Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ioan Dîrzu: Agricultura are aport similar la PIB cu tehnologia informaţiei, dar angajează mai mulţi oameni

Dirzu parlament

Publicat

Deputatul de Alba, Ioan Dîrzu, a adresat oficial câteva întrebări ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu privire la proporții similare de aport la PIB din partea sectorului de agricultură, pescuit și păduri și din partea sectorului de tehnologia informației (TIC).

“Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung Romania, a lansat recent un nou infografic despre structura PIB-ului și a pieței muncii în România. Infograficul porneşte de la observaţia că România este țara europeană care înregistrează proporții similare de aport la Produsul Intern Brut (PIB) atât din partea sectorului de agricultură, pescuit și păduri cât și din partea sectorului de tehnologia informației (TIC). Ambele ramuri ale economiei au un aport ce variază între 4 și 6% din PIB-ul anual în România. Deși au un aport similar la PIB, cele două ramuri angajează un număr radical diferit de cetățeni.

Cele două ramuri sunt importante pentru că sunt văzute ca exemple extreme de modernizarea economică a unui stat: sectorul agricol este unul tradițional, iar sectorul IT este unul modern. În general, statele industrializate tind să aibă un aport mai mic la PIB din agricultură și un aport în creștere al sectorului IT, ceea ce relevă orientarea angajaților către sectoare economice cu productivitate mai ridicată. Aproape toate statele UE obtin un aport mai mare în PIB din partea IT decât din partea agriculturii, chiar și în cazul multor state specializate în agricultură.

La nivelul UE28, media de aport la PIB a fost de 1.3% din PIB obținut din activitatea sectorului agricol și 4.5% din PIB obțin din activitatea sectorului de IT. Ipoteza productivității diferențiate este verificată și în comparația numărului de angajați necesari pentru cele două ramuri economice. La nivelul UE28, sectorul agricol angajează aproximativ 8.7 milioane de cetățeni, în timp ce sectorul IT angajează aproximativ 6.7 milioane de cetățeni pentru a aduce un aport economic semnificativ mai ridicat.

Spre comparație, contrastul între cele două sectoare economice în situația României este semnificativ mai puternic. În anul 2016, PIB-ul României a avut un aport de 3.9% din partea sectorului de agricultură și un aport de 5.5% din partea sectorului de IT. În același timp, sectorul agricol din Romania a angajat 1.7 milioane de oameni în anul 2016, în timp ce sectorul ICT a angajat 167.000 de oameni. Această diferență ilustrează diferența imensă de productivitate între cele două industrii și unul din motivele pentru sărăcia persistentă din România, unde o proporție foarte ridicată a populației active este angajată în muncă agricolă, de o productivitate foarte scăzută.

Comparația între cele două sectoare ilustrează teza dualității economice în care se regăsește Romania la zece ani după integrarea în Uniunea Europeană, unde o proporție importantă a cetățenilor statului încă activează în sectoare economice cu productivitate scăzută și venituri scăzute, iar un alt segment al populației activează în sectoare economice cu productivitate foarte ridicataă și venituri similare. Dualitatea economică a României este ilustrată și prin accesul cetățenilor statului la educație și posibilitatea lor de a obține pregătirea profesională necesară pentru tranziția de la sectorul agricol la sectoare mai productive, care oferă venituri mai ridicate.

Ținând cont de situația de fapt descrisă, vă rog să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:

1. Cum vă propuneți să creșteți productivitatea factorului muncă în domeniul agriculturii?

2. Cum doriți să eradicăm agricultura de subzistență cauzată de sărăcie?

3. Ce programe de pregătire profesională doriți să promovați în rândurile fermierilor şi lucrătorilor din agricultură?

4. Care este strategia Ministerului Agriculturii cu privire la instituțiile de învățământ cu specific agricol (licee agricole și USAMV)? Ce obiective vă propuneți?”, transmite deputatul Ioan Dîrzu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate