Connect with us
Advertisement

Eveniment

Băsescu spune că era la spital când ICCJ a dat verdictul: I s-a făcut rău la Parlamentul European și a fost luat cu ambulanța

Publicat

Fostul președinte Traian Băsescu a povestit că i s-a făcut rău în timp ce era în Parlamentul European, cu o jumătate de oră înainte de a afla verdictul Instanței Supreme, iar această decizie, privind colaborarea sa cu fosta securitate a aflat-o când era deja la spital.

Traian Băsescu a povestit că atâta timp cât a fost la spitalul din Bruxelles nu a fost sub terapie intensivă.

Cu toate acestea, el a spus că nu a putut interveni pentru a explica starea în care se afla sau să comenteze în vreun fel decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„N-aveam cum să intervin. Eu am plecat, m-a luat salvarea cu vreo jumătate de oră înainte să se dea comunicatul, deci nu aveam cum să mă intervin și asta a fost. (…) În Parlament (mi s-a făcut rău – n.r.).

Eram în Parlament, în birou la Parlamentul European și a venit repede medicul Parlamentului cu o echipă acolo, au constatat că nu mă pot stabiliza.

În timpul ăsta probabil a apărut și verdictul Înaltei Curți, dar eu eram deja în salvare în drum spre spital. Am aflat la spital (decizia ÎCCJ – n.r.)”, a spus Traian Băsescu, la emisiunea lui Ciutacu de la România TV.

Întrebat dacă nu a avut vreun mijloc în care să își anunțe familia sau să poată da un mesaj public asupra stării sale de sănătate, Traian Băsescu a explicat că nu a avut timp pentru asta și nici nu avea cu el niciun mijloc de comunicare.

„Probabil că ar fi putut (să dau un mesaj – n.r.), dar eram singur în rezervă. N-aveam la mine nimic, niciun mijloc de comunicare n-aveam, că am fost întâi internat la urgente acolo și pe urmă, după ce m-au stabilizat, m-au băgat imediat în programul de investigații.

Mă mutau cu patul la diverse aparate să constate care e diagnosticul, care cauza, Deci nu prea era o zi în care să mă ocup de altele. (…) Nu (familia nu a fost în contact – n.r.). În prima zi, nu. Abia în a 2-a zi (…).

Deci n-am avut cum să comunic și n-a fost nimeni pe lângă mine dintre cei care ar fi putut să comunice. Cum va spuneam, am fost un singuratic de felul meu”, a mai spus Băsescu.

Întrebat despre internarea precedentă, la Spitalul Militar Central, Traian Băsescu a spus că a urmat un tratament puternic.

„Este reglementată asistența medicală a foștilor șefi de stat că se face la Spitalul Militar din București. (…) În fiecare an eu îmi fac vizita medicală sau când am incidente de sănătate, le fac la Spitalul Militar.

Iar după ce am ieșit din Spitalul Militar, am mai stat o săptămână acasă, încercând să mă… Tratamentul a fost foarte dur în cele 7 zile, tratament cu cortizon și antibiotice foarte puternice și nu mă simțeam în stare după externare să mă urc în avion.

Am mai stat săptămâna aceea și pe urmă am plecat la Bruxelles. Poate ăsta a fost norocul, Am plecat la Bruxelles și miercuri s-a întâmplat incidentul de sănătate”, a explicat fostul președinte al României.

ÎCCJ a decis că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, miercuri, 23 martie 2022, că nu admite recursul fostului președinte Traian Băsescu la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securității ca poliție politică. Hotărârea este definitivă scrie DCNews.ro

Minuta ședinței ÎCCJ:.Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022.

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond – a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de nouă luni pentru a motiva această decizie, iar în iunie 2020, dosarul a ajuns la Instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Traian Băsescu a formulat recurs.

Această secţie a stabilit un prim termen al procesului pe 16 octombrie 2020, pentru desfăşurarea unei proceduri de regularizare.

Ulterior, Secţia de contencios de la Instanţa supremă a dispus ca procesul să înceapă abia la 5 noiembrie 2021, la aproape un an şi jumătate după ce a primit dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Ce spune Băsescu despre decizia ICCJ

Traian Băsescu a reacționat după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că a colaborat cu Securitatea, iar SPP şi RAAPPS au pus în aplicarea legea care îl deposedează de vila de protocol și de serviciile de pază de care beneficia în calitate de fost președinte.

„Mă voi adresa CEDO. O să fiu judecat pe ceea ce eu am scris. S-ar putea să constatăm că nu am avut parte de un proces corect. Nu ştiu. Vom vedea. Al doilea lucru, voi face toate demersurile necesare pentru a constata dacă legea de modificare a legii 406 este constituţională. Asta vă pot spune cu certitudine. Am şi eu obligaţii faţă de ce am fost. Am fost preşedinte al României. Am dreptul să apăr drepturile unui preşedinte al României, dar decent, în limita legii, nu venind la televizor să-mi latru mânia. Nu sunt mânios, ci tratez lucrurile aşa cum sunt”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul președinte spune că își asumă doar ceea a scris, din dosarul său aflat la CNSAS. Băsescu a precizat că există mai multe acte olografe, în dosar, care îi sunt atribuite, dar care nu sunt scrise de el.

„În primul rând, vreau să fie foarte clar că îmi asum toate documentele care sunt scrise de mine. Toate documentele care au scrisul meu mi le asum şi îmi asum responsabilitatea pentru ele.

Îmi asum responsabilitatea că reflectă lucrurile adevărate. Nu sunt inventate sau fabricate. Resping categoric şi nu îmi însuşesc documente scrise de alţii. (…) Ca orice om normal, îmi asum ce e scris de mine, sub scrisul meu în documente.

Vă pot spune că am fost la CNSAS şi erau mai multe documente care îmi erau atribuite, dar era un alt scris decât scrisul meu. Am selectat documentele pe care mi le-am asumat şi am spus că pe astea mi le asum. Nu le-am contestat, n-am cerut expertizat grafologică”, a spus fostul șef al statului.

Băsescu obligat să se mute din vila RAPPS

Traian Băsescu spune că va părăsi vila RAAPPS care i-a fost atribuită în calitate de fost președinte al României și va căuta un apartament pe care să-l cumpere sau să-l închirieze.

„Lucrul la care eu m-am gândit în mod cert e să-mi găsesc o locuinţă, o variantă, o alternativă la această locuinţă. Aşa am stabilit cu soţia, să căutăm un apartament.

Toţi banii mei şi veniturile mele le-am investit în titluri de stat, ori ca să materializez cumpărarea unui apartament va trebui la un moment dat să cer băncii să scoată la vânzare titlurile de stat pe care le am sau o parte din ele ca să pot să cumpăr apartamentul.

Lucrurile sunt relativ simple. Nu voi sta să aştept cumpărarea apartamentului legat de termenele de la CCR. Voi cumpăra acest apartament ca măsură de siguranţă”, a mai spus Băsescu la România TV.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Vlad Țepeși

    vineri, 01.04.2022 at 12:32

    Bietul om, da el pe cîți a cocoșat la viața lui?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement