Connect with us
Advertisement

Eveniment

Sezonul de schi continuă la început de februarie. STAREA PÂRTIILOR la Şureanu, Arieşeni şi Arena Platoş din Păltiniş

sureanu

Publicat

Începutul lunii februarie vine cu vreme prefectă pentru câteva zile la munte, mai ales că pârtiile din județul Alba și împrejurimi sunt într-o stare perfectă, în continuare. Gerul s-a domolit, dar zăpada a rămas în cantități suficiente pentru a practica orice sport de iarnă vă place.

Starea pârtiilor din județul Alba în perioada 1-7 februarie 2019

Domeniul Schiabil Şureanu

Deși temperaturile au crescut, iar ninsorile au încetat, zăpada a rămas la fel de multă, la Șureanu. Condițiile de schi sunt mai mult decât bune, la început de februarie, atât pe pârtii, cât și în afara lor, prin urmare aveți toate motivele să credeți că sezonul continuă în forță, la Șureanu. Cu atât mai mult merită să schiați acolo, cu cât în perioada despre care vorbim va fi vacanță școlară, așadar aveți un motiv în plus să veniți cu toată familia, la Șureanu. De asemenea, s-a mai deschis o pârtie pe Domeniul Schiabil Șureanu, și anume S3, mărind domeniul cu încă 1.350 m lungime. Singurul minus, legat de condițiile de schi, îl reprezintă vizibilitatea, puternic afectată de norii care coboară pe munte. Pentru actualizări periodice, urmăriți site-ul domeniului: www.schi-sureanu.ro

Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).

Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat în întregime și este deszăpezit, fiind accesibil pentru orice tip de mașină.

Starea drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): au avut loc deszăpeziri ori de câte ori a fost nevoie, așadar drumul forestier se prezintă acceptabil. Există în continuare gropi, șleauri și acele porțiuni înguste, cât pentru o singură mașină, însă dacă veți fi prudenți și calmi, veți putea depăși orice situație dificilă. Bineînțeles, sunt esențiale cauciucurile de iarnă și, mai ales, lanțurile, în special pentru că se va încălzi, iar zăpada de pe drum se va tasa, devenind foarte alunecoasă. Atenție, cea mai dificilă porțiune este cea cuprinsă între Luncile Prigoanei și Poarta Raiului, fiind mai îngustă și mai abruptă.

Pârtii și instalații de cablu: recent, domeniul schiabil a fost suplimentat cu încă o pârtie. Este vorba despre S_3, o pârtie care a funcționat în primii ani ai domeniului schiabil, după care a fost închisă. Ea are o lungime de 1.350 m și coboară de pe masivul Șureanu, în paralel cu S_2, cu care de altfel coincide de la un anumit punct. Prin urmare, domeniul numără, în prezent, 10 pârtii, care vor fi funcționale în totalitate doar în cazul în care condițiile meteo o vor permite. Altfel spus, dacă va viscoli intens sau dacă va fi extrem de mică vizibilitatea, pârtiile de la cotele înalte (A_1, A_2, A_3) vor fi închise, la fel ca și telescaunul care le deservește. Zăpadă este din belșug, pe toate pârtiile, precum și în afara lor.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de https://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 1-7 februarie 2019, vreme stabilă. Nu va mai ninge, nici nu va mai viscoli, dar e posibil ca norii să coboare pe munte și să reducă vizibilitatea la sub 50 m. De asemenea, se va încălzi treptat, iar temperaturile vor oscila între -7 și 3 grade Celsius. Vremea va fi astfel:

– vineri, 1 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– sâmbătă, 2 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– duminică, 3 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– luni, 4 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– marți, 5 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– miercuri, 6 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– joi, 7 februarie: vânt slab, cer posibil noros

Servicii turistice: școală de schi pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913); restaurante la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil; punct Salvamont, SMURD și Jandarmerie Montană, la baza pârtiilor.

– Pârtii existente: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2; S_3)

– Pârtii funcționale: 10 (sau mai puține, în funcție de starea vremii)

– Lungime totală a pârtiilor existente: 12 km

– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)

– Altitudine maximă: 2.010 m

– Tunuri de zăpadă: nu

– Webcam: https://schi-sureanu.ro/index.php/camere-live

– Nocturnă: nu

– Pârtii pentru sănii: da

– Semnal mobil: Vodafone (integral), Telekom (parțial), Digi Mobil (parțial), Orange (slab)

Arieşeni

Zăpada enormă, care acoperă pârtiile, și temperaturile mai ridicate vă dau motive bune să schiați la Arieșeni, în perioada imediat următoare. Vor fi zile de vacanță, așadar zile foarte aglomerate în vechea stațiune din Apuseni, care vor confirma continuarea fermă a sezonului de schi.

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: vor fi deschise ambele pârtii (Vârtop 1 și Vârtop 2) ale domeniului schiabil. Zăpada este arhisuficientă, stratul bătătorit măsurând peste 100 cm grosime. Totodată, instalațiile de transport pe cablu funcționează în regim normal.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de https://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania anunță, pentru perioada 01-07 februarie 2019, o puternică încălzire a vremii, cu temperaturi de până la 7 grade Celsius și cu posibile ploi sau lapoviță. Iată, pe scurt, cum va fi vremea pe zile:

– vineri, 1 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– sâmbătă, 2 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– duminică, 3 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– luni, 4 februarie: vânt slab, ploaie sau lapoviță, cer noros

– marți, 5 februarie: vânt slab, ploaie sau lapoviță, cer noros

– miercuri, 6 februarie: vânt slab, cer posibil noros

– joi, 7 februarie: vânt slab, cer posibil noros

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & plăci la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.

– Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)

– Pârtii funcționale: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)

– Lungime totală a pârtiilor existentes: 2 km

– Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)

– Altitudine maximă: 1.400 m

– Tunuri de zăpadă: da

– Webcam: https://jurnalul.ro/webcam/arieseni-partia-vartop-1-466.html

– Nocturnă: da

– Pârtii pentru sănii: da

– Semnal mobil: toate rețelele

Zăpadă suficientă pentru schi este şi la Arena Platoş din Păltiniş. Pârtiile sunt dotate cu tunuri de zăpadă.

Complexul are calitate austriacă la prețuri românești. Resortul dispune de aproximativ 3.5 km de pârtii, împărțite pe diferite categorii de dificultate și nivel. Pârtiile sunt dotate cu 11 tunuri de zăpadă care garantează zapada. În acest moment pârtiile cu nocturnă sunt deservite de 4 teleschi și 1 telescaun, destinat atât relaxării fluxului de schiori și snowboarderi cât și celor care doresc să folosească pârtia de sănii dotată cu nocturnă sau să facă o urcare și coboarâre fără echipament. Are și cel mai modern fun-park din România cu nocturnă, unul construit pe trei platforme, fiecare numărând câte trei elemente de dificultate mică, medie și avansată.

Acces: Traseul de la Alba Iulia este spre Sibiu (pe autostradă sau DN 1). În localitatea Săcel se virează pe DJ 106D, iar din localitatea Orlat se merge pe DJ 106J. Distanța față de Alba Iulia este de aproximativ 80 km, care pot fi parcurși în aproximativ 1 h 20 min. Drumul este asfaltat și practicabil.

Informații utile: prețuri aici, program detaliat aici.

sursa: Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement