Actualitate
Modificarea sistemului taxelor judiciare de timbru. Propuneri pentru majorări de tarife privind anumite categorii de cereri şi introducerea unor taxe noi
Un proiect de ordonanţă de urgenţă prevede majorarea unor sume achitate ca taxă de timbru de 25 de ori, introducerea unor tarife pentru anumite cereri şi eliminarea timbrului judiciar. Acesta schimbă tot sistemul actual al taxelor judiciare de timbru.
Potrivit proiectului, vor fi actualizate o serie de taxe de timbru: pentru cererile evaluabile în bani acestea se micşorează, iar pentru procentul aplicabil valorii de chemare în judecată se înregistrează o creştere.
Vă prezentăm câteva exemple:
– taxele pentru cererile de recuzare în materie civilă, de la 4 lei ajung la 100 lei
– cererea de divorţ, de la 39 de lei la 100 lei (art. 373, lit b), respectiv 200 lei (art. 373, lit a)
– cauze privind dreptul de autor şi inventator, de la 39 de lei la 100 lei
– cereri de suspendare a executării silite, de la 10 lei la 50 lei.
Se introduce obligativitatea achitării taxelor de timbru pentru cereri care în prezent sunt scutite de la plată. Este cazul celor acţiunilor pentru stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice, care vor fi taxate cu 100 lei. Plângerea împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi calea de atac împotriva hotărârii pronunţate va fi taxată cu 20 lei.
Vor fi aplicate şi taxe de timbru diferenţiate în funcţie de calea de atac a apelului sau a recursului, iar în cazul recursului – în funcţie de motivele de recurs invocate.
Taxa judiciară de timbru se poate restitui, total sau parţial, în anumite situaţii: când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, când în procesul de divorţ părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat, precum şi când probele au fost administrate de către avocaţi sau consilieri juridici. Se poate solicita restituirea taxei în termen de un an.
Taxele judiciare fixe vor fi actualizate potrivit “costurilor reale” ale procesului judiciar, odată cu menţinerea principiilor de calcul progresiv pentru cererile evaluabile în bani, astfel încât „să se descurajeze promovarea acţiunilor cu miză economică redusă”.
Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, până la valoarea de 500 lei vor fi taxate cu 8 %, dar nu mai puţin de 20 lei.
Vor fi taxate şi acţiuni prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora.
Pentru acţiuni posesorii, taxa judiciară de timbru va fi calculată la o valoare care se stabileşte la 20% din valoarea bunului a cărui posesie se solicită. Taxa judiciară de timbru pentru acţiunile care au ca obiect un dezmembrământ al dreptului de proprietate va fi calculată la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului asupra căruia poartă dezmembrământul. În cazul cererilor care au ca obiect servituţi, taxa judiciară de timbru se calculează prin raportare la 20% din valoarea imobilului asupra căruia se solicită constituirea servituţii.
Pentru partaj judiciar, stabilirea calităţii de coproprietar şi stabilirea cotei-părţi ce se cuvine fiecărui coproprietar s-ar putea percepe taxe de 50 lei pentru fiecare coproprietar. Cererile pentru creanţe pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de proprietate comună, vor fi taxate cu 3% din valoarea creanţelor a căror recunoaştere se solicită, cererea de raport va fi taxată cu 3 % din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită, cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive va fi taxată cu 3 % din valoarea părţii de rezervă supusă reîntregirii prin reducţiunea liberalităţilor.
Cererile de valoare redusă, soluţionate potrivit procedurii speciale din Codul de procedură civilă, vor fi taxate cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 2.000 lei, şi cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 2.000 lei. Cererile privind ordonanţa de plată vor fi taxate cu 200 lei, iar cererile de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept vor fi taxate cu 100 lei.
Cererile formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială, când sunt neevaluabile în bani, vor fi taxate cu 20 lei. Când cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială este evaluabilă în bani, aceasta vor fi taxate cu 50 lei, dacă valoarea acesteia nu depăşeşte 2.000 lei, şi cu 200 lei, dacă valoarea ei depăşeşte 2.000 lei.
Tot cu 100 lei vor fi taxate cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept nepatrimonial, cererile în anularea sau în constatarea nulităţii unui act juridic nepatrimonial, cererile care privesc dreptul de folosinţă a bunului închiriat sau arendat, dacă acestea nu privesc şi plata anumitor sume de bani, şi acţiunile în grăniţuire. În ipoteza în care prin aceeaşi cerere se revendică şi o porţiune de teren, la taxa judiciară de timbru stabilită pentru acţiunea în grăniţuire se va adăuga şi taxa corespunzătoare valorii suprafeţei revendicate.
Cererea privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, când nu este accesorie acţiunii în constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, va fi taxată cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 5.000 lei, şi cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 5.000 lei.
Cererile de recuzare în materie civilă, pentru fiecare participant la proces pentru care se solicită recuzarea, vor fi taxate cu 100 lei, cererile de strămutare în materie civilă vor fi taxate cu100 lei, cererile de repunere în termen vor fi taxate cu 20 lei, cererile de perimare vor fi taxate cu 20 lei şi cererile de reexaminare împotriva încheierii prin care au fost stabilite amenzile judiciare şi despăgubirile vor fi taxate 20 lei.
Cererile de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecate vor fi taxate cu 20 lei, cererile pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părţilor, vor fi taxate cu 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acţiunea a cărei judecare a fost suspendată, cererile pentru refacerea înscrisurilor şi a hotărârilor dispărute vor fi taxate cu 50 lei, cererile pentru eliberarea de copii simple de pe înscrisurile aflate la dosar, atunci când sunt efectuate de către instanţă, vor fi taxate cu 0,20 lei/pagină, cererile pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie, vor fi taxate cu 1 leu/pagină, cererile pentru eliberarea oricăror alte certificate prin care se atestă fapte sau situaţii rezultate din evidenţele instanţelor de judecată ori cu privire la dosarele aflate în arhiva acestora, vor fi taxate cu 1 leu/pagină, iar cererile pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive, vor fi taxate cu 5 lei pentru fiecare exemplar de copie.
În materia executării silite, cererile pentru încuviinţarea executării silite, pentru fiecare titlu executoriu, vor fi taxate cu 20 lei, iar cererile de suspendare a executării silite, inclusiv a executării provizorii, vor fi taxate cu 50 lei.
În cazul contestaţiei la executarea silită, taxa va fi calculată la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestaţia la executare se taxează cu 100 lei.
Cererile de întoarcere a executării silite se taxează, în toate cazurile, cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 5.000 lei, şi cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 5.000 lei.
Alte categorii de cereri care vor fi taxate sunt cele prin care părţile solicită instanţei pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor, inclusiv când este rezultată din acordul de mediere (cu 20 lei), cele în legătură cu măsurile asiguratorii (cu 100 lei) şi contestaţia privind tergiversarea procesului şi plângerea împotriva încheierii de soluţionare a contestaţiei (cu 20 lei). Când cererile au ca obiect instituirea de măsuri asiguratorii asupra navelor şi aeronavelor se taxează cu 1.000 lei, iar în cazurile în care înţelegerea sau acordul de mediere priveşte transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia sau mai multor bunuri imobile, la această sumă se adaugă 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru acţiunea în revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. În cazul în care înţelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă se adaugă 50% din valoarea taxei calculate.
Cererile pentru dobândirea personalităţii juridice, pentru autorizarea funcţionării şi pentru înregistrarea unor persoane juridice vor fi taxate cu 300 lei pentru înregistrarea partidelor politice sau pentru modificarea statutului acestora, cu 200 lei pentru dobândirea personalităţii juridice de către organizaţiile prevăzute în Legea dialogului social, precum şi pentru modificarea actelor constitutive ale acestora şi cu 100 lei pentru dobândirea personalităţii juridice de către asociaţiile fără scop lucrativ, fundaţii, uniuni şi federaţii de persoane juridice fără scop lucrativ, precum şi pentru modificarea actelor constitutive ale acestora.
Acţiunile, cererile, obiecţiunile, contestaţiile introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii privind procedura insolvenţei, al Ordonanţei privind falimentul instituţiilor de credit şi al Legii privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări vor fi taxate cu 200 lei.
Cererile de competenţa instanţelor judecătoreşti având ca obiect înregistrări în registrul comerţului se taxează cu 100 lei.
Taxele judiciare de timbru pentru cererea de divorţ întemeiată pe prevederile art. 373 lit. a) din Codul civil va fi de 200 lei, pentru cererea de divorţ întemeiată pe prevederile art. 373 lit. b) şi c) din Codul civil va fi de 100 lei, pentru cererea de divorţ întemeiată pe prevederile art. 373 lit. d) din Codul civil va fi de 50 lei. Cererea privind acordarea despăgubirilor sau pentru stabilirea prestaţiei compensatorii va fi taxată cu 50 lei, iar pentru cererile care nu sunt accesorii unei cereri de divorţ şi care au ca obiect stabilirea locuinţei copilului, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, dreptul părintelui sau al altor persoane decât părinţii de a avea legături personale cu copilul, locuinţa familiei va fi aplicată o taxă de 20 lei pe fiecare cerere. Orice altă cerere referitoare la raporturile de familie, neevaluabilă în bani, va fi taxată cu 20 lei, dacă nu sunt scutite de taxă de timbru.
În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege vor fi taxate cu 50 lei pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui alt înscris, şi cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei în cazul acelor cereri cu caracter patrimonial, prin care se solicită şi repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ.
Vor fi taxate cu 20 lei cererile formulate potrivit Legii 188/2000 privind executorii judecătoreşti pentru soluţionarea conflictelor de competenţă între birourile executorilor judecătoreşti, plângerile împotriva refuzului executorului judecătoresc de a-şi îndeplini atribuţiile şi cererile pentru supralegalizarea semnăturii şi a ştampilei executorului judecătoresc.
În materie contravenţională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi calea de atac împotriva hotărârii pronunţate se taxează cu 20 lei, iar acţiunile şi cererile în materie de carte funciară, când nu pun în discuţie fondul dreptului, se taxează cu 50 lei, conform proiectului.
Vor fi taxate cu 20 de lei acţiunile, inclusiv cererile pentru exercitarea căilor de atac, pentru încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii, precum şi cele referitoare la raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special.
Cererea privind înregistrarea asociaţiilor de proprietari, de locatari sau mixte şi apelul împotriva încheierii judecătorului-delegat se taxează cu 20 lei.
Cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti vor fi taxate cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă, dar nu mai puţin de 20 de lei, şi din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puţin de 20 de lei.
Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 lei dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din Codul de procedură civilă. În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul de taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 lei; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 de lei.
Se taxează cu 20 lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva unor hotărâri judecătoreşti, respectiv cele pentru încheierea prin care s-a dispus vânzarea bunurilor în acţiunea de partaj, încheierea de suspendare a judecării cauzei şi hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant.
Se taxează cu 50 lei cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva altor hotărâri judecătoreşti, respectiv cele prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat, prin care s-a luat act de renunţarea la dreptul pretins, prin care s-a luat act de renunţarea la judecată şi prin care se încuviinţează învoiala părţilor.
Pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxa de 100 lei.
Nivelul taxelor judiciare de timbru prevăzute de prezenta lege se actualizează anual cu indicele ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Justiţiei.
Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale, stabilirea şi plata ajutorului de şomaj, a ajutorului de integrare profesională şi a alocaţiei de sprijin, a ajutorului social, a alocaţiei de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a altor forme de protecţie socială, obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere, inclusiv acţiunile în constatarea nulităţii, în anularea, rezoluţiunea sau rezilierea contractului de întreţinere, stabilirea şi acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept, adopţie, ocrotirea minorilor, tutelă, curatelă, interdicţie judecătorească, asistenţa persoanelor cu tulburări psihice, precum şi la exercitarea de către autoritatea tutelară a atribuţiilor ce îi revin, protecţia drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenţilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, valorificarea drepturilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, exercitarea drepturilor electorale, cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea, stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile, acţiunile şi căile de atac formulate de către prefect sau primar pentru anularea actelor juridice făcute sau emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar şi cererile pentru dizolvarea societăţilor comerciale şi a grupurilor de interes economic, formulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Vor fi scutite de taxa judiciară de timbru şi cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia, Guvern, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
Taxele judiciare de timbru vor fi datorate atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac. Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Instanţa va acorda şi persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti,n cazul în care cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate, iar plata integrală a taxei nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt indisponibilizate.
Motivaţia pentru propunerile de modificări în sistemul taxelor de timbru ar fi că acestea au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflaţie, iar sistemul de taxare trebuie să permită inclusiv acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii şi asigurarea logisticii necesare punerii în aplicare a noilor prevederi legale, cu un echilibru „corespunzător” între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ şi „obligaţia cetăţeanului care foloseşte acest serviciu de a contribui la susţinerea costurilor”.
Sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pingback: Guvernul a aprobat modificările privind taxele judiciare de timbru. Tariful pentru cererea de recuzare, majorat de la 4 la 100 lei | Alba24