Patru MILIARDE de dolari: Miza proiectului ratat de la Roșia Montană! Un fond de pe Wall Street susține ”Gabriel Resources” împotriva României!

Disputa pentru proiectul minier de la Roșia Montană, derulată în tăcere sub tutela Băncii Mondiale ar putea lăsa România fără 4 miliarde de dolari. Pariază pe asta un fond de investiții de pe Wall Street care susține financiar procesul deschis de ”Gabriel Resources” statului român, în schimbul unui procent din câștig. Procesul are loc într-o tăcere absolută, agreeată atât de România, cât și de compania străină. Proiectul minier a fost unul ”cu cântec”, încă de la început fiind implicate servicii secrete și personaje controversate. O istorie la zi a situației fostei viitoare investiții din Munții Apuseni.

Vă mai amintiți campania ”Ce ai face cu patru miliarde de dolari?” inițiată cu vreo 6 ani în urmă de Roșia Montană Gold Corporation? Pe scurt, era vorba despre niște spoturi video care reprezentau oameni ”simpli”, ”opriți” pe stradă și întrebați în ce proiect ar trebui să investească România patru miliarde de dolari? Un fel de vox-populi. Răspunsurile erau la fel de ”simple” precum erau și respondenții. Toate nevoile țării erau enumerate, de la autostrăzi la educație, sere pentru legume românești și bani pentru IMM-uri. Importantă era însă concluzia: ”Proiectul de la Roșia Montană aduce României patru miliarde de dolari respectând standardele de mediu”. Mesajul are o oarecare relevanță abia acum, când România ar putea pierde exact (!) 4 miliarde de dolari în urma unui proces netransparent aflat pe rolul Centrului Internațional pentru Soluționarea Disputelor legate de Investiții din cadrul Băncii Mondiale.

Așadar, să nu fi fost vorba, încă de la început, de bani pe care România ar fi putut să îi ia în cazul începerii proiectului, ci despre bani pe care statul ar putea fi obligat să-i dea, în cazul blocării acestuia? Surse din cadrul companiei ”Gabriel Resources” au spus pentru alba24.ro că indiferent de echipele de management care s-au perindat la conducere, a fost ”cultivat un comportament juridic adecvat ținând cont de situația în care s-ar ajunge la proces”. Aceasta înseamnă că ”Gabriel” a avut întotdeauna o strategie cu finalitate legală, care să-i confere un avantaj în cazul unei dispute la instanțele internaționale. De cealaltă parte, statul a avut un comportament ambiguu, schimbările de miniștri și schimbările de poziție ale guvernelor, contribuind la aceasta.

Tratate bilaterale, la momentul ”oportun”

Gabriel Resources vs. Statul Român este ”vedeta” litigiilor aflate în dispută la International Centre for Settlement of Investment Disputes – ICSID, din punct de vedere al mizei financiare. Cu toate acestea, paradoxal dar poate nu întâmplător, publicul din România nu știe mai nimic despre acest proces. Potrivit tratatelor bilaterale între România, Marea Britanie și Canada (unde sunt înregistrate filialele ”Gabriel”), în baza cărora se desfășoară disputa juridică amintită, companiile britanice și canadiene au dreptul să dea România în judecată dacă consideră că acțiunile statului le aduc prejudicii. Și companiile românești pot da în judecată cele două țări, dar, bineînțeles, nu este cazul. În plus, tratatele au fost semnate în 2011, când situația exploatării de la Roșia Montană începea să se clatine serios. Care a fost atunci motivul pentru care România a acceptat semnarea celor două tratate din care nu câștiga nimic?

Transparența zero: punct comun al celor două părți

Tratatul cu Canada presupune transparență. În cazul unui proces, cum este acesta, publicul are dreptul să aibă acces la audieri și la documentele juridice, cu excepția cazurilor în care sunt discutate informații confidențiale sau secrete de stat. Această regulă poate fi ignorată, dacă părțile din proces au ajuns la un acord prin care doresc restricționarea accesului, iar curtea de arbitraj a Băncii Mondiale acceptă regulile stabilite de părțile implicate. Și din moment ce documentele procesului nu sunt publice (în ciuda deciziei unei instanțe din Cluj Napoca), înseamnă că nici statul și nici compania să nu doresc ca publicul din România (în special) să nu aibă acces la acest proces cu o miză uriașă.  Nu se știe ce resurse implică procesul, ce strategie este urmată, ce pleadează partea română… De fapt, nu se șite mai nimic.

Potrivit unui raport internațional, făcut public astăzi (14 februarie 2017) de Corporate Europe Observatory, ”Gabriel Resources” și guvernul român țin departe de ochii publicului datele acestui proces, iar documentele esențiale rămân secrete. ”Ambele părți au eșuat în a derula acest arbitraj într-o manieră transparentă. Această lipsă de transparență este incompatibilă cu obligațiile României de a asigura cetățenilor ei dreptul de acces la informație” spune Marcos Orellana de la Centrul pentru Drept Internațional de Mediu, avocat care acordă asistență celor de la Alburnus Maior și care, de altfel, a participat la prima audiere de la Washington, în calitate de observator (la sfârșitul anului trecut). Acesta a constatat că ”audierea nu a fost transmisă online, ci prin televiziune cu circuit închis, numai pentru cei care se aflau în clădirea tribunalului, fără acces la prezentările powerpoint făcute de părți”.

Bani de pe Wall Street, pariați pe investiția de la Alba

Raportul amintit este intitulat ”Goana după aur se mută în tribunalele de investiții” și a fost publicat astăzi de către Corporate Europe Observatory (co-editat de Mining Watch România, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu și Alburnus Maior). Documentul aduce o informație inedită și surprinzătoare legată de faptul că un fond de pe Wall Street pariază împotriva statului român și susține financiar compania ”Gabriel Resources” în acest proces, urmând să primească o felie serioasă din eventualul câștig. Este vorba despre ”Tenor Capital Management” care plătește avocații companiei, în schimbul unui procent din câștig. Fondul este specializat în asemenea operațiuni. Spre exemplu, în 2016, în cazul Crystallex vs. Venezuela, ”Tenor Capital Management” a obținut 1,4 miliarde de dolari, în urma celor 36 de milioane de dolari ”investite” în caz. Asemenea aranjamente financiare ridică mult costurile de apărare ale statului român, în acest caz și dezechilibrează mult balanța. Primul efect: intimidarea autorităților fiscale din România în legătură cu o investigație legată de rambursări de TVA în valoare de 27 de milioane de lei pentru activități de PR, promovare și consultanță.

Cu cine se apără România?

Potrivit siteului celor de la ICSID, ”Gabriel Resources” este reprezentată de White & Case din Washington DC, o firmă care își propune ”să ajute companiile, guvernele și instituțiile financiare să își atingă ambițiile globale”. De cealaltă parte, România a apelat la consorțiul format din LALIVE Geneva și Leaua & Asociații din București. Statul a mai apelat la acest consorțiu și în cazul unui litigiu început în 2010 la Tribunalul Arbitral ICSID, reușind să evite plata a aproape 500 de milioane de dolari către Hassan Awdi, Entreprise Business Consultants Inc și Alfa El Corporation, într-un alt caz celebru: Rodipet.

Cum s-a ajuns la 4 miliarde de dolari?

La jumătatea anului 2015, ”Gabriel Resources” reclama statul român la ICSID, acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investițiilor semnate de autoritățile române cu cele canadiene și britanice, la șase luni după ce compania a emis o notificare de litigiu președintelui, premierului și Guvernului României, invitând autoritățile române să discute găsirea unei soluții amiabile. Potrivit reprezentanților companiei, nu au primit nici un răspuns. „Prin acțiunile și inacțiunile sale, România a blocat și a împiedicat implementarea proiectului, cu încălcarea drepturilor investitorilor și fără justă compensație, privând efectiv Gabriel Resources de valoarea investițiilor sale. Tratamentul aplicat de România Gabriel Resources și investițiilor sale încalcă obligațiile prevăzute de tratatele bilaterale de protejare reciprocă a investițiilor, provocând pierderi semnificative Gabriel Resources. În cererea sa de arbitraj, Gabriel Resources solicită compensarea integrală care i se cuvine potrivit prevederilor tratatelor pentru faptul că i-au fost încălcate drepturile cu privire la dezvoltarea proiectului, ca o consecință a violării de către România a acestor tratate”, se arăta într-un comunicat al Gabriel Resources de la acea dată. De asemenea, compania mai preciza că a investit în total aproape 700 milioane dolari în proiectul de la Roșia Montană, bani pe care îi vrea înapoi împreună cu profiturile potențiale. În concluzie, managementul companiei a fost perfect, de vină fiind doar statul.

Offshore și personaje controversate

Roșia Montană a devenit celebră după ce un personaj controversat, cu legături în serviciile secrete româneşti şi străine, pe nume Frank Timiş, a iniţiat, în spatele unui offshore, un proiect de extragere a aurului din mină folosind tehnica separării aurului prin cianură.

Toată povestea a început în 1994, când Ministerul Industriilor a elaborat o listă a proiectelor prioritare pentru cooperare internaţională în industria minieră. Dintre acestea, cel mai important era cel de la Roşia Montană, despre care existau informaţii certe cu privire la concentraţia ridicată de aur care există în acest zăcământ. Un an mai târziu, în 1995, Consiliul de Administraţie al RAC Deva, transformată între timp în Minvest, a elaborat un caiet de sarcini prin care se prevedea găsirea unui partener străin care să asigure surse de finanţare şi care să primească 49% din afacere, restul de 51% urmând să rămână părţii române. În acel an, compania australiană Gabriel Resources NL, cu sediul în Oxleigh dr. Malaga (Australia de Vest), reprezentată de omul de afaceri Frank Timiş, a transmis autorităţilor române o scrisoare de intenţie prin care propunea tocmai o cooperare pentru prelucrarea minereurilor auro-argintifere în amestec cu steril vechi de la Roşia Montană, Gura Barza – Brad şi Zlatna.

Servicii secrete și o asociere ca în anii 90…

Acordul semnat între cele două părţi la data de 4 septembrie 1995 a avut, însă, cu totul alte elemente decât cele stabilite iniţial de Consiliul de Administraţie al RAC Deva. Prin acest acord, statul român detinea maxim 49% din afacere, iar partenerul străin –compania australiană obscură şi fără nici un fel de experienţă în domeniu – restul de 51%.
La acea dată, Gabriel Resources NL nu a depus nici un fel de documente care să ateste bonitatea firmei, dar, cu toate acestea, afacerea, care era în totală contradicţie cu deciziile anterioare ale Consiliului de Administraţie de la RAC Deva, s-a realizat. Reprezentanţii Regiei au trecut imediat la treabă şi au transmis, fără acordul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, licenţele de exploatare din zonele vizate de proiect către Gabriel Resources NL.

În acest fel, firma din Australia de Vest a reuşit o asociere pe uşa din dos cu statul. Afacerea a fost perfectată cu Frank Timis, un om de afaceri cu un trecut dubios şi cu legături în serviciile secrete (a sponsorizat din postura de proprietar al proiectului de la Roşia Montană, o adunare a şefilor de servicii secrete din Europa Centrală şi de Est, la Snagov).

Ponderea statului român s-a diminuat şi mai mult printr-o serie de acte, semnate de către directorii de la RAC. Astfel, un act adiţional semnat în 1997 cu Frank Timiş de către reprezentanţii companiei de la Deva, fără acordul Consiliului de Administraţie al societăţii, a adus înţelegerea cu Gabriel Resources foarte aproape de ceea ce „australienii” intenţionau încă de la început: statul român poate deţine 20% până la 35% din afacere (dacă aduce aport în natură).

Afacere pierdută felie cu felie

Că Gabriel Resources NL, spre deosebire de statul român, ştia ce face încă de la început, o dovedeşte înscrierea la Bursa de Valori din Vancouver (în data de 25.04.1997) a firmei Gabriel Resources cu sediul în Denver, Colorado. Compania a înaintat un prospect realizat de Goespel Shields & Partners (firma de brokeraj) ce arată că ar deţine 80% dintr-o viitoare exploatare minieră din România, mai precis cea de la Roşia Montană.

Problema este, însă, faptul că societatea mixtă, SC Eurogold Resources SA, formată de RAC Deva (33,8%), Gabriel Resources Ltd. Canada (65%) şi încă câteva societăţi româneşti cu procente insignifiante (Cartel Bau SA Cluj-Napoca, Foricon SA Deva si Comat Trading SA Bistrița), s-a infiinţat în 11.06.1997, cu două luni după înscrierea Gabriel Resources pe bursă.
În noua firmă, partenerul australian s-a metamorfozat în „Gabriel Resources Ltd.„, cu sediul în paradisul fiscal Channel Islands, Marea Britanie, reprezentat prin Frank Timiş şi Gerard Edward Wood. Un ultim act adiţional semnat de directorul general de atunci al RAC Deva a pus capac afacerii în ceea ce priveşte procentul ce îi revenea părţii române. Ponderea RAC Deva a scăzut de la 33,8% la 19,3%. Decizia s-a luat din nou fără a exista mandate din partea Adunării Generale a Acţionarilor. Miza: 310 tone de aur şi aproximativ 1600 de tone de argint. O parte dintre aceste date s-au regăsit într-un dosar deschis de DNA cu mai mulți ani în urmă, care s-a terminat exact așa cum a început: discret.

Ce n-ai face cu 4 miliarde de dolari?

Au urmat ani întregi de războaie de imagine cu toată lumea: militanţi, activişti, instituţii ale statului, presă, public… care au costat zeci de milioane de euro, bani cheltuiți cu o eficienţă discutabilă. Managementul companiei a fost asigurat succesiv de mai multe echipe, niciuna nereușind să ”pornească” investiția. În final, scandalul cu miză enormă a ajuns în faza arbitrajului internațional. Cu ajutorul unor super-avocați, compania va încerca să îi facă pe români să plătească cele 4 miliarde de dolari, după ce, cu câțiva ani înainte, îi întreba ce ar face cu ei. Nici unul dintre ”oamenii simpli” din campaniile ”Gabriel” nu au răspuns că i-ar da companiei, drept despăgubire. Probabil că întrebarea corectă ar fi fost: ”ce n-ai face cu 4 miliarde de dolari?”