Administrație
Cazare pentru refugiații din Ucraina oferită de Primăria Alba Iulia: 100.000 de lei din banii de spectacole pentru ajutoare
Primăria Alba Iulia se implică în campania umanitară pentru refugiații din Ucraina, care fug din fața războiului provocat de Rusia.
Momentan, la nivelul municipiului Alba Iulia au fost identificate 70 de locuri pentru a caza refugiați, la baza de la stadionul municipal și la internatul unui liceu din oraș.
Refugiații pot fi cazați la Alba Iulia pe o perioada de cel puțin 30 de zile, iar apoi reprezentații primăriei vor căuta soluții dacă va fi nevoie pentru o perioada mai lungă de timp, au precizat reprezentații primăriei pentru alba24.ro.
De asemenea primăria va asigura și hrana refugiaților, dar și îngrijiri medicale.
Mai mult de atât, dacă va fi nevoie, primăria Alba Iulia, în primă fază va aloca 100.000 de lei din bugetul de evenimente, pentru a mai caza încă 100 de persoane la Alba Iulia și a le asigura masa.
Reprezentații primăriei au mai spus că în caz de urgență se vor putea aloca și mai mulți bani din bugetul de evenimente pentru a-i ajuta pe refugiați.
Spațiile disponibile dar și toate acțiunile pe care le poate face primăria pentru refugiați au fost comunicate către ministrul de Externe, către Ambasada Ucrainei în România, dar și către orașul din Ucraina cu care Alba Iulia este înfrățit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Sîntimbrean Gheorghe
sâmbătă, 26.02.2022 at 07:56
Respectul meu.
SsS
sâmbătă, 26.02.2022 at 10:50
Nu mai e vreme de paranghelii cand suntem practic cu razboiul la poarta !