Factura la energie electrică. Mod de calcul şi cum se ajunge la preţul final. Pe ce dăm cei mai mulţi bani

Dintre toate taxele şi tarifele, factura la energia electrică are cel mai complicat mod de calcul.

Prima verigă a facturii o reprezintă energia pură, produsă în centrale. În acest moment, prețul la care este cumpărată această energie este parțial controlat de stat.

30% din energia care ajunge în casele noastre este produsă de hidrocentrale și reactoarele nucleare. Prețul este aprobat tot de autorități la 120, respectiv 140 de lei pentru fiecare Megawatt.

Vezi și Se schimbă formula de calcul la facturile de energie electrică

Cea mai mare parte a energiei, adică 70%, este cumpărată de furnizori de pe bursă, cu aproximativ 170 de lei pentru un Megawatt oră. Asta înseamnă că, în costul total al facturii, energia pură reprezinta doar 27%, adică un sfert din total.

Încă 12 lei pe megawatt, adică două procente din total, se adaugă aici pentru o taxă destinată serviciilor de sistem. E un fel de taxa de siguranță pentru menținerea în funcțiune a centralelor pe cărbune și hidrocentralelor, care pot interveni rapid în cazul lipsei de energie.

„Prețul final este mai mare decât prețurile pe care le spuneam pentru că eu aminteam de prețurile întâlnite la producători. De la producători, există un complex de factori, în special rețelele”, spune Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Reţelele, adică liniile de înaltă şi joasă tensiune prin care este transportată electricitate. Taxa pentru liniile de înaltă tensiune este de aproximativ 20 de lei pentru fiecare megawatt si reprezintă 3,5% din preţul final.

Reţelele de joasă tensiune care sunt în proprietatea Electrica, Enel, E.ON şi CEZ sunt însă cele mai costisitoare.

Tariful de distribuție perceput de aceste companii pentru întreţinerea infrastructurii este în medie de 120 lei/MWh, adică 20% din preţul final. La asta se adaugă pierderile din reţea, care sunt incluse tot în facturi. În total, către companiile de distribuţie pleacă peste 32% din costul final al facturii.

„Rețelele, în majoritate, au fost construite în anii 70. E vorba de peste 40 de ani de activitate. Nu putem avea beneficiul unor rețele noi”, mai spune preşedintele ANRE.

Furnizorii sunt ultima verigă din acest lanț și ei sunt cei care fac comerțul cu energie: plătesc serviciul de transport, de distribuție, cumpără energia și încheie contracte cu consumatorul. Tot furnizorul plătește oamenii care citesc contorul și pe cei care tipăresc și transportă factură.

Cheltuielile furnizorilor reprezintă 5,5% din costul facturii. La toate se adaugă taxele: TVA, acciza, certificate verzi, taxa de cogenerare – reprezintă o treime din factura finală.

În concluzie, de la poarta centralei până la priză, prețul energiei crește de aproape patru ori. De la 160 la peste 590 de lei pentru un Megawatt oră.

„Consumatorii industriali, ca o paranteză, au un preț final mai mic decât prețul final la consumatorul casnic, pentru că se alimentează prin rețelele de înaltă tensiune sau medie, care au tarife mult mai mici, pentru că au pierderi mult mai mici”, explică Nicolae Havrileț, președintele ANRE.

Aşadar, cei mai mulţi bani din facturile noastre merg către administratorii reţelelor.

În timp ce tariful de transport a avut valoarea maximă în 2014, dar ponderea în factură nu a depășit câteva procente, tarifele de distribuție cântăresc cel mai greu în costul final.

sursa: digi24.ro