Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cultivatorii de zvonuri. Secretomania instituțiilor din Alba care gestionează situația epidemiei de coronavirus

Publicat

De aproape o lună, vi se cere să vă informați pe subiectul anului, COVID-19, numai din surse oficiale. Adică de la autorități. Asta, ca să evitați zvonurile și știrile false și să nu vă panicați în timp ce pe stradă este scoasă, demonstativ, Armata. Ce ne facem însă atunci când cultivatorii de zvonuri sunt chiar reprezentanții instituțiilor publice? 

Spre exemplu, la Alba, totul este secret.

Câte cazuri sunt confirmate oficial, în ce localități, care este starea bolnavilor, care este situația din spitale, dacă există materiale, dacă sunt pregătite și pentru câte persoane, care este starea celor aflați în centrele de carantină și cum sunt tratați, unde se duc bolnavii cronici care au nevoie de alt tip de tratament, unde se duc urgențele medicale, ce spun medicii din prima linie, care trebuie să facă față valului care urmează… toate acestea sunt taine păstrate cu o strășnicie demnă de o cauză mai bună decât aceea de a acoperi bombele amorsate din sistem.

Bruma de informații pe care jurnaliștii reușesc să o scurgă spre public este neatribuibilă sau, cum se mai spune, ”pe surse”.

Asta pe bună dreptate nemulțumește publicul și îl lasă pradă zvonurilor care circulă fără oprire pe Facebook și pe grupurile de Whatsapp.

Motivul oficial invocat de fiecare dată când se refuză comunicarea este acela că doar Grupul de Comunicare Strategică de la București (apropo, e secretă și componența lui) poate face aceste comunicări ”strategice”, iar cei de la DSP, Instituția Prefectului și Consiliul Județean Alba, care administrează Spitalul de Urgență Alba Iulia, nu au ce să facă, cum ar veni, au limbile legate.

Fals. Este vorba în realitate doar despre o tentativă de diluare a responsabilității, dublată de o memorie instituțională îmbibată de secretomanie. Scopul principal: să mascheze incompetența, să nu se afle ceva ce nu ar trebui.

Ca să mutăm discuția și la alt palier, imaginați-vă că cei din Bergamo sau Milano ar fi primit de la ”arafatul” lor doar informații legate de situația generală din Italia, nu și despre locul în care trăiesc…

La noi, se creează în acest mod o falie, o prăpastie, între realitate și ceea ce (nu) se comunică public. Rezultatul va fi dezastruos, în cazul în care sistemul va crăpa.

Dovada că motivația invocată la Alba este falsă poate fi modul în care comunică liber reprezentanții marilor spitale, de exemplu, care intervin în emisiuni de televiziune și explică deschis inclusiv situațiile negative: închiderea unor secții, îmbolnăvirea unor medici…

Sau modul în care prefecții și președinții consiliilor județene din alte județe oferă informații, unul dintre ei (cazul președintelui Gheorghe Flutur) fiind chiar bolnav de coronavirus și internat în spital.

La Alba însă, nici ei și nici instituțiile publice pe care le conduc nu comunică nimic în afara unor banalități. Acești oameni au dispărut din spațiul public și păstrează o distanță socială remarcabilă față de comunitate și față de realitate.

Nici instituția care a fost desemnată drept canal principal de comunicare la începutul crizei, DSP, nu comunică altceva în afara informațiilor naționale primite de la București, care sunt oricum disponibile cu câteva minute înainte pe siteurile puse la dispoziție de Guvern.

Nu contestăm activitatea lor intensă din aceste zile, dar secretomania acestor instituții face loc zvonurilor, iar comunicatorii lor, dacă îi au, ar trebui să știe că informația lipsă este întotdeauna suplinită de public cu informație plauzibilă, un alt nume pentru zvonuri.

Așa că aceste instituții ar trebui să își facă singure plângere pentru dezinformare prin omisiune și ar trebui să își asume totodată ce va urma, atunci când realitatea o va lua înaintea comunicării și vor culege roadele zvonurilor pe care chiar ei le-au cultivat.

Jurnaliștii din Redacția Alba24

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Gigi

    miercuri, 01.04.2020 at 15:59

    Foarte ciudat felul in care se comunica datele.
    Consider ca o comunicare in timp real ar „trezi” pe multi dintre locuitorii judetului la realitate, care este trista si alarmanta, din pacate.
    Oamenii cred ca daca nu se comunica nr infectatilor din judet, nu exista pericol, nu exista Coronavirus. FALS!!!
    Sunt multi, din pacate, care inca nu cred ca acest virus este foarte periculos si chiar exista!

  2. Coco

    miercuri, 01.04.2020 at 20:04

    Un articol de nota 10! Bravo Alba24!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement