Connect with us
Advertisement

Actualitate

Încadrarea în grad de handicap, modificată. Cei care au suferit o amputație nu vor mai fi chemați periodic la comisii

scaun rotile dizabilitati handicap

Publicat

Persoanele care au suferit o amputație nu vor mai fi chemate periodic la comisiile de evaluare, potrivit unui ordin de ministru, publicat miercuri în Monitorul Oficial. De asemenea, certificatul de încadrare în grad de handicap va avea valabilitate permanentă în anumite situații.

Umilința la care erau supuse persoanele care au suferit amputații ori s-au născut fără unul dintre membre a luat sfârșit. Peste 18.000 de oameni cu gradul 1 de handicap, înregistrați la nivel național, erau purtați pe drumuri pentru a demonstra, absurd și umilitor, în fața Comisiilor Medicale de Reevaluare, că în această perioadă nu li s-au regenerat mâinile sau picioarele și că certificatul de handicap trebuie reînoit.

 

„Am semnat astăzi (n.r. miercuri – 16 aprilie) Ordinul de ministru prin care se stabilește că persoanele care au suferit amputații nu vor mai fi chemate periodic la comisiile de evaluare și că certificatul de încadrare în grad de handicap va avea valabilitate permanentă.

Atenție, persoanele cu amputații vor putea face, în continuare, cerere pentru reevaluarea gradului de handicap în care au fost încadrate, în cazul în care consideră că starea li s-a agravat și că au dreptul de a fi încadrate într-un grad de handicap mai grav.

Chiar dacă nu se vor mai prezenta periodic la comisiile de evaluare, persoanele cu amputații vor trebui să respecte planul de recuperare stabilit de medicii specialiști”, a scris pe o rețea de socializare ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ordinul nr. 741/577/2019 al Ministerul Muncii și Justiției Sociale şi Ministerului Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial nr. 293 din 16 aprilie 2019, modifică anexa la Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap. Documentul revizuiește termenele de revenire la controlul medical pentru afecţiuni cu caracter de permanenţă.

Evaluarea persoanelor cu afectarea funcțiilor vizuale în vederea încadrării în grad de handicap

Ochiul unic, chiar cu vedere normală, se poate încadra în grad de handicap accentuat, timp de 12 luni de la pierderea ochiului – vederii – congener. Ulterior încadrarea se realizează în raport cu deficiența vizuală, conform tabelului.

În forma anterioară, încadrarea iniţială în grad de handicap era valabilă doar pentru o perioadă de 6 luni. 

Evaluarea persoanelor cu afectarea funcțiilor vestibulare în vederea încadrării în grad de handicap

La încadrarea în deficienţă gravă/handicap grav se prevede:

  • afectare vestibulară obiectivată prin teste;
  • ortostatismul este imposibil în criză, însoțit de tulburări vegetative;
  • probele spontane și provocate (dacă se pot practica) sunt pozitive;
  • tulburări funcționale echivalente cu 80-100%;
  • pentru perioade limitate de 12 luni, în funcție de durată și reversibilitatea tulburărilor majore de echilibru la acțiunile de recuperare.

În forma anterioară, încadrarea iniţială în grad de handicap era valabilă „pentru perioade limitate de 6-12 luni, în funcție de durată și reversibilitatea tulburărilor majore de echilibru la acțiunile de recuperare”. 

Evaluarea persoanelor cu afectarea funcțiilor motorii (a staticii și mobilității – locomoției sau/și gestualității) în vederea încadrării în grad de handicap

Încadrarea în deficiență locomotorie medie se face pentru perioade de 12 luni, în vederea adaptării la unimanualitate, transfer gestualitate – handicap accentuat.

În redactarea anterioară, Nota privind încadrarea era valabilă „perioade limitate”, în vederea adaptării la unimanualitate, transfer gestualitate – handicap accentuat.

Evaluarea priveşte:

  • amputație gambă unilaterală (la orice nivel);
  • amputație coapsă – bont protezat, proteză funcțională, fără consecințe secundare.

Deficiență de manipulație medie:

  • lipsa degetelor de la o mână;
  • dezarticulație radio-carpiană;
  • amputația membrului toracic: antebraț-braț, de la diferite nivele, protezat/neprotezat, cu păstrarea manualității membrului controlateral. 

Afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic

Aceste afecțiuni au implicații asupra staticii, mobilității și gestualității, coordonării și echilibrului, capacității neurocognitive, comunicării și orientării vizualspațiale, datorate afectării sistemului nervos central sau/și periferic, manifestate clinic prin pareze (pierdere ușoară-medie a forței musculare, slăbiciune musculară), plegii (afectare severă cu pierderea contractilității), tulburări de coordonare, de limbaj (afazii) și/sau de vorbire (dizartrie/anartrie, difonie/afonie), tulburări senzoriale majore (tulburări de câmp vizual, de orientare spațială, de recunoaștere a propriei scheme corporale și a relației sale cu mediul înconjurător, tulburări severe proprioceptive însoțite de tulburări de coordonare a mișcărilor), tulburări neurocognitive de diferite intensități (având ca formă extremă sindroamele demențiale). 

Prin nota de precizarea introdusă se prevede: „Se va stabili un termen permanent de valabilitate a încadrării în grad de handicap, pentru situațiile:

  • sechele boli cerebrovasculare cu deficit motor tip plegic, la un interval de peste 2 ani de la data accidentului vascular;
  • paraplegie sau tetraplegie, indiferent de cauză, la un interval de peste 2 ani de la data diagnosticării.” 

Evaluarea persoanelor cu tumori cerebrale maligne

La privind funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente, se introduce un nou punct, potrivit căruia:

“Evaluarea persoanelor cu tumori cerebrale maligne în vederea încadrării în grad de handicap.

Glioblastom: în primii doi ani de la inițierea terapiei specifice – deficiență funcțională gravă; ulterior, evaluarea se realizează luând în considerare afectarea neurologică sechelară, prezența recidivelor sau a determinărilor la distanță.” 

Structura generală a afecţiunilor la care se referă Criteriile de încadrare în grad de handicap

Iată care este structura prevăzute de Ordinul la care am semnalat recentele modificări şi completări:

  • funcțiile mentale;
  • funcţiile senzoriale;
  • funcţiile fonatorii şi de comunicare verbală;
  • funcţiile sistemului cardiovascular, hematologic, imunitar şi respirator;
  • funcţiile sistemului digestiv, metabooic şi endocrin;
  • funcţiile urogenitale;
  • funcţiile neuro-musculo-scheletice şi ale mişcărilor aferente;
  • funcţiile pielii.

sursa: legestart.ro, facebook.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement