Locuri frumoase în județul Alba. De la cetăți dacice și legende cu uriași, la peisaje spectaculoase și pline de istorie

Legenda ar fi devenit mai cunoscută în urmă cu 20 de ani când un tânăr din localitate s-a înălţat brusc după ce a băut din izvorul de la Cheile Runcului.

Cei mai mulţi localnici au pus incidentul pe seama dezvoltării naturale a băiatului, însă unii dintre ei, curioşi să vadă dacă nu cumva apa are într-adevăr proprietăţi deosebite au băut la rândul lor din izvor. Spre surprinderea tuturor şi ei ar fi crescut în înălţime.

 

Apa a fost testată de un medic de la Cluj care le-ar fi spus localnicilor că este extraordinară. Chiar şi plantele stropite cu această apă ar duce-o mai bine.

O explicaţie pe care medicul ar fi oferit-o ar fi fost că ”proprietăţile apei de la Runc sunt asemănătoare cu cele ale unui dispozitiv radionic. Acesta, combinând elemente de radionică şi organicitate şi focalizând un flux energetic extrem de puternic încarcă apa în aşa măsură, încât după udarea cu lichidul astfel obţinut, plantele cresc vizibil mai repede”.

Legenda uriaşilor din Apuseni este unul dintre cele mai răspândite mituri despre această zonă a ţării. Familii de uriaşi ar fi trăit în mai multe locuri ale munţilor. Una dintre acestea ar fi fost lăsată să trăiască de către regele dac Decebal cu condiţia să îi păzească comorile.

Vezi MINUNILE Munţilor Apuseni: Legenda uriașilor lui Decebal care păzesc aurul din Peștera Focul Viu

Alţi uriaşi sunt menţionaţi în legătură cu legenda Detunatelor, două masive montane din comuna Bucium. Detunata Flocoasă şi Detunata Goală s-ar fi ”născut” în urma transformării în stană da piatră a doi uriaşi care se luptau cu zânele.

Povestea Detunatelor. Legende cu zâne şi uriaşi, în Munţii Apuseni

Detunata Goală și Detunata Flocoasă surprind printr-o frumusețe sălbatică remarcabilă, prin prezența coloanelor de bazalt. Aflate în înșiruirea de culmi ale Munților Metaliferi, aceste două vârfuri, relativ modeste ca altitudine, reprezintă puncte de mare atracție turistică.

Pornind cu mașina din Alba Iulia, pe DN 74, treci prin Zlatna, micul oraș cunoscut încă din antichitate sub numele de Ampelum. De la Zlatna, drumul șerpuiește peste Dâmbul Arsurilor și apoi, pe Valea Cerbului, coboară spre Abrud. După ce treci de Pasul Bucium, în partea dreaptă se deschide un drum asfaltat ce urcă în comuna Bucium. Localitatea este alcătuită din şase vechi sate ale minerilor aurari, locuitori vestiți pentru ospitalitatea lor, tradițiile și firea lor. Comuna Bucium este una din cele mai frumoase din regiunea Moților, reprezentând o atracție pentru turiștii care vin din toate colțurile lumii pentru a admira peisajele. Și este parte din traseul Transalpinei de Apuseni.

Din satul Bucium-Șasa începe drumul spre Detunate, drum anevoios la început, dar plăcut pe măsură ce descoperi frumusețile naturii. În drum spre Detunata, turistul poate face un popas la casa lui Vetelău, nepotul eroinei lui Ion Agârbiceanu, Fefeleaga.

Se spune că pe timpurile în care trăiau încă uriașii și zânele în țara Ardealului, au sălășuit în apropiere de Buciumani o ceată de uriași, conducătorul lor fiind dușman înverșunat al zânelor. Această căpetenie avea un fiu foarte frumos și viteaz, care mergea să se ia la trântă cu bourii și urșii care trăiau în pădurea Buciumanilor. Într-o zi, s-a rătăcit în pădure și, înserându-se, s-a culcat la poalele unui brad. În acest timp, a observat o luminiță. Ciulind urechea, a auzit cântecul dulce al unei doine. Fiul uriașului s-a îndreptat spre direcția luminii și într-o poieniță a văzut o fecioară frumoasă care cânta lângă un foc de vreascuri.

Era o zână, una dintre dușmanele de moarte ale tatălui său. Văzându-l, zâna s-a speriat, voind să fugă, dar feciorul uriașului a liniștit-o, spunând să rămână. Toată noaptea au vorbit și au glumit împreună, uriașul îndrăgostindu-se de zână, din ziua aceasta nemaiputând urî zânele și, pe ascuns, întâlnindu-se zilnic cu ea. Tatăl său, bănuind ceva necurat, l-a urmărit în pădure, văzându-și fiul în brațele unei zâne, exact în locul unde azi se află Detunata. Cu un strigăt de ură, a străpuns cu lancea uriașului corpul zânei, iar în același moment inima uriașului este străpunsă de pumnalul fiului său. Pământul s-a deschis, ieșind flăcări din adâncime, înghițind uriașii și trupurile îndrăgostiților, iar flăcările s-au transformat în stană de piatră. Iar de atunci comuna Bucium este străjuită de Detunata Goală și Detunata Flocoasă.

„Detunata Flocoasă” (1.258 m), care își datorează numele pădurii de molid care o acoperă, nu oferă prea multe posibilități de examinare geologică, „Detunata Goală” (1158 m), lipsită de pădure, dezvăluie spectaculoasa fizionomie magmatică. Cele două surori de piatră au fost declarate rezervaţii naturale încă din 1936. Geologii spun că cele două Detunate reprezintă o ivire de bazalte, având forme tipice de măguri vulcanice, cu importanţă ştiinţifică şi peisagistică. Detunata Goală este considerată a fi prima rezervaţie geologică din ţara noastră, fiind inclusă în aria de manifestare a vulcanismului din Munţii Apuseni. Seamănă cu o orgă. Detunata Flocoasă nu a putut fi analizată de către geologi atât din cauza faptului că are un înveliș de piatră compact, cât și pentru că este acoperită cu pădure.

Cele două stânci au primit numele de Detunata întrucât se spune că desprinderea unei pietre din stâncă produce prin cădere un zgomot asemănător tunetului. După ce ai ajuns lângă Detunata Goală, este suficient să-ți ridici privirea pentru a avea impresia că uriașul de bazalt va cădea pe tine. Mai mult decât atât, sunetul vântului printre pietre îţi generează o senzaţie impresionantă, prin care parcă natura îţi dă un semnal de alarmă. O cărare care urcă în zig-zag te ajută să ajungi pe culmea stâncii, unde vei avea un sentiment ameţitor, de la înălţime. De pe muchia Detunatei Goale, turistul are o panoramă splendidă: de aici se văd Cheile Râmețului și Detunata Flocoasă.

Cheile Râmețului

Cheile Râmețului reprezintă două masive săpate în calcare mezozoice jurasice (marne, gresii conglomerate, bazalte), o zonă de chei, cu multe forme carstice (doline, turnuri, peșteri, masive de grohotișuri, turnuri, creste), înconjurate de păduri, pajiști și fânețe. Este cel mai mare obiectiv natural al părţii centrale a Trascăului, această zonă fiind declarată rezervaţie naturală complexă ce se întinde pe o suprafaţă de 150 hectare.

Sunt situate în partea central-estică a Munților Trăscăului, pe cursul mijlociu al Văii Geoagiului, numită în aval Valea Mănăstirii, iar în amonte Valea Mogoșului.

Datorită reliefului, cheile se pot parcurge doar prin traversarea pe cursul apei, pe timpul verii. Pe prima porţiune există o amenajare cu bride şi cabluri de oţel care permit vizitarea cheilor pe timp de vară până la celebrul portal al cheilor şi până la porţiunea numită “la cuptor”.

Vezi VIDEO: Trăiesc la capătul unor poteci, înconjurați de păduri. Greutățile vieții, în cătunele izolate din Munții Trascău și Râmeț

Iezerul Ighiel și floarea de colț

Pe vechiul drum roman Via Magna, aproape de comuna Ighiu, urcaţi până la Iezerul Ighiel, arie protejată de interes naţional, aflat în partea de sud a Munţilor Trascăului.

Vezi și FOTO-VIDEO: Peisaj de poveste, în Alba. Iezerul Ighiel, cel mai mare lac de baraj natural pe calcare din România

Este un lac natural înconjurat de o pădure deasă, care „colorează” luciul apei în funcţie de anotimp. Lacul are o lungime de 450 m și o lățime de aproximativ 150 – 200 m și o suprafață de 5,26 hectare.

O importanță deosebită pentru Rezervația naturală „Iezerul Ighielului” o reprezintă floarea de colț (Leontopodinum alpinum), întâlnită pe un versant însorit, pe brane și stânci golașe.

Puteţi ajunge de pe DN1, între Alba Iulia şi Teiuş spre Galda de Jos şi apoi Ighiu şi Ighiel sau la ieşire din municipiu spre Zlatna, de pe DN74, spre Ighiu. O parte din cei aproximativ 10 kilometri de la Ighiel până la lac sunt drum forestier.

Lacul se poate încadra într-un traseu turistic montan, ce ar cuprinde vizitarea Platoului carstic Ciumerna, Cheile Găldiţei, Cheile Turcului şi Cheile Întregalde.

Întregalde

Citește și HARTA CASTELELOR din Alba: Reședințe de lux sau ruine. Vezi ce a mai rămas din monumentele arhitecturii de altădată

Râpa Roşie: micul canion de lângă Alba Iulia și Sebeș

Aflată la doar 3 kilometri de Sebeş, Râpa Roşie are milioane de “riduri” roşii, care se pot vedea din satelit. Acesta este locul ideal pentru iubitorii de aventuri cu parapanta.

Râpa s-a format prin eroziunea apei asupra solului, care a provocat, în timp, alunecări de teren masive.

Rezervaţia geologică uimeşte prin decorul de statui şi frontoane rozalii. Unicitatea este dată de alternanţa argilelor roşii cu gresii cenuşii, alcătuite în formaţiuni slab cimentate. Pe lângă decorul special pe care îl oferă râpa, poate fi admirat şi peisajul floral, cu specii protejate de lege şi fauna.

S-au spus multe legende depre Gaura Hoţilor de la Râpa Roşie, însă ce mai credibilă este despre Lică „a lu Brânză”, al cărui singur talent era să se strecoare în spaţii înguste, ca o pisică. Muncea ca păstor la Râpa Roşie, pe care ajunsese să o cunoască forte bine.

Într-o dimineaţă, însă, o bancă din Sebeş a fost spartă. Hoţul, spunea un poliţist de atunci, ar fi trecut printr-o ferestruică prin care doar un copil putea să treacă.

Fireşte, autorităţile l-au întemniţat pe Lică-Pisică, deşi nici un ban n-a fost găsit în timpul anchetelor. Între timp, iubita lui Lică era văzută urcând mereu la Râpa Roşie. Astfel, lumea credea că la Gaura Hoţilor şi-ar fi ascuns Lică banii. S-a făcut şi acolo o anchetă, dar tot nimic…

După eliberare, Lică a plecat cu iubita lui în America, de unde, la scurt timp, a început să trimită familiei sume mari de bani. Cum a reuşit Lică-Pisică să câştige atât de mult într-un timp atât de scurt, nu se ştie.

Dar umblă vorba că aceştia ar fi fost banii furaţi de Lică şi ascunşi în Gaura Hoţilor sau, cine ştie, în crăpăturile Râpei Roşii.

Gaura Hoţilor este, de fapt, o groapă săpată în roca nisipoasă a râpei. Aici se găsesc nume scrijelite încă din secolul al XIX-lea şi ascunde numeroase legende cu hoţi, haiduci şi aventurieri.

Lângă Râpa Roşie, în terenul mlăştinos al albiei Secaşului, a fost descoperit scheletul fosilozat al unui dinozaur carnivor numit „Velociraptor” sau „Balaurul bondoc”, după forma sa ca a unui curcan. Tot lângă Sebeş, au fost găsite urmele unui alt dinozaur, lung de 10 metri, Maghiarosaurus.

Râpa Roşie se găseşte la ieşire din Sebeş spre Daia Română, unde se face stânga pe lângă unitatea militară. Deşi drumul este accidentat, este accesibil pentru orice maşină. De la Râpă în sus, însă, accesul este mai dificil.

Calcarele de la Valea Mică și cele de la Ampoița. Povestea tragică a iubirii dintre doi uriași

La intrarea în Apuseni, nu departe de Zlatna, la un kilometru distanţă de drumul naţional care face legătura cu Alba Iulia, se află un veritabil paradis natural. La Valea Mică, două pietre uriaşe străjuiesc drumul care străbate satul. Este vorba despre rezervaţia naturală de interes natural ”Calcarele de la Valea Mică”.

Aria naturală reprezintă două blocuri calcaroase (klippe de calcare atribuite perioadei geologice a jurasicului) de dimensiuni şi înălţimi diferite (12 şi 20 metri), ce mărginesc drumul comunal DC67 şi pârâul Valea Mică, afluent al Ampoiului, aflate la contactul părţii central-sudice a Munţilor Metaliferi cu Munţii Vinţului. Pe abruptul stâncilor calcaroase s-au dezvoltat specii ierboase specifice zonei. Dintre cele două calcare, cel mai mult atrage atenţia cel mai înalt numit şi ”Degetul lui Dumnezeu”, denumit astfel pentru că seamănă cu un deget şi care poate fi remarcat din orice zonă a satului. În piatra uriaşă se află câteva mici peşteri, unde, cu mulţi ani în urmă, locuiau pustnici.

Formaţiunile calcaroase de aici au dat naştere şi unor legende. Una dintre ele spune povestea de dragoste dintre niște uriași, și totodată oferă o variantă legendară a apariției formațiunilor albe care ”păzesc” satul.

Demult, tare demult, pe vremea uriaşilor, o fată pe care o chema Mica stăpânea pe-aici. Ea îşi făcuse un răstoc, adică pusese zid de piatră în calea apei, să se adune un băltoc bun de scăldat.

Aşa a închis ea valea şi-şi petrecea zilele zburdându-se în apele reci de aici. Odată, pe când se scălda, a surprins-o un fecior frumos, cu numele de Bulz. Au început a se plăcea.

În curând au hotărât să se căsătorească. Dar sora Micăi, Marea, care era mai vârstnică, s-a supărat foc pe soră-sa, că vrea să cosească otava înaintea fânului, adică că vrea să se căsătorească înaintea ei şi a uneltit cu vrăji asupra tinerilor Mica şi Bulz.

Astfel, într-o bună zi, Marea s-a prefăcut într-un val mare de apă şi a curs puhoaie spre răstocul în care se scăldau soră-sa Mica, cu logodnicul ei, Bulz.

Cum a venit de după dealurile din faţă, pe neaşteptate, a rupt întâi stavila apei, apoi a încercat să-i înece pe cei doi. În acest timp, însă, a sosit aici împăratul uriaşilor. Nemulţumit de cearta lor, acesta a blestemat-o pe Marea să rămână apă curgătoare fără astâmpăr, fără odihnă şi să nu îngheţe nici iarna.

Aşa a rămas Valea Mare până în ziua de astăzi. Pe Bulz l-a blestemat să fie stană de piatră la capătul răstocului, iar pe logodnica lui, Mica, pentru că nu a ştiut din vreme să-şi împace sora, a prefăcut-o în apă curgătoare, care să treacă veşnic pe lângă logodnicul ei, Bulz, dar să nu se poată opri niciodată”.
În apropierea satului se află şi Mănăstirea ”Buna Vestire”.

La Ampoița, localitate aflată la 12 km de Alba Iulia, lângă DN74, spre Zlatna, se află o rezervație naturală, ce este cunoscută sub mai multe denumiri: Pietrele de la Ampoița, Pietrele lui Bociacă, Pietrele Gomnușei, Stogurile Popii. A fost declarată arie protejată încă din 2000.

Satul Ampoița este flancat, de o parte și de alta a râului ce-i poartă numele, de două formațiuni stâncoase spectaculoase: Calcarele Ampoiței, aproape de intrarea în sat, și Piatra Boului. Ușor de escaladat pentru cei care nu au rău de înălţime, Piatra Boului are în vârf un mic platou, iar priveliștea de acolo îți taie răsuflarea. Egală în frumusețe este și Piatra Varului, înconjurată de o pădure marcată ca rezervație naturală.

Legendele locului spun că sub cele trei stânci albe se ascunde o intrare spre alt tărâm. Alții spun că stâncile ar fi blestemate, iar unii localnici spun că, înainte să se întâmple ceva rău, din acestea curge apă.

Stâncile sunt o locație preferată de cei care practică alpinism și escaladă.

Rezervația se întinde pe o suprafață de 10 hectare, în versantul stâng al Văii Ampoiţei (afluent al Ampoiului) şi au înălţimi între 15 şi 44 de metri. Rezervația naturală cuprinde şi pajiștile din apropiere, cu vegetaţie specifică, unde puteţi regăsi plante ca mărgică (Melica ciliata), mierluță (Minuartia verna), timoftica (Phleum montanum), hajmă păsărească (Allium flavum), păiuș (Festuca cinerea).

În apropiere se află și Peștera liliecilor și Cheile Ampoiței.

Rezervația Masa Jidovului – „Masa Uriașului”

Masa Jidovului este un monument al naturii cunoscut de localnicii de pe Valea Sebeșului și sub denumirea de „Masa Uriașului”. Formațiunea de piatră face parte dintr-o arie protejată de interes național, de fapt o rezervație naturală de tip geologic și peisagistic situată în sud-vestul Transilvaniei, la granița dintre Alba și Sibiu.

Vezi VIDEO: Rezervația Masa Jidovului, filmată cu drona. Cum arată unul dintre cele mai frumoase monumente naturale din Alba

Legenda spune că în vremuri îndepărtate trăia prin Munții Sebeșului un uriaș, al cărui sălaș era în Jidoștina Șugagului.

Uriașul trăia în bună vecinătate cu ciobanii din părțile locului, și avea el însuși o stână mare. În drum de la pășuni spre vale, uriașul se oprea de prânz pe un loc mai ridicat, unde această stâncă îi folosea drept masa pe care își așeza merindele.

Transalpina sau Drumul Regelui

Drumul străbate Munţii Parâng de la nord la sud, prin judeţele Alba, Sibiu, Vâlcea şi Gorj şi ajunge până la altitudinea de 2.154 de metri în Pasul Urdele.

În jurul subiectului legat de primii constructori ai acestui drum sunt încă discuţii. Potrivit unor surse, acesta a fost construit de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărţile de istorie este trecut sub denumirea de coridorul IV strategic roman.

Există şi o legendă locală care spune că, la sfârşitul secolului XVIII şi la începutul secolului XIX, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din acest drum, în funcţie de posibilităţile sale fizice şi financiare. Alte surse afirmă că Transalpina a fost construită de germani, din rațiuni militare, în timpul primului război mondial.

Este cea mai înaltă şi mai spectaculoasă şosea din România, care se întrece cu Transfăgărăşanul la capitolul „cel mai bun drum de condus din lume”, care „îţi dă sentimentul minunat că te afli pe acoperişul lumii”, după cum unii reprezentanţi ai publicaţiilor auto de peste hotare.

În anul 1938, Regele Carol al II-lea a inaugurat Transalpina la Poiana Sibiului, de unde vine și numele de „Drumul Regelui”. În acea vreme, traseul era considerat o mare realizare tehnică, cu rol economic, strategic şi militar, cu atât mai mult cu cât oamenilor le era proaspătă în minte perioada în care li se impusese religia catolică şi când unele familii au plecat pe acest drum pentru a-şi păstra tradiţia.

De pe Transalpina, din zona barajului de la Oaşa, intraţi pe Valea Frumoasei. O zonă care, după cum sugerează şi numele, te va impresiona prin peisajele frumoase, cu aer rece de munte şi pădure verde.

Zona e sălbatică, necucerită încă, plină de neprevăzut: văile adânci, cascade la tot pasul, poienițele retrase și traseele secrete printre munții întortochiați.

„Se află undeva în Ţara Ardealului, între ţinuturile Inidoarei şi Albei, o apă viforoasă; oamenii dinspre câmpie îi zic Sebeşul, cei mai vechi de pe înălţimi îi zic Frumoasa (…). Acolo-i împărăţia sălbăticiunilor, cât ţin munţii şi sihlele”, aşa descrie Mihail Sadoveanu Valea Frumoasei.

Tot de la barajul lacului de acumulare de la Oaşa, spre dreapta, este drumul care urcă spre Poarta Raiului – Luncile Prigoanei, Muntele şi Iezerun Şureanu şi Vârful lui Pătru. Un peisaj tipic alpin, care te provoacă la o aventură pe munte.

Atenţie, însă, nu vă încumetaţi la drumeţii fără să aveţi echipament sau autovehicule de teren şi nici chiar atunci pentru că riscaţi să vă rătăciţi. Informaţi-vă dinainte cu privire la traseele montane.

Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia

Este cea mai mare cetate de tip bastionar Vauban din România şi a fost aleasă destinaţie europeană de excelenţă.

A fost construită între anii 1715-1738, în contextul instaurării stăpânirii habsburgice în Transilvania. Ocupă locul unui vechi castru roman (106 d. Chr) şi a unei fortăreţe medievale din secolele XVI-XVII.

În interiorul acesteia se află, pe lângă cele două catedrale – ortodoxă, a Reîntregirii, unde au fost încoronaţi regii Ferdinand şi Maria (în 1922) şi romano-catolică, edificiu datând din secolul XI, monument istoric considerat cel mai valoros monument de arhitectură de tip romanic din Transilvania, ce adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale vechilor conducători ai Transilvaniei – şi Muzeul Naţional al Unirii, Sala Unirii, Obeliscul, Celula lui Horea (Poarta a III-a).

Cetatea este împărţită în mai multe trasee turistice: Traseul celor Trei Fortificaţii, Traseul celor Şapte Porţi, Traseul Neamului Românesc, Traseul Sudic, Traseul Estic sau Traseul Nordic. În plimbarea pe aceste trasee, în perioadele în care nu sunt restricții (starea de alertă), turiştii se pot întâlni cu soldaţi îmbrăcaţi în uniforme militare austriece care asigură securitatea pe parcursul traseelor.

Cetatea Alba Carolina a „văzut” atât Unirea cât şi moartea lui Horea, iar de peste 300 de ani a rămas un simbol al Ardealului.

Tot în interiorul Cetăţii se află Biblioteca Batthyaneum, care găzduieşte o parte din Codex Aureus, cunoscut şi ca Evangheliarul de la Lorsch (o mănăstire din Germania), vechi manuscris latin scris pe foi fine de pergament cu cu litere de aur, realizat la porunca împăratului Carol cel Mare. La Alba Iulia se află prima parte a Tetraevanghelului (evabgheliile lui Matei şi Marcu), altă parte fiind la Vatican şi coperţile, la Londra şi Roma.

Înfiinţat în 31 iulie 1798, din iniţiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei Batthyány Ignác (1741-1798), Institutul Batthyaniani a fost amenajat în clădirea fostei Biserici trinitariene din Alba Iulia.

Construit în stil baroc, a suferit modificări în funcţie de destinaţiile acestuia: biserică cu două turle (1719-1784), depozit apoi spital al armatei (1786-1792) şi observator astronomic şi bibliotecă (1792-1798).

Fondul-tezaur al bibliotecii îl constituie colecţia privată a episcopului Batthyány Ignác, formată din 18.000 de unităţi bibliografice, tipărituri şi manuscrise datate începând cu secolul al IX-lea.

Cea mai reprezentativă sală a bibliotecii, Aula Magna, păstrează amenajarea de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, în stilul austriac „Zopf”, amestec de Neoclasicism şi Rococo, având aceeaşi structurare interioară a spaţiului în nava supraînălţată de o galerie, altar şi cor.

În prezent, în bibliotecă se păstrează 50.000 de cărți, 19.000 de documente, 1.230 manuscrise și aproape 600 incunabule. Cele mai vechi incunabule din colecția bibliotecii sunt: Summa de casibus conscientiae a lui Astesanus de Ast (1466), Epistulae heroides de Ovidiu (1494), Opera lui Homer (1488, prima ediție), Opera Graece de Aristotel, (1495-1498) în cinci volum şi altele.

În 1912, s-au pus aici bazele unui valoros muzeu de arheologie şi de artă sacră, care şi-a îmbogăţit colecţiile în perioada interbelică, perioadă din care datează şi denumirea de Batthyaneum. Valoarea Bibliotecii este dată şi de cele două arhive ale Transilvaniei, a Conventului de la Cluj-Mănăştur şi a Capitlului de la Alba Iulia.

Sunt doar câteva repere de obiective turistice din județul Alba.