A început Săptămâna Patimilor. Semnificațiile fiecărei zile înaintea Învierii Domnului. DENIILE din Săptămâna Mare

Săptămâna mare / Săptămâna Patimilor: Începe ultima săptămână din Postul Paștelui ortodox, o perioadă cu semnificații importante pentru credincioși. Numită și Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, fiecare zi care urmează marchează evenimentele premergătoare Învierii Domnului.

Săptămâna Mare începe în Duminica Floriilor şi se încheie în Sâmbăta Mare. Această săptămână se deosebeşte de toate celelalte perioade ale anului bisericesc, fiind perioada de retrăire a patimilor Mântuitorului, care lasă să se întrevadă bucuria şi lumina Învierii.

Specifică pentru această săptămână este slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare. Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. În Transilvania, denia se mai numeşte „straste”, ce înseamnă „patimă”.

Această săptămână încheie perioada de pregătire sufletească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai mari sărbători creştine, Învierea Mântuitorului.

În zilele din Săptămâna Mare, regulile Bisericii le impun creştinilor postul negru, abstinenţa conjugală şi rugăciunea, pentru a intra în atmosfera sărbătorii Paştilor. Unii creştini ţin post negru începând din Joia Mare până la slujba de Înviere, când se împărtăşesc.

Aceste zile ale postului îşi au originea în vremea Mântuitorului şi sunt relatate în Evanghelia după Marcu (2: 20). Este momentul când fariseii L-au întrebat de ce ucenicii lor şi ai lui Ioan Botezătorul postesc şi ai Lui nu? Răspunsul lui Iisus a fost că atâta vreme cât Mirele este cu ei, ucenicii nu pot posti, însă  „vor veni zile când se va lua Mirele de la ei şi atunci vor posti”. În Săptămâna Mare nu este bine să fie consumate mâncăruri care conţin oţet, pentru că Mântuitorului i s-a dat să bea oţet.

Luni, marţi şi miercuri se oficiază Liturgia darurilor mai înainte sfinţite. În Joia Mare se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare, unită cu Vecernia. În unele mănăstiri, în Joia Patimilor are loc ritualul spălării picioarelor, care aminteste de gestul de smerenie făcut de Hristos înainte de Cina cea de Taină, care a spălat picioarele ucenicilor. În mănăstiri, stareţul este cel care spală picioarele monahilor.

În Vinerea Mare, fiind o zi aliturgică, nu se săvârşeşte Sânta Liturghie. Dimineaţa, se scoate Epitaful din Sfantul Altar şi se aşează pe o masă, în mijlocul bisericii, cu Sfânta Cruce în faţă, scoasă din Joia Mare.

Seara se oficiază slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf (o pânză ce reprezinta scena punerii în mormânt a Mântuitorului). După aceasta procesiune, preoţii aşează Epitaful pe Sfânta Masă din Altar, unde rămâne până în miercurea din ajunul Înălţării Domnului.

În Săptămâna Mare, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului, atât sufleteşte, cât şi trupeşte.

Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.

Pregătirile pentru întâmpinarea Învierii Domnului cuprind şi o serie de tradiţii şi obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, muncile la câmp fiind permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine, notează site-ul www.crestinortodox.ro.

Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.

LUNI  – Săptămâna Patimilor

Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului Iisus Hristos. Biserica aduce aminte de Patriarhul Iosif, care a fost vândut de fraţii săi, în Egipt. El este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda.

Acuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor vise, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii.

În timpul deniei de luni se face şi pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru ca nu avea rod. Este o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că Dumnezeu este atât iubire, cât şi dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei care nu au rodit.

MARŢI – Săptămâna Patimilor

Pomenirea celor zece fecioare – o pildă care spune povestea fecioarelor “cuminţi” şi a celor “nebune”: la întâmpinarea lui Hristos, cinci fecioare L-au aşteptat cu candela plină cu ulei, iar celelalte cinci au avut candela fără ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totala nepăsare faţă de ceilalţi, iar candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

Astfel pe cinci dintre fecioare le numește înțelepte căci împreună cu fecioria au avut și minunatul și îmbelșugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numește nebune pentru că deși și ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți, au adormit toate fecioarele, adică au murit.

Fecioarele care au avut undelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul, îl căutau după ce s-au sculat din somn.

Pilda: să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții.

MIERCURI – Săptămâna Patimilor (MIERCUREA MARE)

Pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim și era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni și tuturor fapta ei cea cu multă căldură. A îndemnat-o dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toți, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat și pe acela. Și într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.

Miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginţi.

JOI – Săptămâna Patimilor (JOIA MARE)

În Joia Mare se prăznuiesc patru evenimente din viaţa Mântuitorului: Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi Vânzarea şi prinderea Domnului.

La Cina cea de Taină, la care Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor le-a dat şi porunca: “Să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.

Spălarea picioarelor (Ioan XIII, 1-20) insoteste asezarea la masa si incheie, ca o lectie, discutia pentru intaietate amintita de Sf. Luca (XII, 24-30).

Scena este prezentata de Sf. Ioan ca un semn de desavarsita iubire din partea Mantuitorului pentru ucenicii Sai: „Iar mai inainte de sarbatoarea Pastelui, stiind Iisus ca I-a venit ceasul ca sa se mute din lumea aceasta la Tatal, a aratat ca iubind pe ai Sai, care erau din lume pana in sfarsit i-a iubit;

si facandu-se cina – cand diavolul pusese acum in inima lui Iuda al lui Simon Iscariotul gandul ca sa-L vanda – stiind Iisus ca toate I-a dat Tatal in maini si ca de la Dumnezeu a iesit si la Dumnezeu merge, s-a sculat dela Cina si si-a pus vesmintele si luand un stergar s-a incins.

Dupa aceea a turnat apa in lighean si a inceput sa spele picioarele ucenicilor Sai si sa le stearga cu stergarul eu care era incins” (XIII, 1-5).

Spalarea picioarelor facea parte din ceremonialul ospitalitatii iudaice si orientale.

Ea era ceruta si de o elementara regula igienica, deoarece comesenii se asezau la masa intr-o intimitate pe care noi nu o cunoastem si nu era placut sa ai in apropiere un vecin cu picioarele prafuite, cu parul imbacsit de transpiratie si cu mainile nespalate.

Din aceasta cauza, cand masa avea un caracter mai intim si mai solemn si cand era mai prelungita, invitatii isi spalau nu numai mainile, cum cerea legea mozaica, ci si picioarele si capul.

De obicei, serviciul spalarii picioarelor il indeplinea un servitor, ori o slujnica. Dar, daca nu voia, nici un israelitean nu putea fi obligat sa o faca, chiar daca era sclav, spalarea picioarelor fiind socotita ca un serviciu prea umilitor pentru in fiu al lui Avraam.

Iisus, desi gazda, invatator si stapan fata de Ucenici, nu se sfieste sa-l faca El insus. Si El il face cu solemnitate si dragoste, constient de demnitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, de Mesia si de om desavarsit.

Spalarea picioarelor de la Cina cea de Taina este o pilda de dragoste si un indemn dumnezeiesc la smerenie, servire si iubire de aproapele. Ea nu are numai valoarea unei curatiri legale, exterioare, ci simbolizeaza purificarea sufletelor. Totodata, ea este menita sa realizeze intre crestini atmosfera frateasca si spiritul de jertfa care sa ridice in demnitate firea omeneasca, sa topeasca vrajmasiile si sa inmulteasca in lume dragostea de aproapele si binefacerea.

Rugăciunea din Grădina Ghetsimani: Dupa Cina cea de Taina, Hristos si ucenicii Sai, s-au retras in aceasta gradina spre a face rugaciune.

Acesta este locul in care Mantuitorul s-a rugat cu lacrimi de sange, parasit de ucenicii care adormisera, si tot acesta este locul in care ucenicul Iuda isi va vinde Invatatorul cu acel sarut mincinos.

Ajuns in gradina, Iisus le-a spus ucenicilor: „Sedeti aici, pana ce Ma voi duce acolo si Ma voi ruga” (Matei 26, 36), apoi, luandu-i cu Sine numai pe Petru si pe fiii lui Zevedeu, S-a retras cu ei mai departe.

Fata de cei mai apropiati dintre apostoli, Domnul nu Se sfieste sa-Si arate tulburarea: „Intristat este sufletul Meu pana la moarte”, le marturiseste El (26, 38). Niciodata nu a fost Iisus asa de abatut si nu a facut o asemenea destainuire.

La Ghetsimani, teama de moarte si de durerea fizica – sporita fara indoiala si de gandul ca chinurile Sale nu vor cruta nici lui Israel, nici omenirii atatea suferinte – a atins o culme.

De aceea atunci a avut loc lupta suprema, din care vointa omeneasca a iesit invingatoare, fara ca totusi Hristos sa ramana impasibil la gandul mortii. Atunci, cum spune asa de frumos , „Iisus s-a cununat in duh cu moartea”.

Iuda cunoştea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos, şi nu a negat că-L cunoaşte.

În Grădina Ghetsimani a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, si impreuna cu el multime multa, cu sabii si cu ciomege, de la arhierei si de la batranii poporului.

Iar vanzatorul le-a dat semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este: puneti mana pe El. Si indata, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucura-Te, Invatatorule! Si L-a sarutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mainile pe Iisus si L-au prins.

Si iata, unul dintre cei ce erau cu Iisus, intinzand mana, a tras sabia si, lovind pe sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Intoarce sabia ta la locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.

Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?

Dar cum se vor implini Scripturile, ca asa trebuie sa fie? In ceasul acela, a zis Iisus multimilor: Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu ciomege, ca sa Ma prindeti.

In fiecare zi sedeam in templu si invatam si n-ati pus mana pe Mine. Dar toate acestea s-au facut ca sa se implineasca Scripturile proorocilor. Atunci toti ucenicii, lasandu-L, au fugit.” (Matei 26, 30-56)

Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Există obiceiul ca atunci când preotul citeşte din Sfintele Evanghelii, credincioşii să aprindă lumânări şi să se aşeze în genunchi.

Se spune că nu este de bun augur somnul de după-masa, pentru că acesta va atrage o stare de lene pentru tot anul şi va împiedica pe cei care dorm să îşi ducă la bun sfârşit un lucru început, oricât de neînsemnat ar fi acesta.

În dimineaţa din Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească, iar seara participă la slujba celor 12 Evanghelii, îmbrăcaţi în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru.

Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere.

Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.

În majoritatea gospodăriilor româneşti, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.

VINERI – Săptămâna Patimilor (VINEREA MARE)

Vinerea Mare este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisire a tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: “sfinte” pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, “mântuitoare” pentru că şterg păcatele întregii lumi şi “înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat la răstignirea lui Hristos.

“Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.

În această zi nu se săvârșește Liturghia pentru că însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărătești care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viață și credința tâlharului.

Sfânta şi Marea Vineri este ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu şi a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiţiei, zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă.

Seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica (semn al celor trei zile petrecute în mormânt) cu Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer), un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecţionat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului.

Sfântul Epitaf este aşezat pe o masă mai înaltă, iar credincioşii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaf şi trec de trei ori pe sub masa pe care este aşezat. Pot face acest lucru până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile.

Această trecere pe sub masă a credincioşilor se doreşte a fi asemănarea trecerii prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor.

Precum Hristos, care prin moartea şi Învierea Sa, a sfărâmat porţile iadului, iar moartea a fost învinsă, aşa şi credincioşii îşi amintesc acum că şi ei trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt, pentru a merge la viaţa veşnică în Hristos.

După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, pe sub care trec apoi toţi credincioşii, la revenirea în biserică.

La sfârşitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.

Tradiţia spune că aceia care îşi vor tunde părul în Vinerea Mare nu vor avea nevoie să meargă la stomatolog pe parcursul întregului an, pentru că tăierea părului în această zi are puterea de a-l feri pe om de dureri de dinţi.

În Vinerea Mare este interzis pescuitul. Pescarilor li se recomandă să îşi ţină năvoadele şi undiţele pe uscat, căci altfel vor avea ghinion tot anul, iar, dacă pescuiesc din barcă, aceasta este în pericol de a se scufunda.

În Vinerea Mare, în unele zone, se vopsesc ouăle roşii. Despre acestea se spune că au puteri miraculoase, că pot fi păstrate mult timp fără să se strice. De asemenea, se spune că fetele care vor să fie frumoase, să se spele pe faţă cu apa în care pun cojile de la ouăle roşii ciocnite în ziua de Paşti şi vor avea un ten luminos şi curat tot anul.

SÂMBĂTĂ – Săptămâna Mare (SÂMBĂTA MARE)

În Sâmbăta Mare se prăznuieşte îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad pentru a ridica la viaţa veşnică pe cei adormiţi. Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui:“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l și cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul lui curat și dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Și-a dat și propriul Său sânge, preț de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit și despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înțelesul unei putreziri a trupului.

Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti: sacrificarea mielului şi prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, borş de miel, stufat sau friptură.

Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său suprem.

Seara, gospodinele pregătesc coşul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere, în care pun, de regulă, o lumânare, ouă roşii, pască şi cozonac, peste care aştern cel mai frumos ştergar din casă.

Înainte de miezul nopţii, lumea porneşte către biserică, unde credincioşii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir şi aprind şi acolo lumânări, pentru a vesti şi celor de dincolo Învierea Mântuitorului.

Sâmbătă seara, începe slujba Învierii. Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, DUMINICĂ, Biserica ne cere: „În Ziua Invierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm:

Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Cercetătorii etnologi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină.

Timpul ritual de 14 zile, parte componentă a Ciclului pascal, se degradează neîncetat în Săptămâna Patimilor, notează Ion Ghinoiu în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (2003, Ed. Elion), când Iisus este trădat, chinuit, umilit şi omorât prin răstignire.

După trei zile de haos şi întuneric în care omenirea a rămas fără protecţie divină, urmează însă miracolul Învierii Domnului din noaptea de Paşti şi Săptămâna Luminată care readuc echilibrul şi armonia.

În ziua de Paști: se spune că aceia care vor ciocni ouă, se vor întâlni în viaţa de apoi şi se vor recunoaşte, iar cei care sunt singuri şi descoperă în această zi un ou cu două gălbenuşuri, îşi vor găsi perechea.

În prima zi de Paşti, este interzis să se lucreze sau să se însămânţeze pâmântul. Totodată, este de rău augur să se străpungă pământul cu obiecte de fier.

surse: crestinortodox.ro, agerpres.ro