Connect with us
Advertisement

Eveniment

Lucrări de deviere a conductei magistrale de apă potabilă, în zona Oiejdea – Galda de Jos. PROIECTUL a ajuns la APM Alba

lucrari apa

Publicat

Aducțiunea de apă potabilă a sistemului zonal, respectiv conducta magistrală cu diametrul de 1.200 mm – Firul II, va fi deviată pe o lungime de 320 de metri, în zona Oiejdea – Galda de Jos, printr-o investiție de 1,5 milioane de lei. Lucrările sunt necesare deoarece conducta a fost identificată sub construcții existente. 

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat recent depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Deviere aducțiune de apă potabilă sistem regional”, propus a fi amplasat în comuna Galda de Jos, intravilan și extravilan.

Potrivit memoriului de prezentare a proiectului, în prezent SP Galda este alimentată din sistemul regional de alimentare cu apă potabilă al județului Alba, din cele două conducte magistrale ale sistemului zonal, din oțel, una cu diametrul de 800 mm („Firul I”) și una cu diametrul de 1200 mm („Firul II”).

Conducta de aducțiune, Dn 1200 mm, apă potabilă Alba Iulia – SP Galda („Firul II”) între traversare Valea Gălzii şi intersecția DN 1 cu DJ 107H este executată din tuburi PAFSIN Dn 1100 mm, Pn 20 pe o lungime de 2.000 de metri. Traseul acestei aducțiuni se suprapune cu o construcție aflată în proprietatea Albalact SA Alba Iulia. Mai exact, conducta de aducțiune a fost identificată sub construcțiile existente și trebuie repoziționată pe un alt de traseu.

Traseul propus se suprapune cu un teren aflat în proprietatea Composesoratului Pășunii Oiejdea, din apropierea supratraversării peste Valea Gălzii. Tronsonul nou proiectat din PAFSIN, Dn 1100 mm, în lungime de 320 de metri, se va racorda la aducțiunea de apă potabilă a sistemului regional al județului Alba, Fir II, oțel, Dn 1200 mm. Din acest punct de racord, apa va fi distribuită gravitațional, până în punctul de intersecție cu actualul traseu al aducțiunii spre SP Galda în apropiere de branșamentul Prefera Foods SA.

Principalele obiective ale realizării proiectului sunt:

– asigurarea apei potabile în regim de funcționare permanent (24 ore/zi);

– creșterea gradului de potabilizare a apei la nivelul exigențelor SR 1342/1991.

Potrivit documentului citat, valoarea investiției este de 1.500.000 de lei, fără TVA, durata lucrărilor fiind de 24 de luni.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 15.10.2020 at 23:07

    Auzi acolo prostie tehnica: Prin aceasta lucrare creste gradul de potabilizare a apei !! Bai, potabilizarea apei se face in statia de tratare, nu in conducte. Ce ziceti, asa o fi ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement