Administrație
LISTA SPORURILOR pe care le primesc bugetarii. De la spor pentru periculozitate, munca în ture sau consemn la domiciliu
Peste 50 de tipuri de sporuri primesc bugetarii din șapte domenii din România, cel puțin asta reiese dintr-o analiză făcută de fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru.
Aceasta a făcut public un centralizator al sporurilor din domeniul bugetar printre care se află sistemul de învățământ, sănătate, ordine publică sau administrație, iar angajații iau sporuri pentru periculozitate sau suprasolicitare neuropsihică, până la munca în ture și spor de consemn la domiciliu.
Tabelul cu sporurile primite de bugetari a fost făcut public de Violeta Alexandru marți, 9 februarie, într-o postare pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Angajări la Primăria Alba Iulia în mandatul lui Gabriel Pleșa. Ce salarii încasează bugetarii care lucrează în proiecte europene
O parte din sporurile acordate în sistemul public. O bună parte. Discuția aceasta este, într-adevăr, despre performanță în administrație, așa cum echipa liberală a spus.
Cu câteva excepții, sporurile în sistemul public au apărut precum am văzut că au apărut și pensiile speciale. Cine s-a descurcat să prindă un moment prielnic și a fost aproape de decident a obținut un spor.
De ce credeți că am insistat anul trecut ca absolut toate veniturile din sistemul public – de la funcționari la personal contractual, până la indemnizațiile celor care conduc companii de stat – să fie toate, TOATE, într-o singură bază de date? Pentru o imagine completă, disponibilă dintr-o singură sursă de date.
Am terminat de centralizat informațiile. 7 familii ocupaționale de funcții bugetare (învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție și Curtea Constituțională, apărare, ordine publică și securitate națională, administrație).
Peste 50 de tipuri de sporuri (încă mai documentez) – de la spor pentru condiții de stres/suprasolicitare neuropsihică, la spor pentru munca în ture, spor pentru gestionarea informațiilor clasificate sau pentru păstrarea confidențialității. Și vechimea în muncă aduce o majorare a salariului la nivelul posturilor cu aceleași cerințe/responsabilități.
Și dacă ești nominalizat în proiecte din fonduri europene ești avantajat – primești o majorare a salariului de până la 50%. Personalul bugetar beneficiază și de indemnizație de hrană (347 lei/lună) și, desigur, de vouchere de vacanță, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.
Guvernul Cîțu pregătește tăieri de sporuri
Guvernul pregătește adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care vor fi eliminate o serie de sporuri, subvenții și indemnizații acordate angajaților din sectorul bugetar, informează surse guvernamentale.
Ordonanța ar urma să fie adoptată miercuri și să reprezinte doar un prim pas pentru reducerile bugetare anunțate deja prin declarații publice de către premierul Florin Cîțu.
sursă: Facebook, Violeta Alexandru.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News