Connect with us
Advertisement

Economie

Contractele de muncă part-time vor fi supraimpozitate de la 1 august: La un venit de 800 de lei brut, taxe de 894 de lei

foto: Pixabay/klimkin

Publicat

Din 1 august 2022, contractele de muncă part-time vor fi supraimpozitate, iar măsura Guvernului va afecta circa 1 milion de români.  Angajaţii pe contracte part-time vor trebui să plătească impozite la nivelul salariului minim.

Economiștii sunt de părere că noile modificări din Codul Fiscal  vor produc efecte negative și vor încuraja munca la negru. Unele firme au început să concedieze angajații part-time, pentru care, de la 1 august, vor fi obligate să dea chiar și de trei ori mai mulți bani la stat.

Mai bine de jumătate din contracte ar putea fin reziliate. Peste 500.000 de români afectați

Suprataxarea muncii part time va determina orientarea firmelor respective spre munca la negru . De la 1 august firmele vor fi obligate să plătească pentru angajații part-time contribuții la nivelul salariului minim. În România sunt acum 1,1 milioane de contracte part-time, iar potrivit economiștilor mai bine de jumătate vor dispărea din cauza acestei suprataxări.

Lovitura va fi cruntă atât pentru angajați cât și pentru stat: Angajații respectivi nu vor mai beneficia de asigurări precum cea de sănătate, iar la buget nu vor veni mai mulți bani, așa cum se așteaptă guvernanții.

Pentru un salariat care acum lucrează 4 ore și are un salariu de 800 de lei brut, angajatorul plătește în prezent contribuții la stat de 299 de lei.

După noile modificări, salariul va rămâne același, însă compania va avea de dat la stat 894 de lei, adică de aproape trei ori mai mulți bani.

Suprataxarea muncii parțiale nu se aplică și angajaților care au contracte la mai multe companii și care la final de zi, adunate, ajung la 8 ore. Excepție fac și studenții, elevii, pensionari ori persoanele cu dizabilități care lucrează mai puțin de opt ore pe zi.

Ce prevede Codul muncii pentru salariații part-time

Atât în cazul în care de încadrează în excepțiile amintite, cât și în cazul în care nu se încadrează, salariații part-time trebuie să-și cunoască drepturile prevăzute de Codul muncii, în principal, dar și pe cele prevăzute de Codul civil, scrie avocatnet.ro

Salariații part-time trebuie să beneficieze de aceleași drepturi de care beneficiază și cei care prestează în baza unor contracte cu normă întreagă (8 ore/zi), atât în privința desfășurării activității, cât și în privința încetării contractului de muncă.

Astfel, aceștia nu pot fi obligați să accepte o încetare a contractului prin acordul părților și nici să demisioneze, iar vicierea consimțământului, dacă poate fi și probată, poate conduce la anularea în instanță a acordului de încetare.

Se consideră că este viciat consimțământul atunci când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență, dar și în caz de leziune, potrivit dispozițiilor Codului civil.

Contribuția la sănătate

Contribuția la sănătate este 10%. Ca regulă, e datorată de toți angajații, dar avem pentru cele trei domenii menționate mai sus o scutire în Codul fiscal – cu aceeași mențiune că angajatorii trebuie să îndeplinească condițiile aferente.

De la 1 august, în cazul contractelor part-time, procentul nu se mai poate aplica la cât e salariul brut în contract, ci pleacă, obligatoriu de la valoarea salariului minim.

Chiar dacă, de exemplu, salariul este de 1.100 de lei, procentul contribuției la sănătate se aplică obligatoriu valorii de 2.550 de lei. Diferența între 110 și 255 de lei e suportată de angajator, în niciun caz de angajat, chestiunea fiind specificată expres în Codul fiscal, prin modificare adusă de OG 16/2022.

Munca part-time: Excepții de la regimul de suprataxare

De la acest regim de suprataxare există și excepții dacă angajații part-time sunt:

  • elevi sau studenți;
  • beneficiază de pensie pentru limită de vârstă;
  • sunt ucenici minori (sub 18 ani);
  • sunt persoane cu dizabilități sau care pot lucra, potrivit legii, mai puțin de opt ore/zi;
  • salariații care au încheiate mai multe contracte de muncă și remunerația totală depășește nivelul salariului minim brut pe țară.

Contribuția la pensii

Valoarea acesteia e 25%. În cele trei domenii – construcții, agricultură și industria alimentară – avem aplicabilă, condiționat, o facilitate fiscală ce presupune reducerea contribuției la valoarea de 21,25%.

De la 1 august, în cazul contractelor part-time, procentul contribuției (25% sau 21,25%) nu se mai poate aplica la cât e salariul brut în contract, ci pleacă, obligatoriu de la valoarea salariului minim. Discuția este similară celei de mai sus, în privința contribuției la sănătate.

Cum se pot apăra salariații

În privința celorlalte cazuri de încetare a contractului individual de muncă, salariații care consideră că au fost concediați nelegal, se pot adresa instanței competente – tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința – în termen de 45 de zile de la data luării la cunoștință de măsura dispusă, potrivit stirileprotv.ro

Atenție! Inspectoratele teritoriale de muncă nu au competență în această privință, deci sesizarea lor nu poate fi luată în calcul, pentru că în perioada în care salariatul concediat așteaptă un răspuns, se poate împlini termenul prevăzut pentru formularea contestației în instanță.

Salariații, inclusiv cei care au contracte de muncă cu timp parțial și nu se încadrează în excepțiile prevăzute de Codul fiscal, nu pot fi obligați să semneze un acord de încetare a contractului și nici să demisioneze.

În cazul în care aceștia sunt concediați și consideră că această măsură este nelegală, pot sesiza instanța competentă și pot solicita reintegrarea în funcția deținută anterior și plata salariilor de care ar fi beneficiat până la data reintegrării efective, inclusiv cheltuieli de judecată.

La ce ar trebui să fie atenți salariații

– Să nu demisioneze dacă angajatorul solicită acest lucru – demisia reprezintă actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.

– Să nu semneze o cerere de încetare cu acordul părților sau un astfel de acord, dacă este obligat – consimțământul nu poate fi viciat.

– Concedierea disciplinară nu poate fi dispusă fără efectuarea cercetării disciplinare, etapă în care salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere comisiei sau persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare.

Salariatul mai are dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un consultant extern specializat în legislația muncii sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

Desființarea postului trebuie să fie reală și să aibă la bază o cauză reală și serioasă – este recomandat ca salariatul aflat într-o astfel de situație să consulte organizația sindicală din care face parte sau chiar un avocat specializat în relații de muncă.

Concedierea pentru necorespundere profesională – poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern.

Concedierea pentru inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului – nu poate fi dispusă în lipsa deciziei organelor competente de expertiză medicală, decizie care la rândul ei poate fi contestată.

În toate situațiile, aceștia ar trebui să se adreseze, în primul rând, organizației sindicale (dacă sunt membri de sindicat) sau unui avocat specializat în legislația muncii, având posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată.

În cazul în care, fără a fi constrâns, demisionează, solicită încetarea contractului prin acordul părților sau semnează un astfel de acord, contractul de muncă va înceta, fiind aproape imposibil de contestat în instanță o astfel de încetare a contractului.

surse: avocatnet.ro, stirileprotv.ro, alba24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement