Connect with us
Advertisement

Educație

Evaluarea Națională decalată cu o săptămână, începând din 2024. Noi precizări despre examenul de admitere în colegiile naționale

Publicat

Ministerul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că este posibil ca începând cel mai devreme din anul 2024 examenul de Evaluare naţională să aibă loc cu o săptămână mai devreme decât în prezent, pentru ca repartiţia elevilor să nu fie întârziată din cauza admiterii la unele colegii.

Ministrul a precizat că propunerea de organizare a admiterii în unele colegii este parte a proiectului legii învăţământului preuniversitar, iar acest proiect şi cel al învăţământului superior vor fi îmbunătăţite cu unele propuneri primite în perioada de dezbatere publică a actelor normative şi cu observaţiile entităţilor avizatoare.

Vezi și Început de an școlar din 5 septembrie. Noutățile pentru clasele primare, gimnaziu și liceu. Ce trebuie să știe elevii și părinții

„Admiterea în liceu urmează să se organizeze nu numai în colegii naţionale, dar şi în colegii. Nu este un element obligatoriu, ci este o şansă în plus pentru acele colegii care doresc să îşi formeze clase de excelenţă, clase de performanţă, clase de specializare. O şansă în plus.

Examenele de admitere în colegiile naționale, doar după Evaluarea Națională

Acest concurs de admitere urmează să se susţină în colegiile care vor dori acest lucru, după susţinerea Evaluării naţionale. Doar după ce ambele procese se vor fi încheiat, există posibilitatea integrării în calendar astfel încât să nu se întârzie să nu se intre mult în vară cu repartiţia elevilor.

Pot să vă spun că se va face nu mai târziu de data pe care o cunoaştem acum pentru repartiţia computerizată a elevilor. Acest lucru este posibil prin susţinerea Evaluării naţionale cu o săptămână mai devreme, iar în săptămâna care urmează să avem concursurile proprii de admitere, acolo unde colegiile vor decide şi vor solicita acest lucru”, a afirmat, Cîmpeanu, joi, într-o conferinţă de presă.

 

Ministrul a explicat că acele colegii care vor să organizeze examene proprii de admitere, în plus faţă de Evaluarea naţională, vor solicita elaborarea de subiecte la nivelul Centrului Naţional de Evaluare sau de alte entităţi.

Cine va elabora subiectele pentru examenul de admitere

„Vom vedea până atunci, pentru că va fi cel mai devreme în anul 2024, vom vedea şi disponibilitatea de implicare a altor entităţi. Spre exemplu, am discutat deja cu Academia Română şi există disponibilitate prin instituţiile Academiei Române să fie sprijiniţi în elaborarea acelor subiecte.

Oricum, ele vor fi elaborate la nivel naţional, la solicitarea centralizată anunţată din timp a acelor colegii care vor să şi organizeze admitere proprie, în plus faţă de Evaluarea naţională. (…) Este libertatea fiecărui colegiu să decidă acest lucru în Consiliu de Administraţie. Odată ce a decis acest lucru, toate probele de examenul în mod evident vor face parte din programa şcolară de gimnaziu”, a adăugat Cîmpeanu.

Ministrul şi-a exprimat convingerea că structura subiectelor la română şi matematică va fi diferită la admiterea proprie a colegiilor de cea a Evaluării naţionale, iar colegiile vor putea include şi o probă în plus de testare – de exemplu informatică sau limba germană/engleză.

„Colegiile au şansa să propună, cu condiţia să anunţe din timp o altă probă şi am dat exemplul informatică, am dat exemplu limba germană sau limba engleză. Vom vedea solicitările colegiilor.

Profesorii din colegii nu vor fi impiedicați să dea meditații în privat

Şi pentru aceste probe se vor organiza subiecte în altă parte decât în colegiu. Din păcate, am fost nevoit să înţeleg că încrederea în şcoală şi în profesorii, inclusiv în profesori şi îm profesorii din colegii este la o cotă foarte scăzută. Este un lucru trist pentru mine, este şi un lucru ilogic, pentru că noi părinţii dorim foarte mult să ne trimitem elevii în nişte colegii naţionale, în care tot noi părinţii afirmăm că nu avem încredere.

Dar am reţinut, este o realitate. Nu vreau să comentez mai mult, subiectele vor fi elaborate în afara colegiilor. Speculaţia că vor face meditaţii cu profesorii din colegiu nu are niciun fel de sens, niciun fel de logică. Poate să facă meditaţii cu oricine, subiectele vor fi făcute în altă parte”, a mai spus Cîmpeanu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ana

    vineri, 26.08.2022 at 19:14

    Stau, privesc si ma minunez!
    Ma minunez de ceea ce am ajuns sa vad in ultima perioada plecand de la noile “impuneri” prin noua lege a invatamantului. Am impresia ca sunt figurant intr-o piesa extrem de proasta pusa in scena de un regizor slab blocata de usi ce nu se pot deschide.
    Dragi parinti, dragi cadre didactice, dragi copii REACTIONATI
    Aparati-va viitorul
    Nu stati si “ganditi” modalitati de a fenta, sau de a va adapta la aceste noi propuneri. Propunerile sunt pentru voi, pentru educatia voastră
    pentru formarea voastra ca indivizi ai unei societati pe care noi, cei in varsta, noi acei umili “intelectuali” am incercat sa o pastram cat de cat echilibrata. Nu ne-a iesit!
    Va rog sa ma iertati copii dragi ca nu am stiut sa alegem cand aveam de ales
    Sa ma iertati ca nu v-am aparat cand a fost de aparat
    Ca v/am lasat singuri impotriva “vantului”
    Nu uitati “un tanar educat, este un viitor adult liber”
    Nu ii lasati sa va franga aripile pe care le formeaza parintii acasa!
    Nu ii lasati sa va distruga orice speranta de a va afirma!
    Tara noastra se numeste ROMANIA in tara noastra se vorbeste Lb Romana!
    Suntem un popor inteligent, suntem un popor genetic structurat si dotat cu un minim de inteligenta.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement