Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO: Peisaj selenar pe unul dintre cele mai scumpe drumuri din România. Cum arată Transalpina pe tronsonul din județul Alba

Publicat

Unul dintre cele mai mari eșecuri ale afacerilor cu asfaltări de drumuri din România este Drumul Național 67 C, sau, cum mai este cunoscut, Transalpina. La câțiva ani de la reparațiile niciodată finalizate, care au costat peste 400 de milioane de euro, drumul a devenit aproape impracticabil.

Craterele care au apărut pe drum sunt imense, porțiunile din zona podurilor sunt colmatate și apa trece peste caroabil la fiecare ploaie, lăsând în urmă bolovani și pământ. Dacă mai punem la socoteală și alunecările de bolovani care taie, prin surprindere, drumul mașinilor, avem un început de tablou al unuia dintre cele mai mari tunuri din istoria afacerilor din acest domeniu.

De acestea se leagă numele lui Nelu Iordache, proprietarul companiei Romstrade, cea care a ”reparat” drumul național la preț de autostradă construită de la zero și a lăsat în urmă zeci de subcontractori neplătiți.

De la început ar trebui spus că contractul de reparații al drumului a fost o premieră pentru România, cel puțin la acest nivel. S-a numit credit furnizor. Adică Romstrade a lucrat pe banii luați credit de companie, statul român plătind de fapt ratele, comisioanele și în general toate costurile.

De ce? Pentru că în acest fel gradul de îndatorare al României este cu peste 400 de milioane de euro mai mic, din moment ce creditul a fost luat prin firma respectivă.

Cu prejudiciul, la DNA

Genul acesta de înțelegere arată de fapt nivelul înalt la care s-a lucrat. Cu toate acestea, afacerea a ajuns și la DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada august 2009 – iunie 2010, în condiţiile executării lucrărilor de modernizare a DN 67 C Bengeşti – Novaci – Rânca – Obârşia Lotrului – Sebeş (Transalpina) pe o lungime de 184 km, în cadrul unui contract finanţat de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, mai mulți angajați ai instituției au certificat/vizat, în vederea decontării, situaţii de lucrări fictive/neexecutate şi materiale de construcţii care figurau că ar fi fost achiziţionate, încălcându-şi astfel atribuţiile şi sarcinile de serviciu.

Totul pe o înțelegere a lui Nelu Iordache cu un director de la Departamentul Analize – Decontări al societăţii, care a întocmit în fals, spuneau procurorii, mai multe situaţii de lucrări şi facturile aferente.

Peste 22 de milioane de lei, lucrări fictive nedecondate

Conform DNA, paguba cauzată de Romstrade părţii vătămate CNADNR SA, reprezentând decontarea unor lucrări neexecutate, a fost estimată la suma de peste 22,8 milioane lei, fiind recuperată în întregime în cursul urmăririi penale.

Paguba a fost recuperată, dar banii nu au mai fost investiți în drum, astfel că lucrările neexecutate așa au și rămas.

Nelu Iordache a scăpat, Transalpina, nu

Între timp, drumul s-a degradat, iar zonele cu probleme sunt nemarcate. Cel puțin pe zona județului Alba, unde drumul a fost mai circulat, este dezastru și probabil că administratorul drumului speră să nu moară cineva din cauza stării carosabilului.

Povestea este de fapt foarte lungă, cu insolvențe și subcontractori neplătiți…

Lucrările au fost abandonate, fără să fie asigurată și conservarea lor. Astfel acum se văd cu ochiul liber o mare parte din probleme: degradări ale structurii de rezistență a drumului, provocate de scurgerea necontrolată a apelor.

Cu toate acestea, nu au existat vinovați pentru cheltuiala de 400 de milioane de euro suportată de stat. Omul de afaceri Nelu Iordache şi mai mulţi şefi de la CNADNR Craiova au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti în dosarul privind modernizarea Transalpina.

Potrivit deciziei instanţei, Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, a fost achitat pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (7 acte materiale) şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu. Așadar, nici gropile nu sunt acolo. Dacă mergeți pe Transalpină printre cratere, vi se pare.

Prețul contractului: 1.231.210.293,41 lei (345.476.820,64 euro) la care se adaugă TVA de 144.195.413,18 lei.

Foto: facebook Daniel Opruța, romanialibera.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate