Ce rişti dacă nu spui tot ce ştii, atunci când eşti chemat în faţa instanţei. Prevederi din lege
Cei care sunt chemaţi să se prezinte în faţa instanţei, ca martori în cauze civile sau penale, trebuie...
Cei care sunt chemaţi să se prezinte în faţa instanţei, ca martori în cauze civile sau penale, trebuie...
De anul viitor, copiii care au împlinit 5 ani vor fi înscrişi în mod obligatoriu în grupa mare...
Şoferii pot cere anularea a două puncte de penalizare în urma vizionării unor materiale educative despre urmările grave...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere Senatului introducerea urgentă în circuitul de avizare şi aprobare a proiectului...
Procesatorii de lapte crud și producătorii laptelui de consum și ai produselor lactate, destinate comercializării, vor trebui să-și...
Ecaterina Andronescu vrea să schimbe prevederile legale privind repetenția în clasele primare și să ofere posibilitatea învățătorului de...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, proiectul pentru modificarea Legii Educației, prin care este instituită obligația pentru consiliile...
PNL a luat decizia de a promova modificări legislative pentru modificarea regimului compensatoriu, care a dus la eliberarea...
Actualitate
Tăierea numărului de ore la învățământul primar, în gimnaziu și liceua fost respinsă de președintele Klaus Iohannis, care va trimite la Parlament pentru reexaminare legea prin care se “realizează reducerea din pix a numărului de...
Un proiect de lege propune ca locuințele nou construite să nu mai fie recepționate fără a avea branșamentele definitive la utilități. Legea...
Parlamentarii propun modificarea legii privind finanțarea activității partidelor politice şi a campaniilor electorale. O propunere legislativă înregistrată recent la Senat prevede ca toate donaţiile...
Ministerul Turismului a pus recent în dezbatere publică forma finală a Legii Turismului. Noul act normativ stabilește mai...
Concediul paternal ar putea să fie prelungit de la 5 zile cât este în prezent, la 7 zile...
Ministerul Dezvoltării a publicat statutul și regulamentul de condominium pentru asociațiile de proprietari, în conformitate cu noua Lege...
Klaus Iohannis a promulgat vineri Statutul magistraţilor. Este vorba de ultima dintre cele trei legi ale justiţiei modificate...
În țara în care toată lumea construiește oricum după bunul plac, execuția fără autorizație a lucrărilor de construcții...
La o zi după eșecul referendumului pentru definirea familiei, Victor Negrescu, Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a anunțat că săptămâna viitoare la Parlament va fi depus un proiect de lege privind parteneriatul civil. Ba mai mult, acesta...
În vederea aplicării în condiții optime, în teritoriu, a noii Legi a pensiilor, subprefectul de Alba, Monica Popescu va solicita Ministerului Muncii...
Farmaciile care practică prețuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de către Ministerul Sănătăţii riscă să fie sancționate, din 23 septembrie,...
Declarațiile autentice ale martorilor pot fi folosite ca mijloc de probă pentru stabilirea proprietăților, ce constau în terenurile...
Noua lege a muntelui, în vigoare din 2 august, aduce noi reglementări privind condiţiile economice şi de locuire...
Legea hărţuirii stradale, în vigoare din 9 august, prevede o serie de sancţiuni pentru cei care o încalcă....