Connect with us
Advertisement

Actualitate

APIA: Livrările totale de autovehicule au crescut cu circa 18 la sută în primele două luni. Vânzările din februarie, cele mai bune din ultimii șapte ani

Publicat

masini auto parc Livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat, în primele două luni din 2016, o creștere generală de 17,9 la sută comparativ cu aceeași perioadă din 2015, cifră în interiorul căreia avem autoturismele cu o creștere de 12,2 la sută, a anunțat Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) din România.

Potrivit sursei citate, vânzările din februarie sunt cele mai bune din ultimii şapte ani (2010 – 2016), consemnate în a doua lună a anului.

De asemenea, pe plan european se remarcă o creștere generală consistentă a vânzărilor de autoturisme, respectiv +9,3% pe întreg anul 2015. Practic, cu excepția unei singure țări, toate statele membre UE au înregistrat creșteri. Este astfel evident faptul că în cele mai mari piețe auto din UE, anul 2016 consemnează creșteri importante la categoria autoturisme, astfel: Franța +8,5%, Germania +7,8%, Italia +22,4%, Spania +12,4% și UK +4,7%.

În România, vânzările realizate în luna februarie 2016 au fost, ca și în anii precedenți, susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 89,7% (vs. 10.3% pers. fizice), iar în cazul autoturismelor, de 87% (vs. 13% pers.fizice). Procentele sunt similare cu cele înregistrate după două luni din 2015, efectul de așteptare generat în piață de către Programul “Rabla” fiind unul evident.

Potrivit APIA, pe un alt palier al analizei, cel legat de impactul autovehiculelor rulate, se observă faptul că în primele două luni din 2016, importurile de autoturisme rulate au crescut și ele comparativ cu 2015, cu un consistent 11,1%, ceea ce face ca raportul dintre cele rulate și cele noi să se fie unul în creștere, respectiv de 3,6 autoturisme rulate la unul nou.

În primele două luni din 2016 s-au fabricat 62.875 autovehicule, cu 9 la sută mai puțin decât în perioada similară din 2015. Dintre acestea, 53.234 unități au fost produse de către Dacia și 9.641 de către Ford. Volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care au fost fabricate 30.380 unități (cu 11% mai mult decât în primele două luni din 2015), urmat de Ford B-MAX (9.641 unități, cu 10,4% mai puțin decât în 2015), Dacia Sandero (8.203 unități, – 14,9%), Dacia Logan (7.769 unități, – 46,7%) și Dacia Logan MCV (6.882 unități, +2,3%).

58.421 de unităţi au fost exportate în primele două luni din acest an, ceea ce înseamnă o scădere de 7,9% comparativ cu perioada similară din anul 2015, dar cu 16,7% mai mult în februarie 2016 față de luna ianuarie a acestui an. Cel mai exportat model în prima două luni din 2016 a fost Dacia Duster (30.419 unități), în creștere față de 2015 cu 14,7%, urmat de Ford B-MAX (9.520 unități, -10%), Dacia Sandero (6.581 unităţi, -16,8%), Logan MCV (6.300 unități, -4,4%) și Dacia Logan (5.601 unităţi, -52,6%).

Ar mai fi de remarcat faptul că 92,9% din producția națională realizată în primele două luni ale lui 2016 a fost exportată, comparativ cu 91,8% cât s-a înregistrat în aceeași perioadă a
anului trecut.

Cu un volum total de 8.356 unități vândute în luna februarie, se înregistrează în primele două luni din 2016 un volum total de 14.960 unități, respectiv cu 17,9% mai mult decât în primele două luni din 2015.

Autoturismele, care reprezintă 77,1% din vânzările înregistrate în aceste prime două luni din 2016 (11.537 unități), înregistrează o creștere de 12,2%, iar vehiculele comerciale (marfă și persoane), una de 42,1%.

La autoturisme, top-ul pe mărci după primele două luni este condus de către Dacia, cu 3.252 de unități (28,2% cotă de piață, pe un volum în scădere cu 5,5% față de 2015), urmată de Volkswagen cu 1.361 unități (11,8% cotă de piață, volume în creștere cu 35% față de 2015); Skoda 1.233 unităţi (10,7% din total piață, volume în creștere cu 8,7%); Ford 778 unităţi (6,7% din total piață, volume în creștere cu 19,7%); Renault 644 unități (5,6% cotă de piață, volume mai mari cu 7,5%); și Opel, 391 unităţi (3,4% din total piață, volume mai mici cu 11,1%).

Pe modele, cu cele 1.469 unități livrate pe piața autohtonă, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele două luni din 2016, urmat de Dacia Sandero, cu 590 unități, Skoda Octavia, 573 unitați, Dacia Duster, cu 516 unități și Dacia Logan MCV cu 394 unități.

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România a analizat segmentarea pe clase, observând o evoluție mixtă. Majoritatea segmentelor au înregistrat creșteri, unele chiar importante (MPV +71,2%, Clasa D +27,3%, SUV +15%, Clasa C +8,8%, Clasa B +7,6%. În schimb, segmentul de lux (F) și cel al autoturismelor mici (A) înregistrează scăderi, primul cu 27,3%, iar al doilea cu 12,1%.

În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piața cu o pondere de 56%, care este însă mai mică comparativ cu cea din acceași perioadă a anului trecut (62,8% din piață). Situația din piață ne arată faptul că, din primele 10 mărci / modele cele mai vândute, 9 mărci și respectiv 8 modele au o pondere a vânzărilor cu
motorizări diesel peste această medie (56%).

În ceea ce privește autoturismele hibride sau 100% electrice, se remarcă o creștere importantă, de 89,7% (dar pe volume mici, respectiv 74 de unități în 2016 față de 39 în
2015) comparativ cu primele două luni din 2015.

În funcție de culoarea preferată, alb și gri domină în continuare cererea, acestea înregistrând 33,1% și respectiv, 23,2% din totalul preferințelor. Urmează albastru cu 16,2%
și negru cu 12,9%.

În funcție de țara de proveniență a autoturismelor, situația se prezintă astfel: 25,8% sunt de proveniență autohtonă, 22,4% sunt import Germania, 12,2% din Cehia; 8,5% din
Spania și 7,1% din Franța. În acest context, vânzările de autoturisme din producția autohtonă au scăzut în primele două luni din 2016 cu 10,3% față de aceeași perioadă din
2015, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creștere importantă, respectiv de 22,9%.

sursa: apia.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement