Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Ce efecte au temele pentru acasă asupra elevilor și ce pot face părinții. Studiu Oxford Learning: teme multe, performanță scăzută

Publicat

Pagini întregi de bastonașe, liniuțe și cerculețe. Elevii români sunt deprinși cu experiența temelor încă din clasa I, iar învățătorii sunt de multe ori într-o competiție: cine dă cele mai multe teme este cel mai bun.

La elevii mai mari, temele sunt și mai multe și se ajunge ca un copil să muncească zilnic pentru școală mai mult de 8 ore.

Părinții intră și ei în această logică și acceptă fără discernământ situația, ba chiar o încurajează. 

Temele pot afecta atât sănătatea fizică, cât și cea psihică a elevilor. Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Stanford, 56% dintre elevi au considerat temele o sursă principală de stres.

”Fetița are foarte multe teme și este abia în clasa I, de câteva zile. Își petrece mai mult de o oră și jumătate cu ele și lucreaza foarte încet.

Am spus pe grupul de părinți că este o problemă și m-au atacat din toate părțile. Mă gândesc unde aș putea să îmi mut fetița pentru a o proteja de măcar o vreme de sistemul acesta învechit” a spus mama unei fetițe care învață la o școală din Alba Iulia.

”Nu este ok. I-am spus învățătoarei să încerce ea să facă două pagini de bastonașe și la fiecare greșeală să înceapă din nou, să vedem cum se simte. Este un abuz asupra copiilor.

Ne batem joc de ei când sunt mici făcându-i să lucreze excesiv, apoi îi lăsăm să treacă prin facultate, ca prin brânză, cam atâta poate sistemul” a sus un alt părinte.

Temele oferă beneficii educaționale și dezvoltă inclusiv managementul timpului și organizarea. Tema pentru acasă oferă elevilor și capacitatea de a gândi dincolo de ceea ce este predat în clasă.

Dar, cu cât primesc mai multe teme, cu atât vor mai puțin să se angajeze în activitățile școlare, arată un studiu.

Efectele temelor asupra elevilor

Prea multe teme pot duce la lipsa somnului, dureri de cap, epuizare și pierdere în greutate, precizează un articol scris de cei de la Oxford Learning.

Temele excesive pot duce, de asemenea, la obiceiuri alimentare proaste, familiile alegând fast-food ca alternativă mai rapidă.

  • De reținut: studiile vizează copii din școlile occidentale, unde timpul petrecut cu temele este mult mai scurt, dar cu toate acestea specialiștii consideră situația îngrijorătoare. Spre exemplu, specialiștii consideră că în clasele I și a II-a, 20 de minute de teme pe zi, pe lângă activitatea de la clasă, este deja mult.

Activitățile extracurriculare și timpul social oferă elevilor șansa de a-și împrospăta mintea și corpul. Însă cei care au cantități mari de teme au mai puțin timp de petrecut cu familiile și prietenii lor.

Acest lucru îi poate face să se simtă izolați și fără un sistem de sprijin, fără timp să socializeze și de relaxare. Elevii pot deveni din ce în ce mai stresați și are de suferit viața la școală și acasă.

Cum afectează temele, notele elevilor?

După o zi întreagă de învățare la clasă, elevii pot deveni epuizați dacă au prea multe teme. Când se întâmplă acest lucru, copilul poate înceta să-și facă temele sau să se bazeze pe un părinte pentru a-l ajuta cu temele, arata studiul celor de la Oxford.

Ca urmare, notele pot începe să scadă, iar efectul este invers față de cel așteptat.

Prea multe teme pot duce, de asemenea, la o învățare mai puțin activă, un tip de învățare care are loc în context și încurajează participarea.

Învățarea activă promovează analiza și aplicarea conținutului clasei în medii reale. Temele nu oferă întotdeauna aceste oportunități, ceea ce duce la plictiseală și la lipsa abilităților de rezolvare a problemelor.

Ce pot face părinții

În calitate de părinți, vă puteți ajuta copilul să elimine măcar o parte din stres.

Aderarea la o rutină clară și organizată a temelor îi ajută pe copii să dezvolte obiceiuri mai bune la teme pe măsură ce cresc.

Această rutină este, de asemenea, utilă atunci când temele devin mai dificile și consumatoare de timp.

Mulți dintre părinți ajung însă, în final, să își ducă copiii la ore, pentru a suplini discrepanțele care apar între activitățile de la școală și cele de acasă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate