27 decembrie: Ziua marii trădări a lui Horea și Cloșca. Trădătorii, ”cinstiți” cu un ospăț: ”O să cadă blestemul pe noi”

27 decembrie: Ziua marii trădări a lui Horea și Cloșca. În această dată, cei doi conducători ai răscoalei țărănești din Apuseni, au fost prinși, în urma unei trădări. Tot despre trădare este vorba și în cazul lui Crișan, care a fost prins ulterior. 

La sfârşitul lunii decembrie, Horea şi Cloşca au fost arestaţi şi, după câteva zile, întemniţaţi la Alba Iulia. Pe 30 ianuarie 1785 a fost prins şi Crişan, trădat de nişte ţărani români şi întemniţat.

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo.

Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani.

Prin trădare, la 27 decembrie 1784, de către pădurarul Anton Melzer din Abrud, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului.

Academicianul David Prodan amintește că, în momentul prinderii, „Horea scoase o mînă de hîrtii din sîn și le aruncă în flăcări. Țăranii, ocupați fiind cu legarea, nu le-au putut salva”.

Este vorba despre țăranii Ștefan Trif și Nuțu Matieș, alături de alți 5 țărani care au participat la prinderea lui Horea.

În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, vândut de nouă țărani din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții ortodocși din acel sat, tată și fiu (Popa Moise/ă și Popa Moise/ă cel Tânăr).

Arestații au fost depuși la Alba Iulia.

Ospăț în cinstea trădătorilor lui Horea, Cloșca și Crișan

Istoricul Cătălin Borangic aduce o serie de informații legate de ceea ce s-a întâmplat după trădarea lui Horea, Cloșca și Crișan.

În cinstea trădătorilor a fost dat un ospăț, la Zlatna. Se întâmpla după martiriul capilor răscoalei. Trădătorii n-ar fi avut nici o remușcare. Poate cu o mică excepție.

”La ospățul dat în cinstea vânzătorilor, petrecut la 5 februarie 1785, la un han din Zlatna, toți iobagii participanți la capturarea căpeteniilor răscoalei sunt eliberați din iobăgie și li se acordă 600 de monede, iar ceilalți primesc diferite sume de bani și medalii.

Poate este legendă, dar singurul care a părut să aibă remușcări, datorate mai ales supliciului de pe eșafod la care asistase, a fost vărul lui Horea, Gheorghe Nicola, care ar fi zis popii Moise din Clisaru, căpetenia grupului care l-au prins și predat pe Crișan la o lună după evenimentele de la Scorușet, lângă scaunului căruia era așezat:

”De bună seamă o să cadă blestemul pe noi și mai ales pe mine pentru păcatul săvârșit vânzând pe Horia, dușmanilor!”

Preotul îi răspunde: ”Stăpânirile sunt de la Dumnezeu și cine-i cu stăpânirea, cu Dumnezeu este!” a scris Cătălin Borangic.

Martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan, în documente

În dimineaţa zilei de 28 februarie 1785, Horea şi Cloşca au fost traşi pe roată. Despre acest eveniment există o serie de documente care descriu, cu amănunte dintre cele mai atroce, martiriul lui Horea și Cloșca.

Profesorul universitar doctor Cloşca L. Băluţa redă, într-un studiu, frangmente din scrisori, trimise în acea vreme, de persoane care au asistat la execuţie.

Una este cea a profesorului Iosif Gabri, din Alba Iulia adresată prietenului său Daniel Emeric de la Roma, scrisă în pe 2 martie 1785, în limba maghiară şi păstrată la Biblioteca Documentară Batthyaneum din Alba Iulia.

Vă prezentăm o parte a scrisorii despre frângerea pe roată a lui Horea şi Cloşca şi despre suicidul lui Crişan:

• „Sentinţa prevede ca aceştia să fie duşi până sub furci (locul execuţiei) şi acolo de vii să li se frângă oasele cu roata, mai întâi lui Cloşca, apoi lui Horea; iar după ce vor fi frânţi, să fie tăiaţi în bucăţi, măruntaiele să fie îngropate sub furci, câte o bucată din trupul lor să fie pusă aici pe roată, iar celelalte părţi să fie expuse în acele locuri unde au săvârşit atâtea crime, aprinderi şi prădăciuni.
• După cum prevedea sentinţa, întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile 9 şi jumătate, Horia şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot schismatic. Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă.
• Ei au fost însoţiţi de un excadron de cavalerişti din Ioscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestri orăşeni şi de haiduci.
• Batalionul pedeştrilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat pe cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul în formă de careu şi între cavalerie şi, astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie în faţa mea.
• În afară de nobili şi oameni mai deosebiţi din comitate, au trebuit să fie de faţă mulţi oameni proşti şi asta se poate aprecia din faptul că din fiecare sat a celor patru comitate au trebuit să ia parte, după o grea poruncă, câte şase oameni proşti, trei bătrâni şi trei tineri, prin urmare a trebuit să fie cel putin cinci mii de oameni. Cloşca a primit cel putin 20 de lovituri până şi-a dat sufletul.
• În timp ce Cloşca era frânt cu roata, Horea, legat, a fost ţinut în picioare de doi ucenici ca să vadă de ce moarte şi prin ce chinuri grozave a trebuit să moară ucigaşul său tovarăş.

• După ce s-a terminat execuţia lui Cloşca şi i-a dat leşul la o parte, l-au urcat pe Horea pe patul său şi l-au legat; în vaiete au început să-i sfarme picioarele cu roata, iar, după patru lovituri, din porunca domnului Eckard, au început să-i lovească pieptul şi, astfel, după opt-nouă lovituri a murit.[…]
• Despre prinderea lui Gheorghe Crişan şi aducerea lui aici, ştiu că v-am scris deja. Dar faptul că s-a sugrumat într-o noapte în închisoarea de sub Gardă cu legătoarele de la izmene, poate că nu v-am comunicat şi că gâzii l-au dus sub furci şi l-au tăiat în patru; o bucată au lăsat-o aici, iar celelalte le-au dus în alte părţi.”

Un alt document al vremii este scrisoarea lui Iohan Andreas Maetz din Alba Iulia către fratele său, Michael, din Sighişoara, redactată în limba germană, la 31 martie 1785 şi păstrată în Muzeul din Sighişoara. Iată cum este descrisă execuţia lui Horea şi Cloşca, respectiv moartea lui Crişan:

• „În ceea ce priveşte execuţia căpeteniilor răsculaţilor din ţara noastră, a fost complet îndeplinită tocmai într-o formă cu totul militară. Delicvenţii au fost transportaţi până la locul execuţiei, sub paza unei trupe de 300 de soldaţi infanterişti şi a unui excadron de husari din Ioscana.
• Acolo domnul general auditor le-a citit, în public, în limbile germană şi română, sentinţa pentru faptele lor groaznice şi barbare. După aceea, Cloşca a fost cel dintâi zdrobit cu roate de jos în sus, până la moarte, apoi Horia, prin intervenţia contelui Iankovitsch a primit, în numele Majestăţii Sale, cele două lovituri de graţie în piept, iar după aceea a fost zdrobit cu roata de jos în sus.
• După îndeplinirea execuţiei cele două trupuri au fost tăiate în patru bucăţi, capetele au fost fixate pe casele lor proprii, iar celelalte părţi ale trupului au fost expuse în locurile în care au comis fapte de adevăraţi câini turbaţi fiind fixate pe lângă drumuri, spre învăţătura celorlalţi răsculaţi români.
• Al treilea căpitan de oaste, cu numele de Crişan, s-a sugrumat el însuşi în închisoare, sub (poarta) Gărzii principale, în cetate, dar cadavrul lui a fost târât la locul execuţiei şi tăiat în patru părţi: capul a fost fixat pe casa lui proprie, iar celelalte părţi ale trupului au fost trimise să fie expuse pe marginea drumurilor.
• Ceilalţi (răsculaţi) care au fost prinşi au fos pedepsiţi, unii la moarte, alţii la închisoare pe viaţă, iar alţii cu până la 90 de lovituri (de baston) şi apoi lăsaţi în libertate; dar mai sunt câţiva deţinuţi despre care nu se poate afla nimic sigur, despre care va fi soarta lor”.

Ce urmări a avut răscoala ţăranilor, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan?

Mulţi ţărani români au fost executaţi de nobilimea maghiară în acea perioadă, fără judecată, în cele mai crude moduri.

Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a avut ca efect imediat o nesemnificativă îmbunătăţire a vieţii ţăranilor, prin decrete imperiale, însă aceştia au rămas în continuare iobagi până în 1848.