Connect with us

Eveniment

Proiect pentru dezvoltarea unui catalog național al serviciilor publice. Ce informații pentru cetățeni va oferi platforma digitală

Modificare la legea achizițiilor publice

Publicat

Mai mulți parlamentari propun realizarea unui catalog național al serviciilor publice (CNSP), o platformă digitală în care cetățenii vor putea consulta lista serviciilor publice oferite de instituţiile statului, care sunt paşii necesari pentru obţinerea fiecărui serviciu, gradul de digitalizare al serviciului, condiţiile de acces şi costurile implicate. 

Propunerea legislativă privind organizarea, funcționarea și administrarea Catalogului Național al Serviciilor Publice a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere pe 1 iulie.

Potrivit inițiatorilor, România se confruntă de ani de zile cu provocări sistemice în ceea ce priveşte digitalizarea serviciilor publice. Acestea se traduc printr-o interacţiune greoaie şi ineficientă între cetăţeni şi administraţie, o lipsă de transparenţă privind serviciile oferite şi o fragmentare accentuată a modului în care aceste servicii sunt furnizate pe teritoriul naţional.

Conform Indicelui Economiei şi Societăţii Digitale (DESI) publicat de Comisia Europeană, România s-a clasat constant în ultimele poziții în ceea ce priveşte digitalizarea serviciilor publice. În clasamentul DESI 2023, România ocupa locul 26 din 27 în Uniunea Europeană, fiind depăşită doar de Bulgaria.

Astfel, legea propusă are ca obiectiv instituirea unui sistem naţional unic de evidenţă, organizare şi monitorizare a serviciilor publice, denumit Catalogul Național al Serviciilor
Publice (CNSP).

Acesta va constitui o platfomă digitală naţională, accesibilă publicului, prin intermediul căreia orice cetăţean sau entitate va putea consulta:

  • lista serviciilor publice oferite de instituţiile statului
  • paşii necesari pentru obţinerea fiecărui serviciu
  • gradul de digitalizare al serviciului
  • condiţiile de acces şi costurile implicate

Mai mult, legea instituie obligaţia prestării serviciilor publice de către structurile teritoriale în baza unei proceduri unice, aprobată la nivel central, eliminând discrepanţele între
judeţe şi introducând coerenţă în actul administrativ.

Autoritatea pentru Digitalizarea României va fi responsabilă de dezvoltarea, administrarea, mentenanţa şi securitatea platformei CNSP.

Catalog Național al Serviciilor Publice – ce informații va conține

Potrivit proiectului, informaţiile înregistrate în CNSP trebuie să cuprindă cel puţin umătoarele date cu privire la serviciul public:

  • denumirea completă a serviciului public;
  • datele de identificare ale instituţiei sau autorităţii publice care furnizează serviciul public;
  • cadrul legal de reglementare;
  • descrierea succintă a serviciului public şi scopul acestuia;
  • categoriile de beneficiari;
  • paşii necesari pentru obţinerea serviciului public, inclusiv documentele solicitate;
  • termenele de soluţionare şi livrare;
  • statusul digitalizării serviciului public;
  • mecanismele de accesare a serviciului public;
  • taxele aferente utilizării serviciului, dacă este cazul;
  • modalitatea de plată, dacă este cazul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.