Connect with us
Advertisement

Administrație

OFICIAL: Pensiile nu cresc în acest an. Dispare sporul de 30% la prefecturi și nu se mai acordă vouchere de vacanță. Proiect

bani

Publicat

Proiectul de ordonanță de urgență care prevede menținerea punctului de pensie la 1.442 de lei în 2021, neacordarea voucherelor de vacanță, eliminarea unor sporuri și tarifele de transport reduse cu 50% pentru studenți a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor.

În anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării și data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, arată expunerea de motive a proiectului.

În anul 2021, autoritățile și instituțiile publice nu acordă vouchere de vacanță.

Studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval. Articolul de lege care acorda gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a va fi abrogat.

Abrogarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Această măsură a creat o situație discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituții publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și a generat nemulțumiri în rândul acestora.

Se propune prorogarea până la 1 aprilie 2022 a datei de intrare în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar. Această lege aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituțiilor publice cât și din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială și de asistență socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creșterea compensației serviciului public de transport feroviar de călători și a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.

Se propune modificarea art. 3.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, cu modificările și completările ulterioare, în vederea instituirii unui cadru legal general pentru organizarea de toate unitățile sanitare din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională să organizeze centre de vaccinare împotriva COVID-19.

Finanţarea centrelor organizate suplimentar peste numărul aprobat prin Strategia de vaccinare împotriva COVID – 19 în România, se asigură de la bugetul de stat prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.

În actualul context generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, se propune adoptarea unor noi măsuri care să permită asigurarea accesului la testarea și vaccinarea împotriva COVID-19 în condiţii de siguranţă, eficacitate şi echitate pentru prevenirea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 și a personalului ministerelor și instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională trimis în misiune permanentă în străinătate. Cheltuielile privind testarea și vaccinarea acestuia se suportă din bugetele instituțiilor trimițătoare.

Potrivit Ministerului Finanțelor:

Modificările în ceea ce privește pensiile determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 8,922 miliarde lei, respectiv 0,8% din PIB.

Neacordarea voucherelor de vacanță în anul 2021 determină o reducere a deficitului bugetar cu 1,653 miliarde lei, respectiv 0,15% din PIB.

Eliminarea sporului de 30% pentru personalul instituţiilor prefectului determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 23,8 milioane lei.

surse: Mediafax, HotNews

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement