InfoCons reamintește cumpărătorilor că, în perioada campaniilor de Black Friday, au aceleași drepturi privind achiziționarea, garanția sau returnarea produselor.

”Black Friday sau mai bine spus <<Vinerea Neagră>> ar trebui să fie un moment, o zi, însă în România a devenit o săptămână, o lună sau chiar mai mult. O perioadă care este mai mult pentru marketing.

Publicitate

Indiferent de perioadă, cetățeanul în calitatea lui de consumator să nu uite că, indiferent de cuantumul reducerii, nu avem reducere la drepturi”, spune Sorin Mierlea – președinte InfoCons.

Vezi și BLACK FRIDAY 2023: când devin active ofertele de Black Friday. LISTA magazinelor online înscrise și reducerile anunțate

Acesta a amintit de drepturile de:

  • garanție de 2 ani pentru produsele de folosință îndelungată
  • returnare a produselor cumpărate online în termen de 14 zile
  • a fi informați cu privire la caracteristicile produselor.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Reprezentantul InfoCons mai amintește consumatorilor să țină cont de calcul costul real al produselor, mai ales pentru electronice și electrocasnice și din punct de vedere al consumului de electricitate.

Dreptul de a returna produsele

În Uniunea Europeană, consumatorii au dreptul de a returna produsele achiziționate online sau prin alte mijloace de vânzare la distanță (prin telefon, prin poștă, de la un comis voiajor) în termen de 14 zile.

Pot beneficia de rambursarea integrală a sumei plătite.

Nu este nevoie de un motiv special pentru a face acest lucru, e suficient să se răzgândească.

Excepții de la perioada de 14 zile

Perioada de reflecție de 14 zile nu este valabilă în cazul tuturor produselor.

Publicitate

Câteva excepții:

  • bilete de avion și de tren, bilete la concerte, rezervări la hotel, închirieri de mașini și servicii de catering rezervate pe perioade sau la date determinate
  • produse alimentare și băuturi livrate la domiciliu, în mod regulat (ex. de către un lăptar)
  • produse fabricate la comandă sau personalizate în mod clar (ex. un costum făcut la comandă)
  • înregistrări audio-video sau programe informatice sigilate, precum DVD-urile, pe care le-ați desigilat după primire
  • conținutul digital on-line, dacă ați început deja descărcarea sau vizionarea on-line și dacă ați acceptat faptul că vă pierdeți dreptul de a vă retrage din contractul de achiziție odată începută descărcarea sau vizualizarea
  • bunuri cumpărate de la persoane fizice, mai degrabă decât de la companii/comercianți
  • contractele urgente de reparații și întreținere – dacă sunați un instalator pentru a-l ruga să vă repare un duș, nu puteți anula lucrarea, odată ce ați convenit asupra prețului serviciului.
Publicitate

Afișarea reducerilor de preț

Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:

  • fie prin menționarea noului preț lână prețul anterior, barat
  • fie prin mențiunile „preț nou”, „preț vechi” lângă sumele corespunzătoare
  • fie prin mentionarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat