Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ministrul Educației dă asigurări că elevii vor susține examenele naționale în format fizic, la datele stabilite

Publicat

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat că a iniţiat discuţii la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru ca chiar dacă vor exista localităţi carantinate la momentul susţinerii examenelor naţionale, să se ia în considerare excepţia pentru susţinerea acestor testări, “definitorii pentru viitorul oricărui tânăr”, cu prezenţă fizică şi la datele stabilite, scrie românia24.ro

“Profit de orice ocazie pentru a îndemna încă o dată la maximă responsabilitate, la respectarea strictă a regulilor pentru a diminua aşa şansele de a ajunge în această situaţie să depăşim 6 la mie. Dacă totuşi se depăşeşte 6 la mie, se suspendă orice activitate şcolară, din păcate, nu este nimic de discutat aici.

Citește și DOCUMENT: Ce elevi merg de luni la școală. Se modifică scenariile: ORDIN emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății

Cu o singură excepţie, deşi nu ne dorim, deşi eu personal sunt convins că nu vom ajunge să avem localităţi carantinate pe durata examenelor naţionale, am iniţiat deja discuţiile la nivelul CNSU pentru a lua în considerare o excepţie pentru derularea examenelor naţionale cu prezenţă fizică la datele stabilite”, a afirmat duminică ministrul Câmpeanu, într-o intervenţie la postul Digi 24.

El a adăugat că “nu va exista niciun elev în această ţară care să nu poată susţine examene naţionale indiferent de situaţia epidemiologică”.

“Să ajungem în perioada examenelor naţionale şi vom avea răspuns (cu privire la situaţia epidemiologică din ţară n.red.) Ce vă pot spune acum, cu toată responsabilitatea, nu va exista niciun elev în această ţară care să nu poată susţine examene naţionale indiferent de situaţia epidemiologică.

Aceste examene naţionale sunt de maximă importanţă, definitorii pentru viitorul oricărui tânăr. Va exista înţelegere şi asigur orice elev că examenele naţionale se vor da la datele planificate cu prezenţă fizică”, a mai subliniat ministrul Educaţiei.

Conform modificărilor aduse sâmbătă Ordinul comun al Ministrului Educaţiei şi Ministrului Sănătăţii referitor la măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV-2, “este permisă organizarea cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a simulărilor examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali; evaluărilor naţionale”.

sursă: romania24.ro, agerpres.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement