Eveniment
Judecarea Dosarului „Corupţie la Finanţe” a fost amânată. Bogin, Scutea şi Vulpe au cerut timp pentru a-şi pregăti apărarea
Primul termen de judecată în Dosarul „Corupţie la Finanţe” a început cu încă o amânare. Trei dintre inculpaţi, respectiv Anghel Bogin, Doina Scutea şi Claudiu Vulpe au formulat cereri de amânare pentru a-şi angaja avocaţi şi a-şi pregăti apărarea. Dosarul va fi prezentat din nou magistraţilor Curţii de Alba Iulia, în data de 15 martie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, dosarul a fost preluat de judecători, marţi, la ora 13.00, deoarece a fost aşteptat procurorul care instrumentează cazul. Cosmin Muntean a confirmat că inculpaţii au depus cereri de amânare, pentru a avea timp să îşi găsească un apărător. Pe holul instanţei de judecată s-au aflat, marţi dimineaţă, avocata Doina Scutea, Anghel Bogin şi Alexandru Duca.
Reamintim că, în data de 2 februarie, judecătoarea Elena Maria Covaciu a formulat cerere de abţinere de la judecarea acestui proces.
Instanţa a admis la momentul respectiv solicitarea judecătorului, în şedinţă secretă şi a stabilit primul termen de judecată pentru marţi, 22 februarie, urmând să desemneze un alt magistrat. Doina Scutea, fostul director al DGFP Alba, Ştefan Anghel Bogin, omul de afaceri Alexandru Duca şi foştii ofiţeri SIE, Claudiu Vulpe şi Radu Bogdan sunt acuzaţi de trafic şi cumpărare de infuenţă. Reamintim mai jos lista infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor:
Doina Scutea – avocat, decanul Baroului Alba-Iulia, pentru trafic de influenţă, tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
Anghel Ştefan Bogin – fost director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, pentru cumpărare de influenţă, instigare neurmată de executare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial;
Alexandru Duca – administrator SC „Fonduri Structurale şi de Coeziune” SRL Alba Iulia, pentru două infracţiuni de cumpărare de influenţă, complicitate la infracţiunea cumpărare de influenţă, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (zece acte materiale), spălare de bani;
Vasile Claudiu Vulpe – fost ofiţer SIE, arestat preventiv în altă cauză pentru infracţiuni de crimă organizată, pentru două infracţiuni de cumpărare de influenţă, complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă;
Bogdan Radu – fost ofiţer SIE, administrator al unei societăţi comerciale, fost consilier în cadrul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News