Educație
ADMITERE LICEU 2021: Ierarhia mediilor din Alba, după rezultate la Evaluare Națională. LISTA specializărilor pentru înscrieri
Ministerul Educației a publicat ierarhia mediilor la Evaluare Națională 2021 în Alba, în vederea înscrierii elevilor la liceu. La admiterea în liceu, va conta în proporţie de 80% media generală de la Evaluarea Naţională, iar 20% media generală de absolvire a claselor V – VIII.
Înscrierile la liceu încep de vineri, 16 iulie. Până în 22 iulie, elevii și părinții acestora pot fi completa opțiunile pe fișele de înscrieri. Aceștia pot alege filiera, profilul și specializarea în care se dorește continuarea studiilor. În 24 iulie va fi repartizarea computerizată.
Depunerea dosarelor de înscriere la liceu va fi în 25 iulie.
Vezi AICI Ierarhia candidaţilor din Alba după mediile la Evaluare Naţională 2019.
Vezi AICI lista specializărilor pe liceele din Alba.
Vezi AICI lista liceelor din Alba.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
Calculul mediei de admitere
MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN
unde:
MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a
Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel:
(3 APT + MA)/4 = MFA
unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.
Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:
(APT + MA)/2 = MFA
unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.
Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel:
0,2 MA + 0,8 NP = MFA
unde: NP = nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.
Învățământul liceal de stat cuprinde următoarele filiere şi profiluri:
– filiera teoretică (profilurile umanist şi real)
– filiera tehnologică (profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului)
– filiera vocaţională (profilurile militar, teologic, sportiv, artistic şi pedagogic)
Precizări din metodologia de admitere liceu 2021 – înscrieri și REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ – acte necesare și reguli:
Înscrieri – completarea opțiunilor pe fișele de înscrieri
Înscrierea candidaţilor la admitere se face prin completarea fişelor de înscriere. Acţiunile de completare a opţiunilor pentru absolvenţii clasei a VIII-a se desfăşoară în perioada 16-22 iulie 2021.
Vezi Fișa de înscriere liceu 2021
Vezi Fișa de înscriere liceu – profesional/dual 2021
Secretariatele şcolilor completează, pe fişele de înscriere: codul acordat unităţii de învăţământ gimnazial, datele personale ale absolvenţilor de clasa a VIII-a, media de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, media de admitere, media generală la evaluarea naţională susţinută în clasa a VIII-, sau media generală la tezele cu subiect unic precum şi notele obţinute în cadrul tezelor cu subiect unic, acolo unde este cazul. Completarea fişelor de înscriere se face electronic.
Fiecare unitate de învăţământ gimnazial completează şi listează din calculator, pentru etapa de repartizare computerizată, o singură fişă de înscriere pentru fiecare absolvent, care este semnată şi ştampilată de directorul şcolii. Nerespectarea prevederii referitoare la unicitatea fişei de înscriere se consideră tentativă de fraudă şi atrage după sine sancţionarea penală, civilă, administrativă sau disciplinară a vinovaţilor, după caz.
Pentru candidaţii care au susţinut şi promovat probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, fişa de înscriere listată are anexată, în original, fişa cu rezultatele la probe, semnate şi ştampilate de directorul unităţii de învăţământ la care acestea au fost susţinute.
Directorii unităţilor de învăţământ gimnazial stabilesc, graficul desfăşurării pe clase a acţiunilor de completare a opţiunilor pentru absolvenţii clasei a VIII-a.
Înscrierea candidaţilor pentru admiterea în liceele din judeţul de provenienţă se face la şcolile generale pe care aceştia le-au absolvit (inclusiv pentru absolvenţii din seriile anterioare).
Candidaţii care participă la admitere în alte judeţe se înscriu la centrul special de înscriere din judeţul în care doresc să fie admişi, în perioada prevăzută de grafic. Pentru judeţul Alba, Centrul special de înscriere pentru elevii din alte judeţe este organizat la Colegiul Naţonal „Horea, Cloşca și Crişan” din Alba Iulia.
La fiecare şedinţă, participă elevii, părinţii/tutorii legal instituiţi (un părinte/tutore pentru fiecare elev), diriginţii, precum şi un membru sau un delegat al Consiliului de administraţie al unităţii şcolare. Părinţii/tutorii legal instituiţi semnează un proces-verbal de instruire.
În cadrul şedinţelor, elevilor şi părinţilor li se recomandă completarea unui număr suficient de opţiuni în fişa de înscriere, pentru a-şi asigura repartizarea, ţinând seama de media lor de admitere şi de media ultimului admis la liceele respective în anul precedent.
Personalul şcolii nu influenţează în nici un fel părinţii şi elevii în completarea opţiunilor, dar îi consiliază, prezentându-le toate informaţiile necesare, inclusiv riscurile completării unui număr insuficient de opţiuni sau ale completării unor opţiuni nerealiste, pentru a permite candidaţilor o alegere în cunoştinţă de cauză.
Candidaţii completează pe fişa de înscriere, în ordinea descrescătoare a preferinţelor, codurile opţiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite.
Pentru specializările la care predarea unei limbi moderne se face în regim bilingv, pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacă au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor la limba modernă respectivă şi au pe fişă nota obţinută la această probă. În caz contrar, opţiunea respectivă va fi anulată în momentul repartizării computerizate.
Vezi Fisa de studiu limba moderna_Anexa C
Completarea listei de opţiuni se va face de către candidat în prezenţa părintelui/tutorelui legal instituit şi a dirigintelui clasei. Aceştia, împreună cu candidatul, vor semna fişa de înscriere.
Admitere liceu 2021 – REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ – 24 iulie
Repartizarea computerizată a absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat se face în două etape.
La repartizarea computerizată din primele două etape de admitere participă numai elevii care au susținut evaluarea națională.
Candidații pot participa la repartizarea computerizată într-un singur județ. Înscrierea candidaților care doresc să participe la admiterea computerizată în alt județ se realizează la unitatea de învățământ din care provin candidații.
Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învăţământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să-și exprime intenţia de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă.
Depunerea dosarelor se poate realiza şi prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, cu documente scanate.
Vezi Declarație proprie răspundere înscriere liceu
În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poştă, cartea de identitate şi certificatul de naştere se depun în copie.
Candidaţilor care au transmis dosarele de înscriere prin poştă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situaţia înscrierii.
În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poştă, candidaţii/ părinţii/reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învăţământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.
Prezentarea de înscrisuri false se pedepseşte conform legii şi atrage pierderea locului obţinut prin fraudă.
Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă pentru candidații cu CES se face computerizat, într-o sesiune distinctă, desfășurată înaintea fiecărei etape de repartizare computerizată.
Depunerea dosarelor de înscriere după repartizarea computerizată
În perioada 25-28 iulie 2021, absolvenţii depun/transmit, la unităţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere.
Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:
a) cererea de înscriere;
b) cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere, conform cu originalul;
c) adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a;
d) foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale); e) fişa medicală.
La depunerea dosarului de înscriere, la unitățile de învățământ liceal la care au fost admiși candidații, cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere se depun în copie certificată în conformitate cu originalul de către angajatul unității de învățământ învestit cu astfel de competențe.
Candidaţii care nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeană, pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale
Candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat și candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat se repartizează computerizat în a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022.
După repartizarea computerizată din a doua etapă de admitere se rezolvă situațiile speciale, respectându-se, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere (media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată), fără a depăși numărul maxim de 30 de elevi la clasă.
Dacă după derularea celor două etape de admitere prevăzute în calendar se mai înregistrează solicitări ale candidaților din seria curentă, precum și ale candidaților din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022 de înscriere în clasa a IX[1]a din învățământul liceal de stat, inspectoratul școlar, prin comisia județeană de admitere/a municipiului București, repartizează acești candidați, în intervalul 23 august 2021 – până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, iar pentru absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V – VIII.
CALENDAR ADMITERE LICEU 2021-2022
Prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022
16 – 22 iulie 2021 Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.
Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere
Notă: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022, completează opțiunile în perioada 20 – 22 iulie 2021
16 – 22 iulie 2021 Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere
16 – 22 iulie 2021 Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
22 iulie 2021 Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București
22 iulie 2021 Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
23 iulie 2021 Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională 23 iulie 2021 Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
24 iulie 2021 Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022
24 iulie 2021 Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București
25 – 28 iulie 2021 Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
29 iulie 2021 Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
A doua etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News