FOTO-VIDEO: Reportaj de lângă ceaun, la ziua vânătorilor din Alba. Povești cu urși recunoscători și rețete secrete

Pe o vale, în stânga drumului care urcă șerpuit spre satul Dumitra, ceaunele încinse așteaptă în fum bucățile ”băițuite” de mistreț sau căprior. Vânătorii din toate zonele județului își sărbătoresc ziua și se întrec nu doar în rețete culinare, dar și în povești.

La vetrele de foc, vreo 15-20 de ceaune îi adună în jurul lor pe cei mai de seamă vânători din județ. Sunt împărțiți pe zone și fiecare încearcă să își găsească locul în jurul câte unui ”șef” care mestecă agale în legumele sclipitoare, aproape topite.

Unii curăță cartofi, alții taie salamul vânătoresc, uscat și întunecat la culoare, ”o mică gustare până se face tocana”, alții toarnă în pahare, iar alții pur și simplu spun povești cu voce tare, să audă și vecinii.

Povestea ursului recunoscător

Așa am aflat că poveștile vânătorești chiar există. Doi vânători explică două variante ale aceleiași istorii; se completează reciproc, își suflă vorba… apoi unul, ușor mai coerent, reușește să își impună versiunea. Este despre un vânător aflat singur la o cabană de vânătoare, unde stătea lângă foc. ”Aude cum ciocăne cineva la geam, că avea o ferestruică mică”, spune povestitorul, desenând în aer cu mâinile forma ferestrei. ”Deschide geamul, ursul o băgat laba… Între ghere la urs era o țeapă așa”… continuă acesta, moment în care mută povestirea la persoana întâi, devenind el însuși vânătorul din poveste: ”am luat un patent și l-am prins (țeapa-n.red.) și l-am scos afară și ursu o plecat.

Vara, când mă duc, mă trezesc pe pragul ușii cu o găleată de zmeură. Ursu o venit și s-o recompensat” râde bărbatul. În funcție de zonă, ursul poate aduce un fagure de miere și chiar îi spune mulțumesc vânătorului. Pe măsură ce carnea se călește, limbile vânătorilor se dezleagă și gogonatele se înmulțesc.

Preotul reformat în vânător

Un bărbat solid și bărbos, mestecă într-un ceaun mare și pare că știe ce face. A fost preot reformat și s-a apucat de vânătoare după ce a ieșit la pensie din motive de „incompatibilitate”. Ne explică atent rigorile unui ceaun vânătoresc și motivele pentru care „cartoful strică gulașul”. Deși nu are motive, în calitate de vorbitor de maghiară se scuză glumind pentru eventualele greșeli gramaticale, dar, adaugă el, „nu sunt nici ministru nici prim-ministru”.

Mistrețul și căpriorul au prioritate la ceaun, dar nu lipsește nici mielul și nici peștele. Fiecare rețetă cu secretele ei. Un bucătar renumit al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Alba, organizatoarea evenimentului, gătește cinci ceaune deodată, secondat de un ajutor. Al cincilea ceaun este un preparat ciobănesc, balmoș. ”Domnul e vegan”, glumește de pe margine un coleg, îndemnându-ne să îl întrebăm ce caută un ceaun cu făină și smântână în rând cu cele ”serioase”.

Pesta porcină, subiectul zilei, nu-i sperie. „Nu e periculoasă pentru om”, spune unul. Totuși, în paralel cu ceea ce se întâmpla afară, liderii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Alba au avut o ședință foarte serioasă, legată de măsurile de combatere indicate de guvern. Este vorba despre uciderea a 3500 de mistreți în județul Alba, în următoarele 3 luni. O ”misiune imposibilă și nepotrivită”.

Dincolo de ceaune, povești și rețete, ziua vânătorului a fost dublată și de un eveniment cultural: lansarea unei cărți cu nuvele inedite de Ionel Pop, unul dintre cei mai celebri scriitori și vânători români, pasionat de munții și văile din județul Alba, alături de Sadoveanu. Cartea se numește ”Caleidoscop”, este rodul muncii de arhivă al unor vânători din Sibiu și conține o serie de fotografii document care au văzut lumina tiparului pentru prima dată.