Odiseea de 2000 de kilometri a biciclistului din Alba Iulia, Edgar David în Kirghizstan. Jurnalul unei lupte între psihic și fizic

Almond Edgar David a participat la una dintre cele mai grele curse de ultra-anduranță din lume, Silk Road Mountain Race. Edgar a pedalat în 9 zile, 14 ore și 7 minute, aproape 2000 de kilometri prin cele mai dure locuri din Kirghizstan. 

A fost o luptă continuă între fizic și psihic, cu ore întregi de pedalat fără oprire, între peisaje care îți taie respirația, sau pe drumuri presărate cu sârmă ghimpată. 

Biciclistul din Alba Iulia a redactat un jurnal de călătorie pentru cititorii alba24.ro. Rândurile scrise de Edgar sunt o mărturie a unei lupte pe care acesta a dat-o cu el.

În primul rând psihică, pentru că la un moment dat, intervine dorința de a renunța și fizică, în care corpul nu mai poate, însă durere trebuie învinsă.

CITEȘTE ȘI: Performanță pentru albaiulianul Almond Edgar la Silk Road Mountain Race, în Kirghizstan. 2000 de km străbătuți în 9 zile și 14 ore

De la start au plecat 172 de participanți, iar după o odisee, Egdar, s-a clasat pe locul 17. Locul 17 din 172 de participanți, asta înseamnă o performanță extraordinară.

Jurnalul Silk Road Mountain Race

Așteptând o cursă foarte dificilă la Silk Road Mountain Race, am decis să mă antrenez mai organizat, să nu pot da vina pe mine pentru un posibil insucces.

După un an de pregătire, ce a inclus pedalatul iarna la temperaturi în jur de 0 grade și alți 8000 de kilometri până în luna august, am ajuns în Kirghizstan într-o formă foarte bună, pregătit pentru această competiție, care la cei 1950 km, este văzută ca fiind cel mai dur eveniment de ultra anduranță pe bicicletă.

Primele două zile un test pentru corp

Fiind un eveniment în care ajungi să pedalezi peste o săptămână câte 16-17 ore pe zi, am folosit primele două zile ca un test, să observ cum reacționează corpul la altitudini de peste 3800 de metri, astfel poziția mea în clasament a fluctuat de la locul 10 până la locul 32, la primul checkpoint.

Primele zile au fost dificile din cauza căldurii, înregistrând temperaturi de peste 38 de grade, ce au necesitat peste 8 litri de apă și peste 8000 de calorii după prima zi.

În a treia zi a rămas fără apă

În ziua a 3-a în lipsa magazinelor deschise și a izvoarelor am rămas inevitabil fără apă, am filtrat apă din râuri până când peisajul a devenit prea deșertic pentru o urmă de apă, au urmat două ore grele, însetat și setat spre orașul Kazarman, pe niște drumuri de piatră aflate într-o stare deplorabilă.

Ajungând în oraș, am reușit să mă motivez să continui să pedalez prin noapte cu ajutorul unui mese consistente, din 4 feluri de mâncare. Am ajuns să dorm lângă o carieră de piatră sub cerul liber la 2200 de metri, doar cu sacul de dormit și un cer plin de stele.

Trafic, praf și primele dureri

Ziua a patra a reprezentat 200 de kilometri pe drumuri pline de trafic și praf, aproape integral pietruite, din acest punct au început să apară așteptatele dureri în punctele de contact cu bicicleta, care aveau să mă însoțească până la final. Din cauza prafului generat de traficul greu, m-am ales și cu o tuse urâtă, iar din cauza suprafețelor dure, am ajuns să-mi pierd deja simțul la o parte din degete.

Am continuat să pedalez și noaptea, însă la ultimul pas, situat la peste 3400 de metri au apărut niște probleme cu răul de altitudine, unde a trebuit să împing bicicleta timp de o oră cu o stare acută de amețeală și leșin.

A fost un prim moment de cumpănă, de care m-am chinuit să trec, pentru a putea ajunge la o altitudine mai joasă unde temperaturile să nu fie cu mult sub 0 grade. În compania lui Bob Dylan și a lunii pline, am reușit să cobor cu bine, dar destul de speriat, la 2800m.

Granița cu China, în ziua cinci

Ziua 5 a fost o zi mai scurtă, începută fără apă, ea a fost marcată de un lung platou la 3500 m aflat la granița cu China. În a doua parte a zilei am avut de trecut vreo 10 râuri, din ce în ce mai adânci cu altitudinea pierdută. Deși traseul nu prea dificil, pedalând toată ziua la peste 3000m m-a epuizat, astfel am decis să-mi închei tura odată cu apusul la Checkpointul 2, unde am dormit într-o iurtă la 3350m

Fosta graniță a Uniunii Sovietice, un drum cu bolovani și sârmă ghimpată

Ziua 6 am început-o la 4 dimineața cu un hike a-bike de o oră și jumătate pe fosta graniță a Uniunii Sovietice, o potecă cu pante de 20-25% plină de bolovani și sârmă ghimpată. Trecând de kilometrul 1000, am ajuns în orașul Naryn, cel mai mare de pe traseu, unde am reușit la un service auto să repar niște probleme la bicicletă și să mă aprovizionez pentru următoarele 24 de ore, fără nici o așezare pe traseu.

Și-a reparat bicicleta în interiorul norului cu descărcări electrice

Următoarea zi a fost marcată de furtuni, care la altitudini de peste 3000m devin și mai interesante, ajungând până la lapoviță. În unul din multele râuri de trecut am reușit să tai cauciucul, care ulterior a început să piardă aer, chiar în vârful Pasului Arabel (3839 metri), am fost nevoit să îl repar, chiar în interiorul norului cu descărcări electrice.

Cu mentalul mult mai jos decât altitudinea la care mă aflam, am trecut prin primul moment în care am vrut să abandonez, când lucrurile scapă de sub ce poți controla, atunci începe cursa cu adevărat. Am continuat să avansez prin ploaie și noroi, complet zugrăvit, până după cel de-al treilea Checkpoint.

Ultima treime din cursă cu porțiuni mari fără pedalat

Au mai rămas doar 600 de kilometri, însă ultima treime din cursă este și cea mai dificilă cu multe porțiuni de ore bune fără pedalat. Ziua 8 a debutat cu lunga urcare pe pasul Tosor, de la 1600 metri și până la 3900 de metri.

După o medie de 5 ore de somn, mi-am permis o noapte de 7 ore, pentru prima dată la o cazare. Astfel pe ascensiune am avut suficiente resurse, stabilind și cel mai rapid timp din cursă, conform Strava.

Cum orice moment bun nu durează prea mult în această cursă, pe coborâre am fost întâmpinat de vânturi puternice din față care au redus viteza de deplasare spre 10 km/h pentru restul zilei. În urma furtunilor trecerile de râuri au devenit și mai dificile, apa rece trecând cu mult peste brâu, astfel am pierdut peste 30 de minute și multă energie să trec un râu nervos.

Ultimele două zile lupta dintre psihic, fizic și bicicletă

Ultimele 2 zile au fost un roller-coaster de emoții care au fost amplificate de dureri și tot mai multe defecțiuni la bicicletă, din cauza unui progres modest în ziua anterioară din cauza vântului, am reușit să rămân și fără mâncare, fiind nevoit să pedalez câteva ore cu un “empty tank” până în orașul Kochcor.

În a doua parte a zilei a urmat un nou pas la peste 3500m, Shamshy, pentru care a trebuit să împing la bicicletă undeva la 5 ore peste bolovani, inclusiv pe coborârea abruptă.

Din dorința de a termina cât mai repede și a curma durerile, am decis să cresc ritmul și să pedalez până târziu în noapte, cu mai puțin de 4 ore dedicate somnului.

Cel mai greu moment: Ultima zi

Ultima zi a presupus străbaterea unor urcări numite “bonus climbs”, care deși nu ating altitudini alpine, au necesitat câteva ore bune de împins bicicleta pe pante de peste 15%. Am reușit să recuperez în jur de 5 poziții, cu un ritm bun.

La jumătatea zilei am întâmpinat probleme la roată, cu doar 100 km înainte de final, am crezut că, cursa mea s-a terminat. Am reușit totuși să continui deplasarea, la o viteză mai redusă fiind în continuu frânat de roata defectă.

La baza ultimului pas din competiție, Kok-Ayrik care ajunge la 3900 m am primit o ultimă doză din ospitalitatea kirghiză, fiind invitat la un ceai într-o iurtă. Urcarea dificilă, printre ghețari a oferit cadrul perfect pentru o ultimă descărcare și o reflexie asupra a ce am îndeplinit, fiind continuu motivat de susținerea primită de cei de acasă. La sfârșit, totul este despre memoriile și oamenii care m-au ajutat să le creez.

O să pot călătorii mental mult timp de acum înainte pe potecile și amintirile din Kirghizstan

După ultimele provocări, o coborâre plină de bolovani, prea puțin parcursă pe bicicletă și un drum intens circulat de camioane noaptea, așa am ajuns la final, aproximativ întreg pe locul 17 din 178 de concurenți.

Epilog:

Odiseea mea din Kirghizstan poate fi rezumată simplu, cu starea mea în majoritatea dimineților, când adunam piesele rămase și cream un biciclist motivat să se avânte spre noi provocări, deși cu o seară înainte îmi promiteam că nu o să mai continui.

Am improvizat în fața elementelor neprevăzute, m-am “aranjat” cât să nu mai pot pedala următoarele săptămâni, am traversat munți pe timp de noapte și cel mai important, am întâlnit oameni minunați along the way. Rămas bun acum, ne vom vedem mai departe pe drum!, a transmis Edgar pentru cititorii alba24.ro.

sursă foto: Arhiva personală Edgar David.