SÂMBĂTĂ: Legionari romani și războinici daci, din nou la cetatea dacică Apovlon de la Piatra Craivii

Legionari romani și războinici daci complet echipați vor reconstitui sâmbătă, 6 octombrie, o parte din evenimentele petrecute în vara anului 106 p.Ch., când cetatea dacică Apovlon de la Piatra Craivii a fost asediată și cucerită de către romani.

„Sâmbătă, 6 octombrie 2018, ne întoarcem acolo unde a început totul în urmă cu 19 secole, la poalele cetății dacice Apovlon.

Vom încerca să reconstituim o parte din evenimentele petrecute în vara anului 106 p.Ch., când cetatea Apovlon a fost asediată și cucerită de către romani. Vom parcurge drumul până la masivul Piatra Craivii (1083 m) complet echipați în legionari romani/războinici daci și vom arbora din nou pentru câteva momente draco-ul dacic și steagurile legiunilor romane în vechea acropolă antică.

Evenimentul va îmbrăca și o latură artistică, alături de noi participând clasa de fotografie a Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia, condusă de Vasile Sârb.

Expediția va fi reconstituită de legiunile a XIII-a GEMINA și a VI-a FERRATA (Veteres Milites – Sibiu), soldații auxiliari din COHORS I ALPINORVM, războincii din LUPII APOVLONVLVI și frumoasele dansatoare din MAGNA NEMESIS”, au transmis reprezentanții Gărzii Apulum, pe pagina evenimentului de pe rețeaua de socializare Facebook.

Evenimentul se va desfășura între orele 09:00-18:00.

Cetatea Apoulon de la Piatra Craivii

Cetatea Apoulon de la Piatra Craivii, în Munţii Trascău, este considerată de mulţi istorici ultimul refugiu al regelui Decebal din calea expansiunii romane în Dacia. Chiar dacă are o importanţă deosebită, este mai puţin cunoscută faţă de restul cetăţilor dacice. Istoria locurilor şi legendele spuse de localnici spun, însă, multe despre ce a reprezentat în descursul secolelor de existenţă.

La aproximativ 20 km spre nord de Alba Iulia, pe o stancă uriaşă, cu o excelenţă poziţie strategică, a existat o aşezare dacică importantă, cu o incinta fortificată cu ziduri de piatră, situată la 1083 m altitudine. A fost construită pe culmea Piatra Craivii, din Munţii Trăscău, între văile Cricaului şi Bucerzii, şi a fost ultima cucerită de români în perioada de expansiune în Dacia.

Aşezarea se desfăşoară pe terase, în cea mai mare parte amenajate artificial şi susţinute de ziduri. Pe asemenea platforme au existat turnuri de apărare. Cercetările arheologice efectuate în zona cetăţii au scos la iveală sanctuare cu baze de piatră de genul celor de la Grădiştea Muncelului. Atât începuturile aşezării dacice de la Piatra Craivii, cât şi perioada construirii zidurilor de piatră nu au putut fi precizate cu destulă corectitudine. Printre alte materiale ce au putut fi datate cu oarecare exactitate, au fost descoperite cinci monede, dintre care patru sunt denari români republicani emişi în anii 88-70 i.e.n. şi una dacică de argint, bătută la sfârşitul secolului al 3-lea sau începutul celui următor. Luând drept criteriu cea mai veche moneda, s-a presupus existenţa aşezării încă din secolul al 3-lea i.e.n., corespunzând vremii de ridicare a dacilor sub regele Rubobostes. Acestei epoci i-ar aparţine doar aşezarea, iar fortificaţia propriu-zisă ar fi fost construită în vremea ultimului dintre regii daci, Decebal.

Potrivit arheologilor, sanctuarul de la Piatra Craivii a avut o formă rectangulară şi acoperiş din ţiglă, de inspiraţie greco-română. Sanctuarul a fost descoperit în anii 60. Tot aici au mai fost identificate şi o locuinţa din perioada clasică a civilizaţiei dacice, dar şi o serie de obiecte, de la ceramică obişnuită la produse de lux precum sticlă şi vase de bronz din lumea greco-română, mărgele de factură elenistică.

Înfrânt la Sarmizegetusa după o rezistenţă îndelungată, Decebal s-ar fi retras la Piatra Craivii. Aici era una dintre cele mai puternice fortăreţe dacice, construită într-un stil unic, de meşteri greci veniţi special pentru asta la regele Decebal. Construcţia specială a cetăţii, poziţia aproape inaccesibilă în vârful unui munte abrupt, de stanca, făceau din Piatră Craivii un adăpost de necucerit. Însă românii aveau deja o lungă experienţă în războaiele dacice. Au asediat fortăreaţa luni întregi. Au incendiat-o şi au tăiat toate sursele de apă şi hrană. Până când dacii au cedat, iar Decebal s-a hotărât să fugă din calea soldaţilor români.

Descoperirile arheologice de la Piatra Craivii, precum şi plasarea ei geografică la nord de Alba Iulia corespund cu latitudinea centrului Apoulon, menţionat de geograful grec Ptolomeu. Tribul care locui aici şi avea cetatea în stăpânire se numea appuli, care are drept corespondent atributul de „cei viteji”, „cei puternici”. De la această bază s-a format şi numele centrului locuit de appuli, Apoulon.

Fortăreaţa din Evul Mediu

În epoca medievală, în cu totul alte condiţii, stânca de la Piatra Craivii a devenit locul unui castru feudal, reluându-se astfel noi forme de viaţă materială. În 1267 s-a construit pe această stâncă, aflată în posesia oaspeţilor saşi din Cricău, o nouă cetate regală, utilizându-se parţial, materiale din fortificaţia dacică. Această cetate a fost menţionată pentru prima dată în anul 1272 cu numele de „Gastrum Kechkes” (Cetatea Caprei), care suplinea, în comitatul Albei, dispariţia cetăţii regale din Alba Iulia.

Într-un document emis de capitlul din Oradea la 19 februarie 1339 se susţine că voievodul Toma al Transilvaniei ţine, fără drept, în stăpânire o serie de sate ale capitlului Albei şi are de gând să le schimbe pe alte sate. Acţiunile armate dintre părţi au început în jurul anului 1340, când Toma, voievodul Transilvaniei, a dat ordin garnizoanei cetăţii de la Piatra Craivii, condusă de castelanul Nicolae, zis Ryma să atace direct oraşul Alba Iulia, „năpustindu-se înarmat asupra bisericii din Alba şi i-a dat foc”. În 1515, un document regal relatează că în cetatea de la Piatra Craivii se afla un cuib de haiduci pe care regele îl numea „peşteră a hoţilor şi fugarilor”, care atacau moşiile episcopale şi nobiliare din jurul Albei. Ei nu au putut fi învinşi numai după ce episcopul de la Alba Iulia a organizat o adevărată oaste a nobilimii comitatului Albei cu care a cucerit şi a dărâmat cetatea de la Piatra Craivii, cu aprobarea regelui, în 1515.

Masacrul din 1602

Populaţia din împrejurimi a folosit ruinele ei ca loc de refugiu până în secolul al XVII-lea. Cronicarul ardelean Wolfgang Bethlen a relatat în cronica sa „De rebus transilvanis” un episod tragic petrecut între zidurile părăsite ale castrului de pe Piatra Craivii, în toamna anului 1602, când trupele de mercenari ale generalului Basta au măcelărit fără cruţare pe locuitori satelor din jur. „Când soldaţii s-au apropiat de castru, ţăranii i-au întâmpinat cu pietre, suliţe, cuţite. Când s-au terminat grămezile de pietre, tâlharii s-au căţărat pe stâncă. S-a început un groaznic măcel, soldaţii nefăcând deosebire de vârstă şi sex. Unii sunt aruncaţi în prăpastia îngrozitoare, alţii rămân agăţaţi de colţurile stâncii iar ceilalţi au fost măcelăriţi pe loc. Până acolo au mers sălbăticiunile soldaţilor lui Basta încât nu au lăsat în viaţă nici măcar un copil din cei 45 de captivi”, a scris cronicarul Bethlen.

O descoperire interesantă, care confirmă aceste afirmaţii ale cronicarilor din secolul al XVII-lea, a fost făcută în interiorul castrului. Între bastion şi zidul gros (2,20 m) ce transversa castrul de la N la S s-a găsit o groapă comună de 50/250/0,50 m, conţinând 16 schelete (12 bărbaţi, 3 femei şi un copil, cele mai multe fără cap.

Legendele locurilor

Bătrânii satelor din jur povestesc despre o cetate construită de uriaşi, pe vârful stâncii. Bogăţii imense, ascunse de oamenii unor vremuri îndepărtate, zac în măruntaiele stâncii în locuri ferite, acoperite de lespezi grele şi păzite de porţi ferecate care se deschid numai la zile mari, o dată la 7 ani. Tăieturile din stâncă, făcute de mâna omului, şi urmele unor ziduri de pe „creştetul frunţii”, precum și descoperirea din când în când a unor obiecte din fier, blocuri de piatră cioplite şi fragmente de vase dau curs liber imaginaţiei populare.

O altă poveste spune că, printre stâncile de la Piatră Craivei, s-ar afla un puţ fără fund. De fapt e vorba despre un ochi de apă, numit Fântână Orbului, în care localnicii spun că s-ar fi înecat o mireasă, al cărei trup neînsufleţit nu a mai fost găsit. Ba chiar se crede că ar există un tunel subteran între Fântână Orbului şi izvorul Ochiul Cricăului, din comună Cricău. Dovadă ar fi fost adusă de nişte ciobani care au găsit acolo tocmai fluierul pe care îl aruncaseră în Fântână Orbului. O altă legendă spune cum Piatra Craivii se deschide o dată la şapte ani, lăsând cale liberă înspre comorile pe care le ascunde înăuntru. Se zice că un om a nimerit acolo acum 50 de ani, când se deschideau stâncile şi şi-a umplut traista cu galbeni. După ce i-a îngropat într-un loc tainic, s-a întors la Piatra Craivei, plin de lăcomie. Dar piatra l-a închis înăuntru; bătrânii spun că noaptea se aud gemetele celor încuiaţi în adâncuri şi că în fiecare Joie a Paştilor, când trag clopotele, Piatra se deschide pentru câteva clipe.

Oamenii locului mai spun că la Piatra Craivii s-ar afla capul lui Decebal, regele Daciei. Conform scenelor reprezentate pe columna lui Traian, acesta şi-a tăiat gâtul în timpul luptelor cu romanii, în clipa când a simţit înfrângerea. Pe de altă parte, însă, istoricii consideră fantezistă legendă capului de la Piatră Craivei. Ei indică faptul că „trofeul” a fost dus la Roma şi aruncat de pe o stâncă în râul Tibru, conform unui străvechi ritual.

În perioada 2005 – 2010 în situl arheologic de la Piatra Craivii au avut loc mai multe campanii de cercetare. Fondurile insuficiente nu au permis, însă, continuarea activităţilor arheologice şi dezvoltarea acestora la un nivel care să permită conturarea unor concluzii mult mai exacte cu privire la acest mare centru dacic din Apuseni.