Dezastrul de pe lotul demolat și reconstruit al Autostrăzii A1 Orăștie - Sibiu, între Cunța și Săliște, se resimte și la șase ani după prima dare în trafic. Din 2016, după rezilierea contractului cu grupul Salini-Impregilo, CNAIR a lansat mai multe licitații pentru expertiza tehnică respectiv proiectarea și execuția unor lucrări suplimentare, însă fără finalitate.

Publicitate

Potrivit reprezentanților Asociației Pro Infrastructură, Comisia Europeană a solicitat CNAIR să finalizeze de urgență cele două spații de servicii de pe acest tronson. În caz contrar, riscăm să pierdem banii europeni aferenți întregii autostrăzi Orăștie-Sibiu.

Mai mult, potrivit asociației, „tabloul este unul dezamăgitor, ilustrând o dată în plus imaginea administrației publice incompetente, greoaie, fără viziune, lipsită de proactivitate, mereu reactivă și doar când <cuțitul e la os>”.

Publicitate

Reamintim faptul că Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, între Cunța și Săliște, a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu doar două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa fostului premier Victor Ponta, candidat pentru funcţia de preşedinte. Numai că, la scurt timp de la inaugurare, au început să apară fisuri şi denivelări grave pe carosabil. Astfel că, în septembrie 2015, lotul a fost închis.

Contractul dintre fosta CNADNR şi grupul italian Impregilo, care a devenit ulterior Salini-Impregilo, în vederea construirii celor 22 de kilometri ai Lotului 3, a fost semnat în 2011 şi a fost reziliat în ianuarie 2016. Ulterior, în aprilie 2016 CNAIR a început lucrările de refacere a porțiunii afectate.

Publicitate

Mai apoi, CNAIR a lansat mai multe licitaţii succesive pentru expertizarea lotului 3 din Autostrada Orăştie - Sibiu, la care nu s-a prezentat însă nimeni. În timp ce pasionaţii de infrastructură spun că de vină ar fi preţul prea mic, surse din domeniu indică alte cauze. Una dintre ele ar fi că experţii s-ar teme de influenţa concernului italian Salini care a construit autostrada.

„Vă mai amintiți de vestita <Groapă>, parte din lotul 3 al A1 Orăștie-Sibiu, cel inaugurat în noiembrie 2014 în prag de alegeri prezidențiale, apoi reziliat, închis și demolat pe 200 de metri în 2015 pentru deficiențe grave, iar apoi redeschis traficului un an mai târziu în 2016, interval de timp în care au murit 10 persoane în accidente rutiere pe drumul național paralel?

Publicitate

Imediat după reziliere, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și-a asumat că va finaliza lucrările de stabilizare a solului argilos-nisipos din zona Aciliu-Apoldu de Jos împreună cu sistemul de scurgere a apelor, astfel încât acesta să nu mai erodeze pe termen lung corpul autostrăzii.

Zis și făcut! Care credeți că este stadiul actual la aproape 4 ani de la momentul rezilierii contractului? Exact, 0. Au fost anulate 4 licitații (!) pentru realizarea unor expertize tehnice și o licitație pentru proiectarea și execuția unor lucrări suplimentare pe corpul autostrăzii (...)

  • Comisia Europeană a solicitat CNAIR să finalizeze de urgență cele două spații de servicii de pe acest tronson care nu au fost realizate de constructorul italian. În caz contrar, riscăm să pierdem banii europeni aferenți ÎNTREGII autostrăzi Orăștie-Sibiu. Deși cei de la CNAIR s-au apucat de aceste parcări în regie proprie de un an de zile, nici până astăzi ele nu sunt gata. Și aici găsim două licitații anulate pentru realizarea clădirilor din parcări.

Tabloul este unul dezamăgitor, ilustrând o dată în plus imaginea administrației publice incompetente, greoaie, fără viziune, lipsită de proactivitate, mereu reactivă și doar când <cuțitul e la os>.

Fără sisteme funcționale de bonificare a performanței și fără sancționarea incompetenței (care să ajungă până la concedierea celor ce nu își fac treaba), vom discuta în continuare despre liste ale rușinii în infrastructura de transport românească”, au scris reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Publicitate