Oameni Mici și oameni mari

Cum au venit, aşa au plecat. S-au întors la Horea doar cu resemnarea că ar putea să primească ajutor financiar pentru repararea unui drum comunal lung de 12 kilometri, distrus în timpul salvării victimelor şi a transportului epavei avionului prăbuşit în Apuseni. Legănaţi dulce de izbânda din munţi, dominaţi de subtile satisfacţii mediatice, moţii au crezut că ministrul Ramona Mănescu va cădea pe spate când îl va vedea pe Corneliu Olar, liderul delegaţiei, intrând în cabinetul său de la minister.

Au fost siguri că şefa de la Transporturi va cere secretarei un pahar cu apă pentru a-şi reveni din şocul produs de întâlnirea cu aceşti oameni cu însuşiri respectabile, despre care s-au făcut comentarii inconfundabile, uneori de proporţii cosmice.

Este limpede că previzibilitatea nu a fost judecată cum trebuie nici de salvatorii veniţi la Bucureşti, nici de cei care i-au desemnat să solicite spijin financiar pentru reconstrucţia unui drumul ce leagă localităţile Horea- Giurgiut-Zinzeşti. Au dat dovadă de niţică naivitate dacă s-au bazat doar pe faptul că numele lor, atât de frecvent mediatizat, va deschide uşi şi, eventual, va cântări greu în tentativa de a convinge autorităţile centrale să dispună alocarea unor fonduri necesare comunităţii din comuna Horea.

Mă tem că în acest caz nu te poţi impune deplin, dacă te manifeşti numai prin reacţie de moment. Era nevoie de altceva, poate de un alt tip de efort de modelare a pretextului că eşti un erou şi, deci, meriţi să fii ascultat la cel mai înalt nivel. Am senzaţia că domnul Corneliu Olar a preferat să rămână în liziera propriilor sale veleităţi şi închipuiri, dacă şi-a imaginat că această coana Joiţica de la Ministerul Transporturilor se va rupe în figuri, afişând o disponibilitate reală şi sinceră în orizontul aşteptărilor venite din partea unor oameni, care au nevoie de bani pentru refacerea unui drum public.

Din nefericire, cineva a apăsat prea mult pe aceeaşi clapă a pianului, exploatând apelative, gen „adevăraţi eroi”, de natură să dilueze seriozitatea unui demers social-economic, ce se impunea gândit profesional, nicidecum ca o nouă tentativă de ieşire la rampă pentru publicitate.

Nu pun la îndoială ideea de a fi utili comunităţii. Sau că moţii din Horea nu merită mai multă atenţie din partea autorităţilor centrale. Unii dintre ei au căpătat recompensa morală şi materială pentru acţiunea de salvare din ziua de 20 ianuarie. S-au afirmat, cinste lor!

Un lucru este însă evident, acela că „unii” au împrumutat modelul celor care rămân în tranşee şi după ce războiul s-a terminat.

Poate nu este un lucru rău, dacă iau notă de faptul că ipochimenii care ne conduc astăzi au auzit de comuna Horea din judeţul Alba doar datorită accidentului de avion, soldat cu doi morţi.

În mod normal, cineva-undeva trebuia să manifeste curiozitate şi, de ce nu, îngrijorare. Poate că unii s-au manifestat din dorinţa de a obţine ceva sau de a ieşi în faţă, aşa cum s-a spus despre moţii care au depus memoriu la Ministerul Transporturilor. Alţii au dorit doar să-şi vadă chipul la televizor, reuşind, încă o dată, să arate că nu le pasă de nevoile unor oameni, care nu cer decât să li se redea un bun social la nivelul de dinaintea tragediei din Munţii Apuseni.

Problema este mai gravă decât pare. Nu neapărat pentru că oamenii din Horea au făcut cale întoarsă fără niciun rezultat palpabil. În definitiv, nu cred că primarul comunei se aştepta ca Olar, singurul care a avut acces în biroul ministrului de resort, să fie atât de convingător încât să obţină aprobare pentru investiţie. Nici nu avea cum, este limpede. Şi totuşi, ca să fiu sincer, mă aşteptam la ceva mai multă inteligenţă de la înaltul demnitar Mănescu. Sau măcar la mici exerciţii de bună cuviinţă, la unele fineţuri de omenie.

Nu poţi spune că ai manifestat interes faţă de moţii din Horea, indiferent ce s-a spus despre ei, doar promiţindu-i şefului lor de delegaţie că vei trimite, nu se ştie când, o echipă la faţa locului pentru evaluarea drumului, probabil să numere pietrele lipsă, lăsându-i pe ceilalţi oameni din delegaţie să aştepte în picioare, pe hol, la uşa cabinetului ministerial. Ăsta nu se numeşte interes, ci şmecherie.

Şi când te gândeşti că doamna părea o fată cumsecade! Din păcate, aşa au crezut şi moţii din Horea când au hotărât să ceară bani pentru repararea unei căi rutiere. Astăzi, au altă părere.