FOTO: Ataș de situla cu delfini afrontați, piesă turnată din bronz descoperită la Cetatea Apoulonului Piatra Craivii

Piatra Craivii este cunoscut drept locul în care odinioară dacii și-au săpat cetatea Apoulonului. Fortificația dacică avea să dispară după cucerirea romană, însă cercetările arheologice efectuate acolo au scos la iveală un inventar extrem de variat, de la ceramică pictată la importuri de tot felul, de la unelte și arme, la piese de harnașament, podoabe și monede.

Potrivit reprezentanșilor Muzeului Unirii din Alba Iulia, între aceste piese se remarcă un ataș de situla cu reprezentarea unor delfini afrontați.

Piesa, realizată din bronz turnat, este formată din trei registre principale, anume o „bară” triunghiulară în secţiune, o extremitate sub forma unui inel de prindere a toartei vasului delimitat de un „spin” în partea superioară și două „mustăţi” laterale, dispuse în partea inferioară, şi un al treilea element constând din doi delfini afrontaţi, realist reprezentaţi. Piesa are dimensiunile de 11,5 cm x 5,2 cm (înălțime și diametru maxim).

Printre vasele de bronz găsite în Europa, situlele cu ataş în formă de delfini dubli afrontaţi, cunoscute în literatura de specialitate sub titulatura de „Eggers 18” reprezintă o grupă bine individualizată. Majoritatea descoperirilor sunt concentrate în spaţiul central european, mai ales în zona Elbei.

Descoperirile din Dacia preromană, reprezentate deocamdată doar de atașele de prindere a toartelor, par a defini o grupă bine individualizată.

Pe lângă exemplarele de la Craiva, piese similare sunt prezente într-o serie de așezări și fortificații de perioadă La Tène târzie precum cele de la Berghin (jud. Alba), Popeşti (jud. Giurgiu), Tilişca (jud. Sibiu), Piatra Neamţ – „Bâtca Doamnei” (jud. Neamţ) și Pietroasele (jud. Buzău), în ultimul caz fiind vorba de o variantă a acestui tip de vas, în care partea terminală a ataşului nu este prevăzută cu delfini.

Recipientele de acest fel au fost produse atât în ateliere din sudul Italiei, precum Capua, cât și în alte centre situate în Noricum, în zona Alpilor de est şi vest, precum şi în Italia de nord.

Din punct de vedere cronologic ele se datează, în linii generale, pe parcusul secolului I a. Chr. – începutul veacului următor, unele exemplare putând rămâne în uz o perioadă mai lungă.

Privitor la funcţia îndeplinită de vasele de acest fel, se consideră că ele serveau la băutul vinului în cadrul unor banchete şi în asociere cu veselă complementară (polonice de tip simpula); o a doua funcționalitate cunoscută este cea de urnă funerară, după cum o atestă o serie de descoperiri din morminte aparținând familiilor aristocratice din mediul barbar.