Connect with us
Publicitate

Abrud

Proiectul eșuat de la Roșia Montană: Care e data limită pentru o decizie la Washington. Gabriel Resources: Amânarea e frustrantă

Publicat

Proiectul eșuat de la Roșia Montană: Gabriel Resources Ltd., compania aflată în proces cu Statul Român în proiectul ratat de exploatare a aurului de la Roșia Montană, a anunțat data limită până la care Tribunalul de Arbitraj de la Washington trebuie să anunțe o decizie. 

Termenul avansat de companie, care citează regulamentul ICSID, ar fi 12 martie 2024.

”Potrivit Regulii 46 a Regulamentului de Arbitraj al ICSID, Tribunalul trebuie să emită decizia sa finală către părți în termen de 120 de zile de la închiderea procedurilor, cu condiția ca Tribunalul să poată lua încă 60 de zile suplimentare dacă nu poate elabora Decizia în acest interval de timp.

Tribunalul a notificat părțile că, conform Regulii de Arbitraj 46, a prelungit perioada pentru elaborarea și semnarea Deciziei cu încă 60 de zile.

Prin urmare, Tribunalul trebuie să emită Decizia până cel târziu la 12 martie 2024” a transmis Gabriel Resouces, într-un comunicat de presă.

Președintele și Directorul Executiv al companiei, Dragoș Tănase a declarat că amânarea suplimentară a emiterii unei decizii de către Tribunal este ”frustrantă pentru toți cei implicați, însă sperăm că decizia va fi luată mai devreme decât data limită finală”.

Reamintim că procedurile din cadrul Centrului Internațional pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile Bancii Mondiale („ICSID”) împotriva României au fost declarate închise de către tribunalul arbitral la 14 septembrie 2023.

Acțiunea companiei Gabriel Resources a fost înregistrată în anul 2015. Canadienii solicită României daune în valoare de 6,5 miliarde, potrivit unor surse.

Statul român este reprezentat în litigiul cu Gabriel Resources de către consorţiul format din casa elveţiană de avocatură Lalive din Geneva şi firma românească Leaua şi Asociaţii.

Gabriel Resources vs. Statul Român este ”vedeta” litigiilor aflate în dispută la International Centre for Settlement of Investment Disputes – ICSID, din punct de vedere al mizei financiare.

Cu toate acestea, paradoxal dar poate nu întâmplător, publicul din România nu știe mai nimic despre acest proces.

De menționat că reprezentanții Statului Român au menținut pe toată perioada celor aproape nouă ani de judecată un secret total în legătură cu evoluția cazului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate