Bungust.com: 6 puncte despre Parcul Custozza sau ce se pierde când ceva se câştigă?!

Evenimentele şi campaniile legate de Parcul Custozza din Alba Iulia au început să intre în fibrilaţii, din dimineaţa zilei de sâmbătă, 5 martie 2011. La ora 6.00 dimineaţa, o gaşcă de muncitori a fost pe punctul de a începe tăierile masive de copaci din cunoscutul şi mult hipsteristul Parc Custozza.

Desigur că acţiunea plănuită să înceapă la 6 dimineaţa (probabil nu pentru că aşa s-a vrut, ci pentru că muncitorii îşi încep ziua la o oră la care bugetarii şi ecologiştii încă rup patul) a răsuflat către forţele adverse, mandatarii campaniei anti tăiere şi anti distrugere a parcului. Vineri seara se ştia deja de ora la care încep muncitorii treaba, mass-urile pe messenger au curs în delir ecofilic şi avataristic, petiţia online era deja lansată şi avea şi o grămadă mare de semnături.

Publicitate

La 5 dimineaţa, Parcul Custozza era populat (poate nu pentru prima oară de unii) de nişte oameni care-l iubesc, care sunt împotriva distrugerii lui, care au pus lumânări la rădăcinile copacilor seculari, pentru ca sufletul lor să fie bine primit în raiul holist al Copacului vieţii, împăcaţi cu destinul, pregătiţi să renască spiritual într-o lume mai bună.

Acţiunea acestor oameni denotă un spirit civic ieşit din anost, trezit de drujbele din ceasul al unsprezecelea, pregătit să înfrunte detractorii naturii şi ai verdelui cu legarea cu lanţuri de copaci, dacă este neapărată nevoie. Respect.

Acum vreau să dezbatem pe câteva puncte, încercând să nu mă situez echivoc, ci echilibristic. Înclinaţi-mă şi luminaţi-mă:

1.  Câţi dintre cei care au fost la acţiunea de sâmbătă dimineaţa (sau la acţiunile din fiecare zi de la orele 20.00) s-au plimbat iarna aceasta prin Parcul Custozza? Când s-au plimbat ultima oară? Când au şezut pe o bancă curată, la umbră, fără gălăgia ciorilor, câţi au citit o carte pe aceste bănci (aici excludem hipioţii soioşi care citesc prospectele de pe etnobotanice înainte de a fi consumate lângă monument, nu lângă copaci)? De ce nu s-au făcut aceste acţiuni şi pentru restaurarea lui? De ce se fac tocmai acum, in extremis, când cuţitul a ajuns la os, respectiv lama drujbei la rădăcină?

2. Dacă pentru cei mai în vârstă Parcul Custozza are o semnificaţie deosebită + o nostalgie semi-istorică (ştiam despre atitudine şi mi-a confirmat-o şi Marius Filimon, albaiulian de-a pururi), pentru cei tineri ce reprezintă acest parc, aflat într-o continuă degradare de mai mulţi ani, restaurat prost şi plin de găinaţ de ciori? Am trecut timp de doi ani în fiecare zi prin acest parc şi n-am văzut pe nimeni pe bănci (nici ziua, nici seara), n-am văzut mămici cu cărucioare, n-am văzut studenţi relaxaţi, care să citească vreo carte sau vreun curs pe iarbă (sau pe stratul de găinaţ, tot aia e).

3. De ce să nu ne legăm de vârsta copacilor, dacă au depăşit pragul de periculozitate? Doar pentru că au intrat în istoria celor 120 de ani? Păi tocmai. Dacă aveau 220 de ani, iar Unirea s-ar fi făcut la 1818, am fi invocat salvarea lor tot prin comparaţie cu existenţa şi semnificaţia lor de la Unire? (Am auzit că se aduce în discuţie şi motivul acesta, de aceea am semnalat). Vechimea copacilor nu e un argument care să-i salveze. Am înţeles că s-a forat în tulpină şi au nu ştiu ce grad de putreziciune. Dacă, la o furtună ca aceea de anul trecut, Hotel Parc, ar cădea peste maşinile studenţilor cocalari, parcate în vecinătatea lui, sau pe nişte mămici cu copiii la plimbare (deşi pe timp de furtună ar trebui să le dea sân în sufragerie), am mai invoca salvarea lor prin prisma vârstei? Nu. Mergem pe argumentul că nu se va întâmpla o asemenea nenorocire.

4. Dacă suntem conservatori, nu trebuie să fim şi emoişti, super eco-işti sau să confundăm sufletul copacului cu o istorie verde. Am înţeles că se vor planta alţi copaci în locul acestora. Că acolo se va face o piaţetă medievală, cu o fântână stil “baroc târziu”, se va adânci nivelul prin descărcare arheologică –  vechiul castru roman – care va veni cu istoria după ea, mai veche decât unirea, dacă ne interesează acest aspect. Va fi verdeaţă, doar că anul viitor nu va avea 121 de ani, ci doar unu. Peste doi ani va avea doi, peste trei – trei, iar peste 120 de ani va fi tăiată şi plantaţi copaci artificiali, din fibră de sticlă, cu durată de viaţă de 1500 de ani, fără grad de periculozitate, cu rezistenţă la furtuni solare şi cu grad de inclinare 0.

5. Sacra nostalgia sau adversus proiectibus politicus? Unde se stabileşte limita dintre grija reală şi nostalgia sinceră şi adversităţile politice? Ambele părţi ar trebui să-şi evalueze corect punctele de coerenţă, eventual şi de confluenţă. N-ar strica să fie informaţi toţi cetăţenii Alba Iuliei, riverani şi diasporetici, despre TOT ce înseamnă proiectul ce vizează Parcul Custozza şi efectele lui. Publicarea la intervale regulate de articole-bloc, comunicate de presă plictisite, cu planuri ambigue, dimensiuni kilometrice şi font de 9.5 în Unirea, Informaţia sau în MonitorulAB, nu fac cinste PR-ului conducerii Primăriei, plus că titlurile lor nu sunt cele mai inspirate sau mai elocvente. Promovarea şi comunicarea suferă la acest nivel. Nu înţelegem de ce.

6. Ce se pierde când ceva se câştigă? Atenţie, nu confundaţi cu “ce se naşte din pisică…” (cei isteţi înţeleg aluzia ne-la-locul ei). Se pierd o mână de copaci de 120 de ani, un monument care se va regăsi în reconstrucţie (da, ăla al hipserilor, roakerilor şi emokizilor – asta e părerea generală despre cei care populează parcul seara şi noaptea, nu e inducţia mea), aleile de asfalt (!!!) modulate de rădăcinile copacilor, busturile unor oameni de cultură importanţi (care vor fi mutate), se pierd ciorile care populează la nivel supraaglomerat parcul, se pierd băncile comuniste şi găinaţul de pe ele şi iarba. Ce se câştigă: un parc modern, cu aşezările romane la vedere, cu copăcei tineri, iarbă mai îngrijită, o fântână arteziană baroacă, nişte alei plimbabile şi vizitatori care vor poposi în condiţii decente TOT în Parcul Custozza. Sperăm noi. Orice realizare se compune dintr-o jertfă şi un efect.

Opinia mea despre Parcul Custozza e neinteresantă, n-am afinităţi nostalgice, nu am stat niciodată pe vreo bancă în Custozza, nu m-am plimbat niciodată prin el, e atât de mic, încât dacă faci două tururi, ameţeşti, nu-mi place cum este amenajat, nu-mi place asfaltul de pe alei, nu-l consider parcul studenţilor şi nici al Universităţii, pentru că NU E. Părţi bune: o oază de verdeaţă în Cetate, într-un loc unde nu poluează decât maşinile celor care lucrează la Universitate şi ale studenţilor comozi.

Sunt la mijloc. Vreau motive şi argumente de înclinare.

Bungust.com