătoarea Libertății de la Blaj, vor fi momente interesante cu prilej de distracție pentru locuitori și turiști.

În 1 mai, sezonul turistic este deschis la Alba Iulia de Garda Apulum și Garda Cetății. Va fi spectacol de reconstituire istorică la Poarta a IV-a (Garda Apulum, ora 18.00).

Schimbul de gardă va continua, după cel de miercuri de la ora 12.00, cu rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, sâmbăta și duminica. Joi, 2 mai joi, de la ora 12.00, va fi ceremonial cu Garda Mică (13 de persoane și 3 cai). Detalii, AICI.

Apoi, luna mai 2024 continuă cu evenimente interesante, pentru toate vârstele.

CALENDAR evenimente luna MAI 2024 Alba Iulia și județul Alba

Luni, 6 mai

Statu` la vase în Lunea Paștelui – comuna Șugag

Lunea Paștelui are la Șugag o însemnătate deosebită pentru tinerii căsătoriți în anul ce s-a scurs de la Paștele trecut și până la prinderea Postului Paștelui prezent.

„Statu’ la vase în Lunea Paștelui” de la Șugag este un străvechi obicei tradițional, unic în țară. Acesta reunește atât sărbătoarea întemeierii unei familii, cât și sărbătorirea Sfintei Învieri a Domnului.

Fiecare dintre aceste tinere cupluri vin la biserică în Lunea Paștelui îmbrăcați în portul tradițional local.

În timp ce în biserică are loc slujba religioasă din Lunea Paștelui, tinerii căsătoriți se adună în curtea bisericii. Vor avea rezervată o masă împodobită tradițional. Familiile lor vor fi binecuvântate de preot.

Rudele și prietenii sosiți pentru a participa la acest obicei trec pe rând pe la mesele tuturor familiilor noi și închină câte un pahar în cinstea tinerelor familii. De asemenea, cei sosiți fac daruri tinerilor, în special vase necesare în gospodărie.

AICI, programul evenimentului.

Joi, 9 mai

Orele 9.00-17.00 Lucian Blaga în colecțiile bibliotecii – expoziție la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

Ora 11.00 Premiul Național pentru Poezie ”Lucian Blaga Opera Omnia” – Casa Memorială Lucian Blaga Lancrăm

Începând cu anul 2017, din inițiativa Uniunii Scriitorilor din România – filiala Alba-Hunedoara a fost instituit un premiu național pentru poezie care să poarte numele marelui om de cultură Lucian Blaga. AICI, programul evenimentului

Ora 12.00 Monumentele literaturii române – Lucian Blaga – aniversare la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

Ora 17.00 Micul actor – arta animației – workshop Prichindel – prezentare atelier de teatru – Sala 67 – Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia. Coordonatori: actorii Laura și Adam Boboc

Ora 18.00 Micul actor – arta actorului – workshop Prichindel – prezentare atelier de teatru – Sala 67 – Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia. Coordonatori: actrițele Viorica Boda și Teodora Popa

Vineri, 10 mai

Ora 12.00 Ziua Victoriei, Ziua Independenței, Ziua Europei – aniversare în Piața Cetății Alba Carolina

10-12 mai Târgul de carte Alba Transilvana

Târgul de cArte Alba Transilvana, ediția 2024, se va desfășura la Alba Iulia. Vor fi trei zile cu 58 de lansări de carte, concerte, recitaluri, expoziții, conferințe.

Sunt organizate peste 70 de standuri expoziționale de carte din beletristică, dezvoltare personală, business, spiritualitate, hobby, cărți pentru copii sau volume de specialitate.

Evenimentele se vor desfășura pe esplanada Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, în aer liber.

Vor fi concerte: Bere Gratis, Florin Chilian, Paula Seling.

Vor prezenta conferințe Cristian Tudor Popescu, Ana Blandiana, Daniel Lazare, părintele Constantin Necula.

AICI, programul.

11-12 mai

11 mai, ora 14.00 Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș – concerte, întreceri sportive – Băile Sărate Ocna Mureș

12 mai ora 15.00 Zilele Băilor Sărate Ocna Mureș – concerte, centrul orașului Ocna Mureș

AICI, programul evenimentului

Festivalul Voices – Casa de Cultură a Studenților

Evenmentul va avea loc în perioada 11-12 mai, la Casa de Cultură a studentilor.

14 tineri  din Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Pitești și Alba Iulia, acompaniați de un band live, vor concura pe scena pentru premii în valoare totală de 12.500 lei, în fața unui juriu condus de compozitorul și dirijorul Viorel Gavrilă.

Anul acesta, festivalul, se desfășoară pe două secțiuni, Secțiunea Case de Cultură Studențești și Secțiunea Talente Locale.

Invitații speciali ai acestei ediții sunt Olivia Addams și Gabriel Dorobanțu.

AICI, programul evenimentului.

13-19 mai Sărbătoarea Libertății de la Blaj

Sărbătoarea Libertății de la Blaj se desfășoară în acest an sub semnul bicentenarului nașterii eroului Avram Iancu. Evenimentele se vor desfășura pe Câmpia Libertății și la Palatul Cultural din Blaj

Organizatorii au pregătit spectacol folcloric extraordinar, concerte Smiley și Carla`s Dreams, expoziții cu imagini etnografice de colecție, proiecția filmului ”Avram Iancu”.

Județul Alba scrie istorie prin lansarea și promovarea proiectului Alba Etnografica – unicul județ din România cu cel puțin o expoziție etnogradică în fiecare comună.

AICI, programul evenimentului

Alte evenimente din luna mai 2024

19-25 mai: Festivalul Internațional de Teatru „Povești” la Alba Iulia

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” aduce în atenția publicului spectacole de teatru, musical-uri, lansări de carte, expoziții, conferințe, concerte și ateliere de creație.

Vor fi șapte zile de povești noi, pentru copii și oameni mari, în care teatrul este în centrul atenției, anunță organizatorii.

Cu această ocazie, se vor afla la Alba Iulia: Tudor Chirilă, Richard Balint, Pavel Bartoș, Radu Afrim, Marius Manole, Claudiu Bleonț.

AICI, programul festivalului de teatru și detalii despre bilete

AlbaFest – zilele municipiului Alba Iulia vor fi în perioada 31 mai-2 iunie, în Piața Cetății

Transapuseana, o nouă destinație de călătorie în județ

Transapuseana sau Transalpina de Apuseni a fost deschisă pe lotul I. Al doilea tronson va fi recepționat în august. Drumul străbate pe de o parte una dintre cele mai frumoase regiuni din țară, cu păduri vechi, neumblate și cu puncte de belvedere aflate pe creasta muntelui, dar totodată și una dintre cele mai izolate și depopulate zone.

FOTO Transapuseana: A fost recepționat lotul I al celui mai spectaculos drum din Alba. O nouă destinație de vară în județ

Transapuseana sau ”Transalpina de Apuseni” va lega o serie de localități din Munții Apuseni: va străbate Aiudul de Sus – Râmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bârlești Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bârlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium – Izbita – Coleșeni – Bucium Sat și ajunge în Bucium Cerbu, aproape de Abrud.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax