Savantul Sergiu Pașca din Aiud dezvăluie cum a ajuns să fie preocupat de autism și cercetarea creierului. Repere din carieră

Cercetătorul Sergiu Pașca, din Aiud, care activează la Universitatea Stanford din California, a prezentat repere din cariera sa și a dezvăluit cum a ajuns să fie preocupat de autism și cercetarea creierului.

Considerat un lider internaţional în neuroştiinţe şi celule stem, acesta a primit recent titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 2007.

”După ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, mi-am schimbat întru totul traiectoria, autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea preocupare”, a spus Sergiu Pașca, la evenimentul de la UMF.

Acesta s-a referit și la importanța cercetării în medicină.

„Una dintre crizele majore pe care le avem astăzi e că în Statele Unite – și sunt convins că și în România statisticile sunt asemănătoare -, mai puțin de 2% din medici fac cercetare, majoritatea cercetării e făcută, chiar și cea biomedicală, nu de medici, și asta include cercetarea clinică.

Cred că e incredibil de important să avem studenți la medicină care fac cercetare cât mai devreme.

În Statele Unite, sistemul, din păcate, e dificil, pentru că școala de medicină trebuie plătită și majoritatea vor termina facultatea cu foarte multe datorii, așa că trebuie să intre în câmpul muncii cât mai devreme.

Însă, aici cred că se poate. Și în multe țări din Europa se poate mult mai mult”, a spus Sergiu Pașca.

Primii pași în cercetare

”Venirea mea la facultatea din Cluj a fost cu siguranță un șoc. Am crescut în Aiud și desigur, tot ce mi-am dorit era să fac cercetare la facultate și-mi amintesc cum încă de la primul curs am mers la doamna profesor Maria Dronca, care din păcate nu poate să fie aici și care a fost unul dintre principalii mentori formatori pentru mine și am rugat-o să mă primească în grupul ei de cercetare.

Mi-a zâmbit și mi-a zis „sigur că da, dacă termini anul cu 10, poți să vii să faci cercetare cu mine”.

Am zis „sigur, o să fac tot ce pot”.

Am terminat primul an, m-am dus și am zis „sunt pregătit”.

Un an întreg mi-am imaginat ce se întâmplă în spatele clădirii de pe Pasteur, ce cercetare extraordinară în biochimie are loc acolo și am realizat bineînțeles că foarte puțină cercetare se mai făcea, mai ales din anii ’70 încoace.

Așa că ce am făcut un an întreg, ceea ce cred că e foarte important și le spun asta studenților mei: am plănuit un an întreg.

Ne-am întâlnit săptămână de săptămână. Eu nici nu vorbeam engleză foarte bine atunci, din păcate, nu avem acces la articole. Erau două calculatoare la informatică unde puteai să accesezi. Scriam pentru fiecare articol un mesaj și îl ceream și practic am plănuit un an întreg.

La un moment dat, doamna conferențiar a cumpărat din banii săi proprii un singur kit în care puteam să rulăm 50 de reacții. Și îmi amintesc cum stăteam săptămână de săptămână și ne uitam la cutie gândindu-ne ce experiment putem să facem care să aibă impact. Desigur domeniul metabolismului la acel moment era în principal pentru bolile cardiovasculare și era foarte dificil să ai cohorte de sute și sute de pacienți pentru cele 50 de reacții. Și, în timp ce audiam un curs de statistică, am auzit că studiile în anumite boli, în boli rare nu au cohorte foarte mari, nu poți găsi destui pacienți”, a spus Sergiu Pașca.

Studiu pe autism

”Autismul era considerat o boală foarte rară, așa că am hotărât să facem un studiu pe autism. Inițial, nu știam că asta va deveni preocuparea mea principală, dar după ce am întâlnit unul dintre primii mei pacienți cu autism și pe mama lui, Ana Dragu, mi-am schimbat întru totul traiectoria. Autismul și cercetarea creierului au devenit principala mea preocupare.

Desigur, nu știam neuroștiință în acel moment și voiam să fac o tranziție dinspre cardiologie înspre neuroștiințe și am avut deosebita plăcere atunci de a lucra cu un grup extraordinar de tineri din Cluj, care acum sunt profesori sau cercetători realizați, în principal dl. profesor Andrei Miu, dl. cercetător Raul Mureșan, cu care am lucrat atât aici, cât și la Max Planck, într-o serie de proiecte de cercetare.

Când am ajuns la Max Planck într-o vară, mi-am dat seama că o altă abordare e necesară. Tot ce făceam aici, la Cluj, era practic să măsurăm metaboliți în sânge pentru pacienții cu autism.

Când am fost la Max Planck și am început să înregistrăm activitatea electrică din creierul pisicilor, mi-am dat seama că n-o să avem nicio șansă de a înțelege aceste boli dacă nu vom putea accesa direct neuronii pacienților.

Doi ani mai târziu, citesc într-un ziar că un profesor japonez, Shinya Yamanaka, a făcut o descoperire extraordinară, care poate la acel moment mulți dintre noi nici nu i-am realizat implicațiile. Shinya Yamanaka a descoperit că poate să ia orice celule din corpul uman și, printr-o serie de factori de transcripție pe care îi exprimau o foarte scurtă perioadă de timp, a demonstrat că poate întoarce acele celule în timp, să devină celule pluripotențiale stem.

Imediat, am realizat că dacă poți să iei celule din piele de la oricine, să le transformi în celule stem, atunci poți și să le ghidezi să se transforme în neuroni.

Câteva luni mai târziu, am scris un mesaj unui profesor de la Stanford, Ricardo Dolmetsch, care a devenit mentorul meu oficial la Stanford, când am ajuns și care avea un băiat diagnosticat cu autism. Studia canale de calciu, era foarte interesat de această tehnologie și a zis, într-un mesaj în care am aplicat pentru o poziție post-doctorală, că „de ce nu, de ce nu aș veni”.

Acum, că am petrecut atâția ani în California, știu să citesc mai bine mesajele și de fapt era un mesaj de rejecție californiană, care de obicei e foarte delicată. Dar am insistat un an întreg, fiind convins că, deși veneam de la o universitate din Europa, nu făcusem pregătire în domeniu, dar eram dedicat pentru cercetarea autismului, că mă va primi”, a continuat cercetătorul.

Provocări și experiență

”Din păcate, am stat acasă aproape un an de zile, a fost una dintre cele mai dificile perioade, pentru că nu am fost eligibil pentru nicio bursă. Neavând doctorat, nu am putut să iau nicio bursă clasică de doctorat.

După un an de persistență, am primit în sfârșit o bursă de cercetare la Stanford pentru un singur an și atunci am avut al doilea cel mai mare șoc cultural și academic din viața mea, pentru că Stanford cu siguranță era mult mai diferit de orice altă instituție pe care am văzut-o înainte.

La Stanford, toți ceilalți erau foarte bine pregătiți, aveau doctorate de la Universitatea din Tokyo, de la Universitatea din Heidelberg, iar eu, când am ajuns, mi-am dat seama că de fapt nici nu văzusem în viața mea aparate de culturi celulare, pe care noi trebuia să le folosim pentru un proiect atât de riscant.

M-am ambiționat, era prea târziu să mă mai întorc înapoi. Nu dădusem nici rezidențiatul aici, nici nu aplicasem pentru doctorat și, desigur, am lucrat alături de ceilalți colegi, în mod intensive, timp de doi ani. Îmi amintesc foarte puțin din cei doi ani, pentru că am petrecut majoritatea timpului în laborator, zi și noapte, dar îmi amintesc așa, scene.

Îmi amintesc prima zi în care am văzut primii neuroni umani din celule stem, îmi amintesc prima noapte în care am văzut activitate electrică în neuroni, de la primii pacienți cu autism, îmi amintesc primul articol pe care l-am publicat și, desigur, îmi amintesc primii studenți care au terminat doctoratul cu mine, deși, desigur, eu nu aveam doctorat, o să am astăzi și vă mulțumesc.

Competiția, spiritul extraordinar din California a contribuit major la dezvoltare. Unul dintre lucrurile extraordinare la Stanford este calitatea studenților și a colegilor. Este un grup incredibil unde studenții vin din toată lumea. Am foarte puțini americani în momentul actual în laborator, dar toți vin incredibil de înfometați de a descoperi ceva nou, de a face o contribuție în psihiatrie și, desigur, vin la noi în laborator pentru că suntem motivați acum, mai mult ca niciodată, nu numai de a dezvolta modele, ci de a translaționa partea de cercetare pe care o facem.

Sunt, ca urmare, incredibil de recunoscător mentorilor mei, universității mele care m-a format, tuturor colegilor de aici, studenților mei de la universitate, colegilor mei de la universitate, desigur, familiei mele, părinților mei, care au crezut în mine necondiționat și, desigur, vă mulțumesc dvs. că sunteți aici”, a precizat Sergiu Pașca.

Realizări apreciate

Prof. dr. Sergiu Paşca, medic, om de ştiinţă şi profesor de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Stanford din California, S.U.A. şi unul dintre cel mai bine cotaţi cercetători din lume în neuroştiinţe, a primit, în 28 aprilie, într-un cadru festiv, titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 2007.

Sergiu Paşca este considerat un lider internaţional în neuroştiinţe şi celule stem, fiind inclus de cotidianul The New York Times pe lista sa de vizionari în Medicină şi Ştiinţe.

Cercetările sale s-au impus ca fiind printre cele mai relevante 10 performanţe ştiinţifice ale anului 2022. Activitatea de cercetare a prof. dr. Sergiu P. Paşca este orientată înspre înţelegerea legilor fundamentale care guvernează dezvoltarea şi funcţionarea creierului uman şi identificarea mecanismelor moleculare care duc la boli neuropsihice, precum autismul şi schizofrenia.

Laboratorul său de la Universitatea Stanford a dezvoltat o serie de metode care permit crearea, din celule stem, de ţesut tridimensional nervos funcţional uman şi lucrează în continuare la noi descoperiri în neuroştiinţele fundamentale şi clinice.

„Să primesc titlul de Doctor Honoris Causa de la Alma Mater reprezintă cea mai mare onoare pe care o poate primi un membru al corpului academic. În urmă cu 20 de ani, ca student în anul I, nu mi-aş fi putut imagina că voi sta aici astăzi şi vă voi putea împărtăşi cercetările laboratorului meu din cealaltă parte a lumii”, a declarat prof. dr. Sergiu Paşca în cadrul ceremoniei.

Cariera

Prof. dr. Sergiu P. Paşca este alumnus de excepţie al universităţii clujene, absolvent al promoţiei 2007 a Facultăţii de Medicină. Ca student La UMF „Iuliu Haţieganu”, şi-a desfăşurat activitatea de cercetare la Catedra de Biochimie, sub îndrumarea mentorului său, doamna conf. dr. Maria Dronca şi a publicat mai multe articole-cheie în reviste internaţionale demonstrând, pentru prima dată, prezenţa unor anomalii metabolice şi enzimatice la pacienţii cu autism.

Datorită activităţii sale de cercetare din timpul studenţiei, a fost primul laureat al Premiului de cercetare pentru studenţi acordat de UMF „Iuliu Haţieganu”. Tot în perioada studenţiei, a efectuat studii de cercetare la Institutul Max Plack pentru Cercetări în domeniul Creierului din Frankfurt, unde a studiat funcţia cortexului vizual cu metode de electrofiziologie şi la Universitatea Nebraska din SUA, unde a aprofundat studiile de metabolism în autism.

După obţinerea diplomei de medic, în 2007, un an mai târziu a fost acceptat la studii postdoctorale (fără a avea doctorat) la prestigioasa Universitate Stanford din California cu o bursă postdoctorală din partea International Brain Research Organization (IBRO), acordată cu distincţia Outstanding.

În timpul studiilor postdoctorale în laboratorul lui Ricardo Dolmetsch de la Universitatea Stanford, a dezvoltat unele dintre primele modele celulare cu celule stem pluripotente induse (iPSC) cu scopul de a identifica fenotipurile celulare asociate unor tuburări neuropsihice, precum Sindromul Timothy şi Sindromul Dravet.

Evoluţia sa profesională a făcut ca astăzi să fie Directorul Fondator al primului program de Organogeneză a Creierului Uman de la Universitatea Stanford, unde a parcurs toate etapele ierarhice în calitate de cadru didactic: în 2014, a devenit Assistant Professor (şef de lucrări), în 2020 a devenit Associate Professor cu Tenure (conferenţiar), urmând ca în 2022 să devină Professor şi să fie numit Kenneth T. Norris Jr. Professor of Psychiatry and Behavioral Sciences.

Prof. dr. Sergiu Paşca are o bogată activitate ştiinţifică, recunoscută la nivel mondial: 73 articole ISI, publicate în reviste de prestigiu precum Nature, Science, Neuron, Cell, Life Sciences, Genome Medicine, Journal of Cellular and Mollecular Medicine şi multe altele; 12 brevete de invenţie; 13 proiecte de cercetare conduse finalizate; 10 proiecte de cercetare în derulare. Este colaborator la 4 cărţi de specialitate şi a participat la peste 120 de conferinţe în calitate de speaker.

Datorită performanţelor sale excepţionale, a fost distins cu numeroase premii internaţionale în Psihiatrie biologică, Neurochimie, Biologie celulară, Psihiatrie genetică, Neuroanatomie, Neuropsihofarmacologie, Neuroştiinţe.

În cadrul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, prof. dr. Sergiu Paşca a susţinut o prelegere în cadrul căreia a prezentat cele mai noi cercetări din cadrul laboratorului său. A explicat etapele şi rezultatele studiului său, publicat anul trecut în revista Nature, care a demonstrat că organoizi care imită creierul uman pot fi transplantaţi în cortexul cerebral al şoarecilor.

Organoizii transplantaţi au căpătat proprietăţi mai complexe decât cei in vitro, au răspuns la anumiţi stimuli şi chiar au influenţat comportamentul rozătoarelor. Această metodă rezolvă una dintre principalele probleme ale cercetării bolilor neuropsihiatrice cu organoizi sau sferoizi – faptul că aceştia nu puteau fi integraţi cu alte circuite care controlează comportamentul, oferind o imagine limitată asupra mecanismelor patologice ale bolilor neuropsihiatrice.

Ministrul Cercetării Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, şi preşedintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop, au apreciat, în mesajele pe care le-au transmis cu ocazia evenimentului, că Sergiu Paşca s-ar putea număra printre viitorii laureaţi ai Premiului Nobel.

surse: Facebook live/ UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, agerpres.ro, edupedu.ro

foto: captură video Facebook live/ UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca