Eveniment
14 noiembrie: Sfântul Apostol Filip, sărbătorit de Biserica Ortodoxă. Superstiții de ”Ziua lupului”
În 14 noiembrie, Sfântul Apostol Filip este sărbătorit de Biserica Ortodoxă. Este unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, originar din cetatea Betsaida din Galileea.
Această sărbătoare mai este numită „Ziua lupului”. Dat marchează și începutul Filipilor de toamnă.
„Lângă Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida, aproape de Horazin şi Capernaum. Iar Betsaida înseamnă în limba evreiască ‘Casa Vânătorilor’, pentru că vieţuiau acolo vânători de peşte. În acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei şi Filip” (Vieţile Sfinţilor).
Sfântul Apostul Filip
Sfântul Filip din copilărie a fost dat la învăţătură şi cunoştea bine scrierile prorocilor Vechiului Testament despre Mesia Cel aşteptat. Lui îi spune Mântuitorul: „Urmează-mi”, după cum arată Sfântul Apostol Ioan în Evanghelia sa (I, 43), iar Sfântul Apostol Filip a urmat cu convingere această chemare.
După Cinzecime, când apostolii au fost îmbrăcaţi cu putere de sus pentru a propovădui Evanghelia („evangelie”, în greacă – „veste bună” sau „bună vestire”) în lume, s-au tras la sorţi locurile unde va merge fiecare apostol în misiunea de răspândire a credinţei.
Sfântului Apostol Filip i-a revenit Frigia şi Ieropole. A străbătut toată Asia Mică şi, întâlnindu-se cu Sfântul Apostol Bartolomeu, au poposit împreună în Lidia, apoi în Ieropole. A îndurat mari suferinţe şi ispite pentru a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne. A fost ucis la Ieropole, prin crucificare cu capul în jos, potrivit Agerpres. Avea 87 de ani.
Potrivit tradiţiei, când Sfântul Filip şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, pământul s-a cutremurat şi a înghiţit pe mulţi dintre cei care l-au chinuit pe sfânt. Ceilalţi, temandu-se, s-au aruncat la pământ şi au cerut îndurare către Apostolul Bartolomeu şi către Sfânta Mariamni, care erau legaţi, deoparte. După ce i-au botezat pe cei din cetate, sfinţii lui Dumnezeu au rânduit un preot şi s-au îndreptat spre Licaonia.
Mormântul Sfântului Apostol Filip a fost descoperit recent, în oraşul antic Hierapolis, numit astăzi Pamukkale, în provincia Denizli, în sud-vestul Turciei. Mormântul se afla pe culmea unui deal din nord-estul oraşului, în afara zidurilor cetăţii.
Sfântul Apostol Filip: Tradiţii şi superstiţii
De „Ziua lupului”, este începutul Filipilor de toamnă. Legenda spune că Filipii au fost apostoli aruncaţi într-o groapă plină cu lupi și au scăpat nevătămaţi, prin credință. Alții spun că Filipii ar fi fost 6 fraţi rătăcitori prin lume, cu puterea de a-i poci pe cei ce nu-i cinsteau. În folclor, Filipii au puterea de a apăra casele de foc, de lupi, de şerpi şi de primejdii.
- Se spune că în această zi nu este bine să mături, să dai gunoiul afară din casă, să macini, să coşi sau să deschizi ferestrele ori să dai cu împrumut.
- Se mai spune că, dacă fetele nemăritate ţin post negru în această zi, imediat după Paşti se vor mărita.
- Resturile și firmiturile de la masa de Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului se aruncă numai înspre Răsărit, pentru a nu se împrăștia belșugul fără rost. Postul Crăciunului este unul al Bucuriei, căci nu este foarte restrictiv, iar marele eveniment de la final este Nașterea Mântuitorului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News