Connect with us
Advertisement

Actualitate

SFÂNTUL NICOLAE: De ce Moșul apare pe un cal alb. Semnificații ale sărbătorii din 6 decembrie

Publicat

Se spune că Moș Nicolae vine pe un cal alb, iar Moș Crăciun într-o sanie trasă de reni. Cunoscut și sub numele de Sân-Nicoară, despre Sfântul Nicolae se spune că păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el, pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte, unde va lăsa lumea fără căldură și lumină.

În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie.

Citește și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. URĂRI și felicitări pe care le poți trimite celor care-și sărbătoresc onomastica

Stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec, apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.

Dintre minunile săvârşite de Sfântul Nicolae, sunt amintite de credincioși învierea celor trei copii omorâţi de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corăbii. De aceea, Sfântul Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar.

Cea mai cunoscută poveste este cea a fiicelor unui om bogat, care îşi pierduse averea. Sfântul a venit într-o noapte şi le-a aruncat pe fereastră trei saci de aur, pe care să îi aibă drept zestre, pentru a nu fi nevoite să se prostitueze.

Istoria vieţii Sfântul Nicolae vorbeşte şi despre o altă minune şi anume că a izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe Sfânt în ajutor, i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia.

O poveste despre Sfântul Nicolae ar fi menţionată şi de Dante Alighieri în “Divina Comedie” – “Purgatoriul”. Apoi, în 1809, Washington Irving (autorul “Povestirilor din caverna adormită”) a scris despre Sinterklaas în “O istorie a New York-ului”. Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omuleţ rotunjor într-un costum danez tipic, cu bufanţi pe genunchi şi o pălărie cu boruri mari, care călătorea pe spatele unui cal, în seara de Sfântul Nicolae.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement