Jurnal de pe ”frontul COVID”, la Secția Infecțioase Alba Iulia. Mărturiile unei asistente aflate în prima linie a „armatei albe”

– Avem primele suspiciuni de infecție cu noul coronavirus, a spus doamna manager. Este vorba despre o familie de italieni, doi părinți tineri și un sugari de 8 luni. S-au prezentat în UPU, cu febră și simptomatologie digestivă. Să îmi spuneți de ce aveți nevoie pentru a prelua / trata pacienții, a spus, privindu-mă.

– Combinezoane de protecție, măști cu dublu/ triplu filtru, ochelari de protecție, îi răspund eu.

– Fă o primă estimare cu numărul de bucăți din fiecare, astfel încât să te descurci într-o primă fază.

Fac repede calculele și în același timp acestea sunt transformate de către doamna director economic în costuri pe care le transmite doamnei manager. Chiar și mie, o simplă asistentă medicală, suma mi s-a părut colosală! Am uitat să precizez faptul că prețurile la echipamentele de protecție au sărit așa cum doar la români putea să se întâmple…

– Nu contează acum banii! Protecția personalului este prioritară în această luptă. Le dăm tot ceea ce le trebuie pentru a putea lucra corect și în siguranță, a spus doamna manager.

Am iubit-o atât de mult când am auzit cum a vorbit! Mi-am spus:” Suntem foarte norocoși să o avem pe această femeie la conducere.”

Adevărul este că fără un altfel de om la conducerea unității medicale nu cred că puteam să depășim această situație.

– Trebuie să îți formezi o echipă care să lucreze la acești pacienți, mi-a spus doamna. Nu este cazul încă să expunem întreg personalul secției.

– Da. Trebuie să fim 1 medic, 6 asistente medicale și 3 infirmiere, pentru a asigura continuitatea. Mă voi ocupa de acest lucru.

– Te rog să transmiți personalului că toate care veți lucra la acești pacienți veți avea sporul maxim pentru condiții deosebit de periculoase, adică 85%.

Nu îmi venea să cred ceea ce auzeam. Ne-a oferit sporul maxim, fără să fim nevoite să îl cerem. Asta înseamna să fii cu adevărat cerebral, uman, realist, însă pe de altă parte, am realizat cât de mare era pericolul, expunerea.

Pe lângă echipamentele de protecție pentru personalul medico-sanitar și auxiliar am mai cerut dotarea fiecărui salon cu aparate de purificare a aerului cu lampă UV, care puteau fi folosite în prezența pacienților, fiind certificate pentru siguranță și eficiență, precum și altă aparatură medicală necesară în monitorizare pacienților.

Am primit tot ceea ce am cerut și am apreciat, întreg personalul secției, această implicare.

Discuția în biroul doamnei manager a durat aproximativ o oră apoi ne-am reîntors în secție aducând cu noi echipamentele de protecție necesare pentru câteva zile, puse la dispoziție de către medicul șef UPU.

Eram 5 asistente, 2 infirmiere și 2 îngrijitoare de curățenie pe tura de dimineață în acea zi. Le-am adunat pe toate și le-am prezentat situația în care ne aflăm.

– Am nevoie de 6 voluntari din rândul asistentelor și 3 voluntari din rândul infirmierelor care să lucreze pe acești pacienți.

A urmat o pauză de câteva minute în care fiecare era cu privirea în altă parte. Am analizat rapid situația în care mă aflam. Lumea era speriată și nu era dispusă să se ofere să lucreze cu acești pacienți, pentru toți banii din lume. Cunoscându-mi foarte bine personalul știam că acesta are nevoie de un lider și arunci am pus punct pauzei apăsătoare spunând:

– Eu sunt prima care mă ofer să lucrez la ei.

Efectul pe care l-au avut cuvinte mele asupra lor a fost cel pe care îl anticipasem căci, la fracțiune de secundă după ce am sfârșit propoziția, două dintre asistente și cele două infirmiere prezente la discuție, s-au oferit să intre în echipă cu mine și au spus:

– Te poți baza pe mine, a spus Natalia, care este asistentă medicală. Dacă ești și tu cu noi, nu îmi este frică.

– Și pe mine te poți baza, a spus Irina, asistentă medicală și ea.

Nicoleta și Adela, infirmiere pe secție, au răspuns și ele afirmativ.

Eram deja trei asistente și două infirmiere, mai avem nevoie de alte trei asistente și încă o infirmieră. Poate vă întrebați de ce celelalte trei fete care mai erau pe tură nu s-au oferit. Una dintre ele este cu o boală oncologică în antecedente, fiind descoperită în urmă cu trei ani. Era de înțeles situația ei cu toate că aceasta a spus:

– Dată fiind starea mea de sănătate, eu nu țin să lucrez la acești pacienți însă, dacă situația o impune, intru și eu și vă sunt alături.

– Draga mea, Mariana, îți mulțumesc! Sunt convinsă că deocamdată nu este nevoie.

Cealaltă colegă , Monica S, și-a motivat lipsa de reacție prin faptul că fiica ei urma să devină mamă și își dorea să îi poată fi alături măcar câteva zile după naștere. Era de înțeles.
Pentru completarea echipei am sunat alte colege care au răspuns prompt la solicitarea mea. Acestea au fost Oana, Gianina și Neli, dintre asistente și Luminița, dintre infirmiere.
Am făcut repede lista cu personalul desemnat și am transmis-o on-line conducerii.