Connect with us
Advertisement

Economie

Amenzi majorate și de 7 ori pentru șoferii fără RCA la mașină. Cât se poate deconta direct pentru reparații în regie proprie

Publicat

Amenzile pentru șoferii care nu au RCA la mașină vor fi majorate. Noile sume sunt chiar de 7 ori mai mari. Prevederile sunt într-un proiect adoptat luni de Senat.

De asemenea, despăgubirile vor putea fi achitate pentru reparaţia vehiculului avariat, la solicitarea persoanei prejudiciate, prin decontare directă. Condiţia este ca valoarea totală să nu depăşească echivalentul în lei a 400 de euro.

Proiectul a fost adoptat de Senat, ca primă cameră sesizată. Votul final va fi la Camera Deputaților.

Cresc amenzile pentru șoferii fără poliță RCA

„Ne-a propus ASF un cuantum al amenzilor, creşterea cuantumului acestora. Justificarea a fost aceea de a-i disciplina pe cei care nu îşi plătesc RCA-ul.

Nu ar trebui să ne sperie amenzile pentru că încalci legea. Dacă vrei să nu plăteşti amendă, respectă legea şi nu mai ai nicio problemă. ASF ne-a propus un cuantum al amenzilor, la prima vedere pare unul extrem de mare, am adăugat un amendament.

Pentru aceste contravenţii, contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal jumătate din cuantumul amenzii.

Ideea este aşa – amenda este practic dublă faţă de valoarea RCA. Dacă o plăteşti în 15 zile (…), ai două săptămâni la dispoziţie să plăteşti jumătate din cuantumul amenzii, care ar fi practic valoarea poliţiei RCA.

Mi se pare o chestiune rezonabilă. Două săptămâni ai la dispoziţie să-ţi plăteşti RCA-ul”, a precizat preşedintele Comisiei economice, senatorul PSD Daniel Zamfir, potrivit Agerpres.

Noile amenzi RCA

În prezent, șoferii care circulă fără RCA riscă amenzi între 1000 și 2000 de lei.

Legea 132/2017, art 37, alin. 9

” Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 3 şi a obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (6) şi (7) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei

  • şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.

Constatarea şi aplicarea acestora se fac de către personalul poliţiei”.

Potrivit proiectului adoptat de Senat, noile amenzi pentru șoferii fără RCA sau

  • pentru cei care nu-și țin mașinile fără RCA într-un spațiu privat, în afara domeniului public
  • sau circulă cu asigurarea suspendată.

Noile valori ale amenzilor:

  • autoturisme: 2000 lei
  • vehicule de transport persoane, inclusiv tramvaie: 7000 lei
  • vehicule de transport marfă sau cu altă destinație
    • MMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: 5000 lei
    • MMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 12 tone: 7000 lei
    • MMA mai mare de 12 tone: 15.000 lei
  • alte vehicule: 1000 lei

Amenzile vor putea fi aplicate de

  • polițiști
  • personalul CNAIR/control prin sistemul de camere video

Polițiștii vor putea în continuare să rețină certificatul de înmatriculare/înregistrare și să retragă plăcuțele cu numărul de înmatriculare/înregistrare.

Amenzi RCA majorate. Explicații ASF

Preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a precizat că asiguraţii vor putea avea ocazia să-şi plătească poliţa RCA în rate. De asemenea, vor avea posibilitatea să-i întrerupă aplicabilitatea. Un atribut util pentru zona transportatorilor care au activitate sezonieră.

„Vom putea, de asemenea, introduce un sistem de monitorizare electronică, la fel cum se întâmplă astăzi cu rovigneta.

Să putem să-i urmărim în trafic pe toţi cei care astăzi aleg, din păcate, să circule fără o poliţă valabilă RCA şi, din păcate, numărul acestor persoane este destul de mare.

Evident că toate aceste măsuri se vor regăsi şi într-o scădere a poliţei RCA. De asemenea, veţi găsi amendamente ce vor facilita o mai bună interoperabilitate a bazelor de date, între CNAIR, între RAR, între BAR, respectiv asiguratori şi autoritate. Astfel încât să putem urmări în timp real situaţia în teren. Și, totodată, să putem să introducem ulterior, cu toate aceste date, în activitatea de supraveghere prudenţială şi aplicaţii digitale.

Care să ne poată nouă permite să urmărim ceea ce se întâmplă la nivelul solvabilităţii diferitelor companii, nivelul de expunere în fiecare zi. Astfel încât să putem să luăm măsuri în timp real de corijare a actorilor din piaţă”, a transmis Petrescu.

ASF: Asigurații vor plăti un preț mai rezonabil

El a adăugat că prin proiectul de act normativ se va consolida această piaţă a asigurărilor, companiile în domeniu vor fi mai sustenabile, iar asiguraţii vor plăti un preţ mai rezonabil.

„Odată adoptată, o perioadă de timp de luni de zile, în partea a doua a acestui an, vom vedea preţuri cu mai puţină volatilitate şi stabile şi predictive pentru toţi. La fel cum astăzi avem sistemul de urmărire pentru rovignetă, ceea ce a dus gradual la o mai bună conformare şi mai mulţi producători auto au ales să-şi plătească rovigneta, de teamă, din orice motivaţie ar fi avut, aşa va fi şi pe zona de asigurări.

Odată urmărit prin camere arondate la nivelul drumurilor naţionale, aparţinând CNAIR-ului, existând acest tip de urmărire electronică, monitorizare, evident că vor fi mult mai motivaţi să-şi plătească RCA-ul şi, pe măsură ce avem un număr mai mare de plătitori ai RCA, şi preţul RCA-ului se va reduce”, a subliniat preşedintele ASF.

Potrivit acestuia, aproximativ o treime dintre şoferii care participă la traficul rutier nu au RCA.

Decontare directă pentru reparații în regie proprie

Despăgubirile pot fi achitate pentru reparaţia vehiculului avariat, la solicitarea persoanei prejudiciate, prin decontare directă. Condiţia ca valoarea totală să nu depăşească echivalentul în lei a 400 de euro.

Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior.

Prevederile sunt într-un amendament admis la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr.132/2017

  • privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Acesta a fost adoptat luni de Senat. Proiectul legislativ a fost adoptat cu 56 de voturi „pentru” şi 32 de abţineri.

„Am intenţionat să reducem mult acest mecanism de decontare, întrucât am constatat că majoritatea sumelor care erau plătite prin acest mod, decontare directă, afectau două lucruri extrem de importante:

  • siguranţa în trafic şi activitatea economică.

Or, aceste două aspecte sunt în momentul ăsta clarificate. Ne interesează foarte tare ca, atunci când există o daună, aceasta să fie reparată într-un service autorizat, nu în spatele blocului.

Al doilea aspect, deosebit de important, este ca aceste sume care sunt plătite de asigurători pentru repararea daunelor să fie fiscalizate, să intre într-un circuit fiscal corect.

Nu în spatele blocului, pentru că în spatele blocului se lucrează la negru. Noi vrem să se lucreze corect, banii la vedere şi să se plătească taxe şi impozite pentru aceste sume. (…)

Dacă vrei şi ai o daună mică, ţi s-a spart o oglindă, ţi s-a zgâriat o aripă, o poţi face în regie proprie, dacă valoarea reparaţiei este în cuantumul acestei sume.

Pentru avarii mai mari de 400 de euro – 2.000 de lei, te duci la o unitate service autorizată. Îţi face constatarea şi îţi faci reparaţia ca să garanteze service-ul autorizat că acea reparaţie a fost făcută conform normelor în vigoare”, a spus Daniel Zamfir, potrivit Agerpres.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement