Actualitate
Declaraţia fiscală unică: Cum acordă ANAF asistenţă pentru contribuabili, la completarea formularului
Procedura prin care Fiscul va oferi asistență contribuabililor, pentru completarea, depunerea și transmiterea declaraţiei unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice a fost reglementată şi aprobată recent, prin ordinul comun MFP şi MDRAP 1938/4735/2018.
Aistenţa se acordă de către organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central şi beneficiază de asistenţă contribuabilii care au domiciliul fiscal în localitatea în care își are sediul organul fiscal local și nu există o unitate teritorială a ANAF.
Î termen de 15 zile de la încheierea anului fiscal, organul fiscal central, în baza informațiilor deținute, întocmește lista cu persoanele care au obligația depunerii declaraţiei unice, arondați pe fiecare organ fiscal local, în funcție de domiciliul fiscal al contribuabililor, și o transmite organului fiscal local. Prin excepţie, în 2018, lista cu persoanele care au obligația depunerii declarației unice se întocmește în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a Procedurii (9 mai).
Ce venituri trebuie declarate
Sunt vizate în vedere persoanele fizice despre care organul fiscal deține informații că în anul 2017 au realizat următoarele categorii de venituri:
– venituri din activități independente;
– venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cu excepția celora căror impunere a fost finală;
– venituri din cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendă a căror impunere a fost finală;
– venituri din investiții, cu excepția veniturilor din dividende, dobânzi și a celor din lichidarea unei persoane juridice, a căror impunere a fost finală;
– venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură.
Cum acordă Fiscul asistenţă
Organul fiscal central analizează săptămânal listele și, în situația în care intervin modificări semnificative, respectiv de cel puțin 30% în aceste liste, le actualizează și le transmite de îndată organului fiscal local.
Organul fiscal local stabilește lista cu persoanele implicate în procedura de asistență privind completarea și/sau depunerea, precum și transmiterea declaraţiei unice, în funcție de numărul contribuabililor care au domiciliul fiscal în localitatea în care își are sediul organul fiscal local și au obligația depunerii declarației unice.
Lista se afișează la sediul organului fiscal local și central și pe pagina de internet a acestora.
Organul fiscal central stabilește lista cu persoanele care vor colabora cu organul fiscal local în vederea acordării asistenței, precum și un calendar în care persoanele desemnate se deplasează la sediul organului fiscal local în acest scop, astfel încât cel puțin o zi pe săptămână, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, să fie prezent un funcționar cu atribuții de asistență din cadrul organului fiscal central sau un alt funcționar din cadrul organului fiscal central, în perioada 15 ianuarie-15 martie.
Prin excepție, anul acesta, perioada de acordare a asistenței este 15 mai-15 iulie.
La nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, în perioada prevăzută, organul fiscal central și organul fiscal local organizează întâlniri cu contribuabilii vizați pentru diseminarea prevederilor legale, a procedurilor de completare și depunere a declarației, precum și instruire practică. Acţiunile se mediatizează mediatizează prin toate canalele de comunicare disponibile, fiind deschisă posibilitatea iniţierii şi a altor acţiuni de promovare a noului mecanism de impunere.
În cazul în care persoana care solicită îndrumare și asistență privind înregistrarea în “Spațiul privat virtual” optează pentru verificarea datelor furnizate în cerere cu aprobare la ghișeu, atunci persoana desemnată din cadrul organului fiscal local sau persoana din cadrul organului fiscal central, dacă este prezentă, efectuează identificarea fizică a solicitantului fără a mai fi necesară deplasarea acestuia la organul fiscal din cadrul ANAF
În cazul în care contribuabilul a primit îndrumare și asistență pentru completarea declarației unice pe suport hârtie, aceasta va fi înregistrată de organul fiscal local în registrul special pus la dispoziție de organul fiscal central împreună cu plaja de numere aferentă. Declarațiile se predau persoanei/persoanelor din cadrul organului fiscal central, pe baza unui borderou de predare-primire.
Declarațiile unice primite de persoana/persoanele din cadrul organului fiscal central sunt predate compartimentului responsabil din cadrul organul fiscal central, în vederea prelucrării.
Persoanele care obțin venituri independente, din dividende sau din chirii, printre altele, pot să ceară ajutor de la primării pentru completarea și depunerea declarației unice, în localitățile în care nu este o unitate proprie a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Perioada de asistență fiscală gratuită începe marți și ține până la jumătatea lunii iulie 2018.
Practic, persoanele fizice primesc ajutor, în localitățile fără unități proprii ale Fiscului, de la anumite persoane special instruite din cadrul primăriilor.
Declarația unică a înlocuit șapte formulare fiscale folosite până de curând: 200, 201, 220, 221, 600, 604 și 605. Aceasta este folosită pentru taxarea veniturilor independente, din investiții, din chirii, din pariuri sau din activități agricole.
surse: legestart.ro, avocatnet.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News