Eveniment
Rabla Clasic şi Rabla Plus 2022: Data lansării programelor și ghidul de finanțare au fost publicate în Monitorul Oficial AFM
Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” din acest an vor fi lansate cel târziu pe data de 8 februarie. Anunțul a fost făcut joi, 3 februarie, de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Acestea erau programate să demareze vineri, 4 februarie.
„Ghidurile pentru Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2022 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial în data de 02.02.2022. Ulterior publicării se vor lansa Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus 2022, cel târziu pe 8 februarie”, a precizat instituţia, pe pagina de Facebook.
DOCUMENT: Ghid de finanțare programe Rabla Clasic 2022 și Rabla Plus2022
Anul trecut, cele două programe guvernamentale au demarat pe data de 26 aprilie atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, declara luna trecută că ediţia din acest an a programului „Rabla” va începe pe data de 4 februarie, în Vinerea Verde, cu un buget de 1,2 miliarde lei.
„În câteva zile se finalizează Programul „Rabla” pentru versiunea 2022 – 2024. Am promis asociaţiilor de profil predictibilitate şi dorim să prezentăm un program care are ca obiective nu închiderea porţilor imediat după terminarea banilor, ci o etapizare şi o predictibilitate în ceea ce priveşte finanţarea şi avantajele unui asemenea program.
La ora actuală există măsuri de încurajare a celor care vor să cumpere maşini noi, inclusiv pentru a susţine industria autohtonă de producere a autoturismelor.
Programul „Rabla” pentru acest an va fi lansat în 4 februarie, în Vinerea Verde (…) este prima dată când planificăm implementarea celor două programe pe 3 ani.
Este prima dată, când, în urma discuţiilor, consultărilor pe care le-am avut cu asociaţiile producătorilor auto şi asociaţiile importatorilor/comercianţilor auto am pregătit un program pe 3 ani, asigurând astfel predictibilitate, asigurând astfel implementarea unor programe publice, unor politici publice în acest domeniu astfel încât rezultatul scontat, cel al scoaterii din circulaţie a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani până în 2026 să fie realizat, atins.
Vom asigura în 2022 cel mai mare buget pe care l-au avut vreodată Rabla Clasic şi Rabla Plus şi acest buget va fi de peste 1,2 miliarde lei”, a spus Tanczos.
Ministrul a explicat că, pentru a atinge obiectivul propus pentru 2026, a fost crescut bonusul de casare, iar în 2022 se poate ajunge la o sumă maximă de 16.500 lei în cazul în care beneficiarul va preda la casare două autoturisme, ambele mai vechi de 15 ani.
Acesta va beneficia şi de prima de 3.000 de lei pentru hibrid sau 1.500 lei pentru emisii CO2 scăzute.
Programul „Rabla Clasic” din 2022 are la bază acordarea unei tichet în valoare de 6.000 lei pentru o maşină veche casată, sau de 9.000 lei pentru casarea a două vehicule uzate, informează Agerpres. Tichetul este utilizabil doar pentru achiziţia unei maşini noi cu noxe emise de maximum 160 g CO2/km în regim WLTP. Pentru achiziţia unui autoturism nou se pot folosi maximum două tichete Rabla.
Utilizatorul poate beneficia de următoarele eco-bonusuri suplimentare:: un eco-bonus de 1.500 lei – pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară; un eco-bonus de 1.500 lei – pentru cumpărarea unei maşini al cărei motor generează emisii de CO2 mai mici sau egale cu 119 g CO2/km în regim WLTP; un eco-bonus de 1.500 lei – pentru achiziţia unei maşini noi cu sistem GPL/GNC; un eco-bonus de 3.000 lei – pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid (fără Plug-In).
În cazul programului „Rabla Plus”, cei care optează pentru o maşină 100% electrică sau hibrid Plug-in pot beneficia de următoarele tipuri de vouchere:
- un eco-tichet de 20.000 de lei pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WLTP (cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi);
- un eco-tichet de 23.000 de lei, pentru achiziţia unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 78 g CO2/km în regim WTLP (cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi);
- un eco-tichet de 45.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării unei maşini vechi;
- un eco-tichet de 48.000 de lei pentru achiziţia unei maşini 100% electrice, cu condiţia obligatorie a casării a două maşini vechi.
- De asemenea, se poate acorda un eco-bonus în valoare de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat care este mai vechi de 15 ani şi are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Conform datelor AFM, în 2021, vechimea parcului auto din România era de 16,8 ani, în timp ce, în 2010, se situa la sub 10 ani.
sursa: digi24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News