Actualitate
Românii ar putea obține dreptul de a ține adunări publice și după ora 23, în cazuri „excepționale” decise de primării. Propunere legislativă, la Senat

Propunere legislativă pentru modificarea art.2 din Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 16 octombrie.
Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari PNL, actuala lege, realizată în 1991 , a fost gândită în special pentru adunările publice de tip protest, miting, demonstrație, specific anului aprobării ei, și nu permite organizarea de evenimente culturale, religioase , după ora 23.00, acest tip de evenimente fiind incluse în categoria „adunări publice”.
„În urma sesizărilor venite din partea unităților administrativ-teritoriale privind restricția dată de lege de a desfășura evenimente după ora 23.00, cum ar fi zilele municipiului/orașului/comunei, celebrarea revelionului, a unor sărbători religioase, evenimente importante în plan local, cât și în urma solicitărilor primite din partea organizatorilor de evenimente culturale care doresc realizarea de evenimente după ora 23.00 care nu implică amplificare audio, cum ar fi proiecții 3D, expoziție de picturi în aer liber, consider necesară o actualizare a legii care să reflecte nevoile actuale”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.
Inițiatorii susțin astfel că, pentru a asigura un cadru legislativ care permite organizarea de evenimente de impact și de importanță pe plan local, este necesară introducerea posibilității ca autoritatea locală să poată da o derogare pentru organizarea evenimentelor după ora 23.00, doar în cazuri excepționale.
sursa: senat.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News