FOTO: Aventura extremă a unui tânăr din Alba Iulia, cu bicicleta din Marrakech în Agadir, prin Munții Atlas. Povestea lui Almond

Un tânăr din Alba Iulia a reușit să termine cu succes, și cu multe peripeții, Atlas Mountain Race, una dintre cele mai dificile curse de ciclism din lume. 

Cursa, fără premii materiale, are o singură etapă, fără suport, cu traseu fix, ce începe în Marrakech și traversează Atlasul marocan, înainte de a-i duce pe cicliști prin Anti-Atlas și mai departe spre Agadir.  

Almond Edgar David Chismorie a străbătut drumuri de pietriș, vechi piste coloniale, urcușuri abrupte, zone deșertice și și-a descoperit limitele în nenumărate situații în care s-a regăsit.

Almond Edgar David Chismorie are 24 de ani și lucrează în domeniul urbanismului, este masterand în Mobilitate Urbană la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, iar începând cu luna octombrie este și ciclist de ultra anduranță, începător.

”Deși preponderent lucrez pentru dezvoltarea zonelor urbane, simt nevoia să trăiesc într-un echilibru cu natura.

Această dorință m-a condus spre frumoasă lume a ciclismului, care mai întâi a însemnat competiții sportive de șosea alături de echipa albaiuliană Bicheru Cycling.

Mai apoi am început să apreciez frumusețea locurilor din România în care mă antrenam, iar așa m-am apucat de bikepacking și cicloturism”, spune Almond.

Prima cursă de acest gen la care a luat parte a fost în Ungaria, acum 3 ani. De atunci pandemia a anulat majoritatea evenimentelor, iar pregătirea lui a avut mult de suferit din cauza virusului.

”Anul acesta am revenit în parametrii optimi de funcționare, în luna mai am reușit împreună cu doi colegi de la Bicheru Cycling să facem o tură de la Budapesta la Alba Iulia, 520 de kilometri în mai puțin de 24 de ore.

Apoi au urmat niște navete Alba Iulia – Sibiu, astfel mi-am dat seama că anul acesta e un an bun pentru un eveniment de ultra anduranță ceva mai serios, așa că în luna iunie m-am <răsfățat> puțin înscriindu-mă la această cursă cunoscută din nordul Africii (plătești destul de mult să suferi în zone frumoase)”, adaugă tânărul sportiv.

Competiția din Maroc, printre cele mai dure din lume

Almond Edgar David Chismorie a participat recent la una dintre cele mai dure competiții de ciclism din lume.

”Maroc este un blend minunant între culturi precum cea arabă, berberă și cea vest-europeană, toate alcătuiesc un tărâm al toleranței recunoscut pentru ospitalitatea oamenilor, în special în zonele rurale frecventate de traseul competiției.

140 de participanți din 25 de țări au luat startul în cursa al cărei regulament strict îți impunea să fi self-supported, fără nici un fel de sprijin de la ceilalți concurenți”, spune el.

Traseul competiției pornește din Marrakech și străbate munții Atlas spre deșertul Sahara, iar apoi munții Anti-Atlas ca pe urmă să coboare la ocean, în orașul Agadir.

Ruta urmărește poteci de gravel, vechi piste din perioada colonială, dezafectate (drumuri secundare nepavate ale Administrației Franceze), poteci de măgari, dar și kilometri fără nici un fel de traseu, printre bolovani și pe întinderi mari de nisip.

”Traseul frumos, dar și incredibil de dificil, mi-a pus la încercare abilitatea de a fi autonom într-un climat montan arid, cu zone izolate, fără nici o sursă de apă, pe porțiuni chiar și de 100 de kilometri.

Parcursul nu a fost împărțit în etape, trebuia să îți plănuiești singur locul unde vei campa și timpul în care vei termina, la care mai adaugi o zi bună, din cauza vântului nemilos, temperaturilor de până la 42°C și a multitudinii de segmente hike-a-bike (aici se adaugă bicicleta cu bagaje și apă de 30 kg)”, adaugă Almond.

Experiența directă: greutăți, greșeli de începător și învățăminte

”Câteva date statistice spun că am parcurs 1170 km în mai puțin de 6 zile, urcând aproape 20.000 de metri, cu o medie aproximativă de 200 kilometri parcurși pe zi.

O zi normală însemna cam 16 ore de pedalat, 4 ore de somn și restul timp pierdut cu împachetatul și alimentarea.

Fiind primul eveniment de această anvergură la care particip, am făcut niște greșeli de începător, printre care o șa nouă netestată, ce după 2 zile a devenit de nesuportat, lipsa unor cunoștințe tehnice ce a dus la pierderea ambelor frâne și o căzătură urâtă în ultima sută de kilometri.

Dar cea mai mare greșeală a fost lipsa testării sistemului de dormit, care pe lângă faptul că dura o oră jumătate de despachetat și împachetat (în special din cauza saltelei gonflabile), s-a dovedit imposibil de respirat prin sacul bivy, așa că am ajuns să dorm cu sacul de dormit.

Printre locațiile unde am dormit ar fi două livezi de măslini, o zonă deșertică cu o minunată furtună de nisip, lângă un turn părăsit la aproape 2000 m și în ultima zi luxul unui pat de hotel pentru 3 ore.

Pe traseu, oamenii au fost incredibili de primitori, dar cel mai mult m-au încărcat sutele de copii de pe traseu care alergau după tine.

Am reușit să creez un dialog cumva combinând franceza, engleza, ceva arabă și multă gestică”, își amintește Almond.

Care au fost cele mai grele momente

Cursa trebuia să fie organizată în luna februarie, dar din cauza pandemiei a fost amânată în luna octombrie.

”Aș fi schimbat oricând zilele caniculare cu puțină zăpadă iarna și temperaturi mult mai scăzute. Deși ploaia e o raritate, în prima zi am prins cea mai urâtă furtună de anul ăsta, 5 ore de fulgere la cota 1900 de metri, vânt din față de 60 de kilometri la oră și o ploaie cu o direcție mai mult orizontală.

Câțiva concurenți au fost surprinși de vijelie și au fost luați de ape în <văile secate> unde au campat.

Cel mai greu moment însă a fost pe un drum colonial distrus în câteva locuri și izolat complet de lume, pe o lungime de 70 km, un <drum> de bolovani fără nici o sursă de apă, în mijlocul zilei la 38°C”.

Gânduri de renunțare, halucinații și o masă strașnică

”Traseul tehnic care pe alocuri a necesitat cățărarea bicicletei de 30 de kilograme pe bolovani mi-a luat cam 7 ore, am rămas fără apă, deși am alimentat cu 4 litri înainte, am început să halucinez puțin și așa mi-am dat seama că trebuie să ajung la umbră cât mai repede.

După 7 ore de parcurs, în primul sat, voiam să abandonez cursa, dar odată cu venirea serii și cu ajutorul unei mese strașnice (cea mai mare omletă pe care o poți mânca, 2 litri de suc și toate dulciurile posibile) mi-am liniștit gândurile.

Nu doar atât, ci chiar am continuat să pedalez până dimineață, pedalând astfel 24 de ore continuu.

Fără frâne, în haosul din Agadir

Un alt moment dificil a fost chiar la final, unde nu doar corpul, ci și bicicleta a început să cedeze, am rămas fără frâne brusc pe ultima coborâre din concurs și într-o serpentină a trebuit să mă arunc efectiv de pe bicicletă.

Am terminat cursa fără niciun sistem de frânare funcțional.

Ultimii 100 km au fost o adevărată odisee: am avut 20 km de drumuri pe nisip greu de gestionat, o trecere de autostradă, unde mă simțeam ca în jocul Frogger (unde broasca încearcă să treacă strada plină de mașini fără să se turtească), urmat de ultima probă, cea a traficului infernal de pe centurile orașului Agadir, unde nici o regulă de circulație nu se mai aplică.

Într-un final am obținut și ultima ștampilă din cele 4 necesare pentru a termina cursa și am respirat ușurat (cu vreo 7 kg în minus)”.

A reușit să finalizeze cursa

Faptul că a terminat cursa este o realizare pentru Almond.

”Poți să fi cel mai rapid ciclist la linia de start, dar dacă nu reușești să ții sub control tot acest mind game cu toate provocările de pe traseu, nu o să ajungi la final.

În cele 6 zile prin zone pustii fără muzică, doar cu gândurile mele, nu am reușit să mă plictisesc, ceea ce e destul de impresionant.

Deși aș spune că sunt un om calculat, toate socotelile erau inutile și cele mai pesimiste estimări au fost depășite în acest traseu complicat.

Totuși, când totul scapă de sub control, în acele momente înveți cele mai multe lucruri despre tine.

Totodată, m-am bucurat să iau parte la acest eveniment organizat în Africa care încearcă să crească participarea sportivilor africani.

E admirabil să vezi acești pași mari făcuți pentru dezvoltarea sportului în țări precum Kenya, Eritrea și Maroc”.

Cele mai frumoase momente

”Pe departe, cele mai frumoase momente au fost acelea în care pedalam noaptea prin zone remote; nicio sursă de poluare luminoasă pe zeci de kilometri te ajută să vezi cerul plin de stele cum nu l-ai văzut niciodată.

În final, toate aceste clipe rămân, iar realizarea nu e timpul în care treci linia de finish, ci mai degrabă reușita e definită de tot acest proces prin care ai trecut să ajungi acolo, unde sute de kilometri pe bicicletă în locuri minunate se adună cu orele nenumărate de antrenament și suferință.

Odată cu terminarea Atlas Mountain Race, m-am bucurat să intru în această familie a ciclismului de ultra anduranță, ce se află într-o creștere rapidă raportată la scurta ei istorie.

Mă bucur să văd că sportul acesta devine cât mai inclusiv, tot mai multe femei participă la astfel de evenimente și uneori, ca în cazul cursei <Transcontinental>, ele reușesc chiar să câștige aceste competiții”.

Lăsați mașina, luați bicicleta

”Dacă ar fi să las un gând în urma participării mele la acest eveniment, aș încuraja cât mai mulți oameni să iasă cât mai mult la pedalat și să renunțe treptat la mașina personală.

Am realizat că, printr-o constantă perseverență, orice distanță poate deveni realizabilă.

Bicicleta te va ajuta pe tine să descoperi mai facil frumusețea țării noastre, fără a influența în mod negativ viitorul generațiilor următoare.

Pentru mine, experiența ciclismului se poate reduce la fraza Disconnect to connect, adică să mă deconectez de ritmul accelerat al societății actuale și să mă conectez mai bine cu natura și cu mine însumi, reușind să trăiesc momentul, pas cu pas, pedală cu pedală”.