Eveniment
Amenzile date de autorități pentru produsele neconfonforme din magazine vor putea fi contestate și de producători. Proiect

Amenzile date de autorități pentru produsele neconfonforme din magazine vor putea fi contestate și de producători. Mai mulți parlamentari propun includerea producătorilor și distribuitorilor în categoria celor care au calitatea de a contesta pe fond procesele verbale de contraveniență aplicate de autorități vânzătorilor reprezentați de magazine/retaileri.
Propunerea legislativă pentru completarea art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere pe 20 mai. Proiectul este semnat de mai mulți parlamentari de la PSD, între care se află și deputații de Alba, Bara Nicolae-Adrian și Voicu Vușcan.
Situația actuală
În prezent, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor prevede la art. 31, alin (2) posibilitatea contestaţiei pe fond a legalităţii şi temeiniciei amenzii numai de către entitatea amendată.
Astfel, instituţiile statului în cadrul controalelor din magazine, dacă descoperă nereguli la unul sau mai multe produse, acestea emit un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de alocare a unei amenzi către vânzător (magazinul în care instituţia a descoperit produsul/produsele neconform/e).
Potrivit inițiatorilor, în fapt, vânzătorul de cele mai multe ori nu este producătorul produsului şi probabil l-a cumpărat de la un distribuitor/producător. În aceste condiţii vânzătorul nu are posibilitatea de a aduce produsul la regulile de conformitate a instituţiei care a emis amenda, singura posibilitate fiind de scoatere a produsului de la vânzare, afectând producătorul.
Deşi are calitate procesuală activă, vânzătorul nu deţine motivele de fapt şi de drept pentru a combate motivarea procesului-verbal, nefiind implicat în procesul de producţie şi de multe ori neînţelegând acest proces. Interesul procesual lipseşte de asemenea în cazul acestuia.
„În concluzie, deşi actul normativ prevede cale de atac împotriva proceselor verbale de stabilire şi aplicare a amenzilor, acestea sunt lipsite de finalitate juridică întrucât cel care are interes (producător/distribuitor) nu are calitate, iar cel care are calitate (vânzător) nu are interes şi nici argumente de fapt şi de drept capabile să convingă instanţa de judecată.
Adevăratul interes în contestarea măsurii este a celui căruia îi aparţin bunurile confiscate, adică distribuitorul şi/sau producătorul şi nu vânzătorul”, se precizează în expunerea de motive.
Amenzile pentru produsele neconfonforme din magazine vor putea fi contestate și de producători
Propunerea legislativă înregistrată la Senat vizează completarea articolului 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prin extinderea categoriei persoanelor care au dreptul să conteste pe fond procesele-verbale de contravenție.
Conform noii reglementări propuse, în cazul în care procesul verbal priveşte comercializarea unor produse considerate de către agentul constatator a fi neconforme, plângerea împotriva procesului verbal va putea fi formulată atât de către contravenient cât şi de către producătorul sau distribuitorul produselor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News