Connect with us

Educație

Banii pentru cardurile educaționale s-au terminat. Ce se întâmplă cu elevii care nu au primit încă vouchere

Publicat

Banii pentru cardurile educaționale s-au terminat. Ce se întâmplă cu elevii care nu au primit încă vouchere. 

Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru Edupedu.ro că bugetul destinat cardurilor educaționale pentru anul școlar 2024-2025 a fost epuizat, deoarece numărul de beneficiari a crescut de la 300.000 la 600.000. 

„Acordarea de vouchere educaționale s-a făcut în limita bugetului aprobat și a numărului de beneficiari prevăzuți în Programul Educație și Ocupare, respectiv 300.000 de beneficiari.

Acest buget a fost epuizat. Între timp, numărul de beneficiari a crescut până la 600.000 în prezent”, a spus ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene pentru Edupedu.ro.

„Din bugetul de stat potrivit art. XXV, din OUG 156/2024 nu pot fi alocate sume în vederea suportării acestei categorii de cheltuieli suplimentare.

În prezent derulăm procedurile necesare în relația cu Comisia Europeană pentru modificarea PEO astfel încât numărul beneficiarilor să poată fi suplimentat cu încă 300.000″, spune ministrul.

„Estimăm că procedurile de modificare a programului și ulterior de efectuare a plăților să fie finalizate până la sfârșitul lunii mai 2025″, mai spune ministrul Marcel Boloș.

Vouchere de vacanță 2025: cum se vor acorda voucherele în acest an. Precizările ministrului Finanțelor

Încărcarea cardurilor educaționale: Termene și număr de beneficiari

Încărcarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2024-2025 a început în noiembrie 2024, în perioada campaniei electorale.

Fostul ministru Adrian Câciu anunța 650.000 de beneficiari, însă nu se știe exact câți nu au primit încă banii.

Cardurile noi au fost încărcate din 16 decembrie și până pe 10 ianuarie, peste 550.000 de carduri au primit 500 de lei. Așadar, cel puțin 100.000 de carduri sunt încă neîncărcate.

Elevii din familii defavorizate pot solicita cardurile pe tot parcursul anului școlar, iar numărul beneficiarilor a crescut de la 245.000 în 2022 la 527.000 în 2023.

Totuși, tichetele sociale ar putea fi suspendate în 2025, dacă nu se asigură decontarea integrală din fonduri externe.

Ce poți cumpăra din tichetele educaționale

Cardurile educaționale pot fi folosite exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și haine necesare frecventării școlii și grădiniței. Nu se pot retrage numerar sau preschimba cei 500 de lei și nu pot fi utilizați în alte scopuri.

Cardurile pot fi folosite doar pe teritoriul României, în unitățile afiliate, iar restul banilor nu poate fi dat în numerar.

Tichetul are o valabilitate de un an, dar sprijinul financiar de 500 de lei se acordă o singură dată pe an, într-o singură tranșă. Distribuirea sumelor se face în funcție de veniturile familiei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement