Poveștile cârciumilor și a barurilor uitate din Alba Iulia: Unde erau ”La Porumbelul”, ”Cârciuma lui Julanu” sau cazinoul civil

Locurile în care oamenii se întâlnesc să bea și să discute au fost dintodeauna prezente în fiecare etapă a istoriei. Dacă în prezent la Alba Iulia, barurile și cafenelele sunt cam prin fiecare cartier sau zonă turistică, în trecut erau doar câteva și fiecare are o istorie a sa. 

Istoricul Valer Moga a prezentat pe scurt câteva localuri din trecut, din Alba Iulia, în cartea Memoria Urbis. Este vorba despre localuri care își împărțeau clientela.

Fie că vorbim de soldați sau de simpli cetățeni, fiecare categorie socială avea locația preferată. Istoricul a mers pe urma localurilor din ultimele două veacuri încheiate. Iar din secolul al XVIII-lea, au existat la Alba Iulia două zone urbane cu o viaţă distinctă: Cetate și Oraşul de Jos, cu o populaţie preponderent românească, dar din care nu au lipsit evreii, maghiarii şi germanii.

Cei care mergeau într-o cârciumă sau într-un restaurant din Cetate erau în principal militarii, iar unul dintre localurile frecventate era „Galambovendéglő”, restaurantul „La porumbelul”, potivit pozelor care au mai rămas și a scrierilor din vremurile respective, pare un local frecventat mai degrabă de soldaţii de rând.

Corpul ofiţeresc al Cetăţii a avut iniţial la îndemână pentru petrecerea timpului liber un modest chioşc situat vizavi de pavilionul de locuinţe militare – celebrul Babilon.

Dar de la 1900, ofiţerilor li s-a pus la dispoziţie un local situat la înălţimea prestigiului lor de corp de elită. Este vorba de cazinoul militar, înălţat pe locul fostului chioşc. Fără a excela printr-un stil arhitectonic bine definit, noul local avea în centrul său o sală cu dimensiuni generoase în care se desfăşurau marile ceremonii şi aniversări, revelioanele la care participau ofiţerii cu soţiile lor.

Cazinoul militar mai cuprindea, dispuse pe două niveluri, numeroase săli în care se putea juca biliard sau cărţi, în care se putea fuma, consuma o băutură sau o cafea. Nu greşim, sper, dacă ne gândim că una dintre săli adăpostea o bibliotecă.

La 1 decembrie 1918, cazinoul militar din Alba Iulia a oferit, prin sala sa de ceremonii, spaţiul cel mai potrivit pentru desfăşurarea Marii Adunări Naţionale şi care a devenit, de atunci, Sala Unirii.

Cârciuma lui Julanu

În oraşul de jos, în cartierul Lipoveni, s-a desfăşurat pe la sfârşitul veacului al XIX-lea o experienţă de viaţă comunitară pe care, în lipsa documentelor, am fi crezut-o imposibilă.

Este vorba de cârciuma lui Julanu. Numele localului provine de la cel al cârciumarului, Iuliu Cricovean, pe care localnicii nu şi-au prea bătut capul să-l pronunţe corect.

Cârciuma avea o sală mare pentru jocuri populare şi pentru teatru ţărănesc, o încăpere cu ziare româneşti, unde se adunau cei cu ştiinţă de carte, de asemenea, o popicărie. Documentul nici nu vorbeşte în primul rând de sala în care, în zilele de sărbătoare, unii dintre localnici se adunau la discuţii şi la un pahar de băutură.

Curatorii bisericii ortodoxe din Lipoveni (ţărani înstăriţi, meseriaşi, învăţătorul confesional), în frunte cu protopopul Nicolae Ivan, viitorul episcop al Clujului, ar fi putut închide cârciuma din motive de moralitate. Dar au preferat s-o frecventeze, să vegheze asupra ei şi s-o îndrume spre condiţia de „club ţărănesc”, dacă se poate vorbi de aşa ceva.

În centrul oraşului îşi desfăşura activitatea un alt local, pe care putem să-l numim şi instituţie, cazinoul civil, numit şi reduta oraşului. Clădit într-o primă fază la 1839, a fost reamenajat în mai multe etape şi era administrat de primărie.

Cazinoul avea un public mai bine situat social, alcătuit în general din maghiari, fără să fie însă exclusivist din punct de vedere etnic. Accesul în cazinou era permis numai celor care-şi plăteau taxa de membru.

Pe lângă sălile cu mese de biliard şi jocuri de societate, cazinoul avea o colecţie de 1600 de cărţi care, multă vreme, a fost singura bibliotecă publică a oraşului. Pentru cei din afară, reduta avea un salon de restaurant şi o grădină de vară deschisă spre parcul oraşului, care o înconjura.

Cazinoul civil găzduia adesea reprezentaţii muzicale şi teatrale. Poate nu este lipsit de interes faptul că în spaţiile sale şi-au ţinut spectacolele, şi înaintea Primului Război Mondial, trupe dramatice din România. Aşa s-a întâmplat, spre pildă, în 1913, când Victor Antonescu, o legendă a scenei româneşti, şi-a făcut acolo prezenţa pentru prima dată, însoţit de actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti.

În 1921, cu prilejul pregătirilor pentru încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia, eveniment care avea să se desfăşoare în anul următor, cazinoul civil a fost reamenajat, adăugându-i-se, în principal, o sală de spectacole cu 400 de locuri. A fost cunoscut în continuare sub numele de Sala Caragiale, dar din acest moment, destinul său pătrunde în altă poveste, a precizat istoricul Valer Moga.

Proiectul Memoria Urbis a fost desfăşurat de Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia (prin Departamentul de Istorie, Arheologie și Muzeologie) în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google Newsz